marți, 24 mai 2011

14. Tocmai aceste averi si pareri ne despart de Bucurie

Ne e frică să pierdem amărâtul nostru de confort psihic și fizic ținându-ne astfel „cu dinții” de suferința de care ne tot plângem și care, de nu s-ar milostivi Dumnezeu, s-ar transforma în acea scrâșnire a dinților care ne-ar mai rămâne după ce am refuza Darul Lui până în sfârșit!
Ne e frică să nu pierdem ce avem și ce părem a fi refuzând să credem că tocmai aceste averi și păreri ne despart de Bucuria la care suntem chemați...
Dar ce minune că Dumnezeu a pus în noi durerea care ne strigă mereu și mereu pe Cale și nu ne lasă să ne ratăm devenirea! (M.S)

vineri, 20 mai 2011

13. In iadul din tine asteapta Mangaietorul

În iadul din tine așteaptă Mângâietorul Dumnezeu să-ți arate că te iubește, că știe cum ești și că nu e nevoie să te mai ascunzi de El, că nici măcar nu-ți cere să te schimbi dacă tu nu vrei. Doar să fii cu El ca să te mângâie! Abia când vei simți și vei crede în iubirea Lui vei avea cum să fii cum te dorești! Fără El nu putem face nimic!
El nu vrea decât să te mângâie și să pornească împreună cu tine pe Calea Bucuriei.
Dar locul de întâlnire e acolo, în iad!(M.S)

luni, 16 mai 2011

12. Acceptand aceasta neliniste... ea nu va mai avea nicio putere asupra noastra

Simţim linişte şi pace cu şi în duh şi nelinişte cu şi în sufletul pătimitor. Încet, încet, vom învăţa să preţuim pacea şi să îndurăm cu răbdare neliniştea. În acest fel, neliniştea care vine de la ameninţări, reale sau închipuite, de la gândurile rele, ale noastre sau ale celor din jurul nostru, de la răutate, a noastră sau a lumii, de la blesteme sau farmece, ale noastre sau ale celor din jurul nostru, nu va mai fi niciodată singura trăire a sufletului nostru. Nu va mai fi niciodată un nor atât de gros încât să nu mai vedem soarele Păcii din inima noastră! Vom învăţa tot mai mult să fim cu şi în Duhul Sfânt şi să binecuvântăm toate, iar binecuvântarea va fi ca o rachetă, care ne va duce mereu în ascunsul păcii şi al bucuriei, mereu prezente în duhul nostru, dacă vom trăi după sfânta rânduială a Domnului în Biserica Lui!

Acceptând această nelinişte, binecuvântând toate şi rugându-ne, ea nu va mai avea nici o putere asupra noastră, sau puterea ei va fi mică şi chiar de folos, pentru a menţine candela rugăciunii mereu aprinsă! (MS)

luni, 2 mai 2011

11. Frica ... ne invata sa iubim de frica

... Frica ... ne învaţă să iubim de frică pentru că altfel o să păţim cutare şi cutare lucru, că altfel o să fim abandonaţi, o să fim ignoraţi, o să fim marginalizaţi şi aruncaţi pe locurile din spate...
***
Orice om care alege să nu fie cu Dumnezeu, va fi cu frica în sân, adică în inimă. Frica îl va arunca în fel de fel de strategii de ieşire! Se va ascunde, va minţi, va face performanţe ca să obţină ce doreşte, va manipula, va invidia, va urî, se va mânia (adică se va lăsa "apucat de nervi!") şi va fi nefericit, dar va avea satisfacţia de a fi victimă şi de a da vina, de a acuza, de a se revolta pe alţii, pe sine, pe Dumnezeu!
Uşurarea vine de la Cel ce spune: "Veniţi la Mine toţi cei osteniţi, că Eu vă voi odihni pe voi!". El ne cere să luăm povara Lui că este uşoară, şi nu povara fricii care ne ucide! Povara Lui, e crucea.
Crucea pe care eşti chemat s-o iei dacă vrei să-L urmezi ca să intri în Bucuria Lui acum, aici şi în veci, cuprinde şi acceptarea şi binecuvântarea realităţii dureroase.
Acceptarea realităţii şi binecuvântarea celor părtaşi la ea, şi nu acceptarea şi binecuvântarea suferinţei ca stil de viaţă.
În momentul în care acceptăm şi binecuvântăm o realitate, Însuşi Dumnezeu, Izvorul binecuvântării şi Autorul Poruncii, intră în acea realitate şi o preface în altceva, în loc de întâlnire cu El, în uşă de intrare în Bucuria Lui! Suferinţa nu mai e decât momentul de încredinţare în mâinile Lui iubitoare, dar străpunse de cuiele răstignirii. Frica însă ne face să fugim de cruce şi să ne imaginăm că acceptarea ei ar însemna suferinţă multă şi permanentă. Asta e lucrarea tatălui minciunii! (M.S)