miercuri, 29 iunie 2011

18. Incetand sa mai fugi de suferinta clipei prezente in Numele Lui, intri in bucuria de a fi cu El

Când mintea omului refuză să se miște, conform firii sale prin creație, spre Dumnezeu, se predă simțirii  care o face să rătăcească la suprafața celor supuse simțurilor și să se amăgească cu fel de fel de născociri pe care le consideră „plăcute la vedere” și „bune de dorit”... De acest întuneric al minții ne mântuiește Dumnezeu în Biserica Lui, dacă voim să-L primim pe Fiul și să credem în numele Lui...

Când lucrezi Poruncile, ești atent la ele și la tine, încerci să fii onest cu tine clipă de clipă, și refuzi să mai fugi de povara încercărilor, nu faci altceva decât să te eliberezi,  să te lepezi de toate schemele și tiparele minții prin care credeai că te protejezi de suferință amețindu-te cu plăceri efemere și frivole.

Încetând să mai fugi de suferința clipei prezente în Numele Lui, intri în bucuria de a fi cu El indiferent ce anume ți se întâmplă sau faci.  Fericirea pe care ne-o dă Dumnezeu nu e circumstanțială, nu e legată de ce ni se întâmplă, ci de trăirea în Fața lui Dumnezeu, în Prezența Lui. Și gustul bucuriei este diferit în funcție de ce trăim Acolo: pocăință, recunoștință, nădejde, dorință... (MS)

marți, 14 iunie 2011

17. Numai schimbarea interioara conteaza

...Rugăciunea noastră și lucrarea Poruncilor lui Dumnezeu sunt chiar lucrarea lui Dumnezeu în noi și, prin noi, în lume.
Exteriorul e „opera” lăuntrului nostru.
Realitatea exterioară este și în afara noastră și în noi. Când intervenim în afară, ne lovim de pereți pentru că singura ușă care duce în afară e în noi!
Când te rogi pentru copii, de exemplu, ieși și îi scoți și pe ei de sub legile lumii și intrați în Împărăția lui Dumnezeu care este în noi, iar noi suntem în lume, dar nu din lume. Când acționăm în exterior rămânem în lume și oricât am reuși sau orice realizări am avea, nu ieșim din ea și din legea care o guvernează: moartea!  (MS)

duminică, 5 iunie 2011

16. Dorul tau e in inima ta! Intra!

Care e dorul tău?
Dorul tău e în inima ta! Intră! Dar cu delicatețea și grija pe care le vei învăța de la Domnul prin rugăciune și ascultare de poruncile Lui!
Nu te teme că „dai de pe un picior pe altul”. E firesc pentru vârsta ta și pentru povestea vieții tale. Fiecare om merge în ritmul lui, pentru că fiecare are o altă experiență de viață, alte traume, alte spaime, alte repere. Fiecare are ritmul lui și calea lui pe Calea cea Una! Ești încă un copil...
Acum ai nevoie să te vindeci de frică, trăindu-ți viața așa cum e acum, cu Dumnezeu. Așa vei descoperi, cu ajutorul harului, mereu și mereu alte înțelesuri, din ce în ce mai sfinte și sfințitoare.
Ai răbdare cu tine, dar nu fi leneșă sau îndărătnică! Să nu ceri de la tine să știi acum ce vrei pentru totdeauna, să rezolvi acum problema viitorului, ci să ceri cu fermitate să faci ce se cere în acestă zi pentru a te vindeca și a trăi în toată adâncimea bucuriei de a fi. (M.S)

joi, 2 iunie 2011

15. Ne e de folos binecuvantarea pentru a ne muta din iadul din noi in Imparatia care e inauntru nostru

"E uimitor cum lucrează binecuvântarea!
Care e „puterea” ei? E puterea lui Dumnezeu care ne ridică din josul ființei noastre spre înălțimea ființei noastre care, paradoxal, e în adâncul ființei. Între locul în care ne vede Dumnezeu, cămara de taină din adâncul inimii noastre, și suprafața agitată a sufletului, se află un întreg văzduh inaccesibil conștiinței, ca urmare, lipsit de lumina ei, și bântuit de fel de fel de duhuri ale întunericului acestui veac. Ele, aceste duhuri, exercită o atracție și o presiune fantastică asupra noastră, hrănindu-se cu energiile noastre, și datorită lor trăim cum trăim și reacționăm cum reacționăm de fiecare dată când nu ne lipim de Dumnezeu. Lupta noastră duhovnicească nu este, cum spune Sfântul Apostol Pavel cu trupul și cu sângele, ci cu aceste puteri vrăjmașe ale văzduhului din noi. Apostolul ne recomandă și multe metode de a ne lupta și merită să luăm aminte la ele. Printre ele, cea mai puternică este binecuvântarea pe care ne-o cere ca pe o ascultare față de Poruncile Domnului. Așadar, binecuvântarea lui Dumnezeu (pe care o învățăm de la Duhul Sfânt încă din Psalmii Vechiului Testament) și a aproapelui este o lucrare a Duhului Sfânt în noi prin care trecem, traversăm „vămile acestui văzduh”. Numele Domnului și binecuvântarea sunt adevărate „rachete” - cum spune Părintele Rafail Noica – ale Duhului prin care zburăm din iad în Împărăție. E important să observăm că ne e de folos binecuvântarea pentru a ne muta din iadul din noi în Împărăția care e înăuntru nostru. Adică, e nevoie să fim conștienți că, de obicei, locul din noi în care ne aflăm când ne supără cineva, sau ne face rău, sau ne împiedică de la bine, sau ne duce în ispită, este iadul pentru că atunci uităm poruncile și suferim sau reacționăm după omul vechi, neevanghelic, necreștinește. Devenind conștienți, adică venind cu mintea, cu atenția în acest iad, degrabă ne dorim scăparea din duhoarea lui și alegem să binecuvântăm și nu să ne răzbunăm, să ne facem dreptate sau să blestemăm. Așa ne smerim, ne lepădăm de noi, ne umilim în fața ego-ului nostru și a pretențiilor lui ca lumea să fie așa și așa și nu cum este... Binecuvântarea ne ridică acolo unde este Domnul și unde sunt îngerii Lui. De acolo toate se văd altfel și lucrăm altfel toate ale noastre." (MS)