247. Nu-L mai căuta, maică, lasă-te găsită!

De ceva timp sunt atrasă de spiritualitate, de credință. Citesc despre asta, ascult ce spun oamenii inițiați, merg la biserică, dar încă nu pot spune că L-am găsit pe Dumnezeu și că I-am simțit iubirea. Ce să fac, să trăiesc toată teoria pe care o știu și să nu mă mai simt frustrată?

Vorbește cu Dumnezeu, maică! Spune: „Doamne, ce să fac eu, că nu simt? Doamne, dă-mi să simt că Te iubesc!”. Păi dacă trăiești în locul în care te uiți la altul, cum să simți? Știi cu cine semeni? cu cineva care-i pune o floare în ureche și spune nu miroase. Nu acolo, maică, nu asta-i „gaura” pentru miros 😊. Să ne folosim diecare organ pentru ce e potrivit! Părintele Ghelasie de la Frăsinei zicea că toți credincioșii, toți creștinii Îl caută pe Dumnezeu, numai ortodocșii se lasă găsiți! Nu-L mai căuta, maică, lasă-te găsită, că e acolo! Fă tot ce-ți cere în Biserica Lui și-ți va vindeca simțirea. Curaj!

246. Cum putem iubi constant într-o lume atât de inconstantă?

Photo by Myeongseon Song on Unsplash

Doar în credință să fim constanți, perseverenți, adică să fim credincioși. Și în dragoste să fim mereu credincioși și Domnul ne va hrăni dragostea cum Singur El știe. Doar să fim cu Hristos! Și mereu ne va conduce Duhul Lui. Duhul Sfânt merge cu noi peste tot. Dumnezeu merge cu noi peste tot. Nu, nu constanță cu orice preț! M-a acuzat odată cineva că eu nu am nu știu ce principii. Auzi-l, Doamne! Dar principiile ce sunt? Niște jaloane, niște pereți de beton, între care mă îngrămădesc. Să fii constant, să te ții de cuvânt - poți s-o pățești ca Irod. Și-a ținut cuvântul, maică, și l-a omorât pe sfântul Ioan, că și-a dat cuvântul față de Salomeea, că îi dă orice. Nu, nu, nu! Călcați-vă cuvântul, schimbați-vă, dar în conlucrare strânsă cu harul! Suntem mișcători, suntem schimbători! Fără constanță de-asta așa, prostească!

245. Dependența de relații toxice

Când nu poți pune capăt unei relații toxice înseamnă că ai devenit dependent de chimia sentimentelor negative pe care le ai în această relație. Ca un alcoolic care ar vrea să nu mai bea, dar nu poate. Așa că fii hotărât și roagă-te: Doamne, vindecă sufletul meu de dependența de frică, rușine, ură, mânie... ce trăiești tu în această relație. Și evită întâlnirile, așa cum un alcoolic evită cârciuma ca să se poată lăsa de băut. Dacă vrei să te vindeci!
***
Grija pentru a nu fi perceput negativ este o patimă, o boală a sufletului de care e bine să-I ceri lui Dumnezeu să te vindece. E din mândrie, slavă deșartă. Domnul te va lumina, rugându-te. De fapt, celălalt, dacă te chinuie, nici nu te percepe „pozitiv”. El, de fapt, are nevoia ca tu să suferi. Are nevoie să vadă că te tulbură, că te chinuie.
***
Foarte multe relații, chiar și în familii sunt bazate pe aceste „servicii” reciproce între victimă și călău. Principala cauză este o căutare și o continuare a atmosferei din familia de bază. E nevoie să conștientizăm și să ne întrebăm inima dacă dorește cu adevărat să trăiască o viață diferită de cea a părinților și bunicilor sau dorește să trăiască pe pilot automat același blestem.
Spovedește-te des, împărtășește-te și lucrează cu harul la vindecarea sufletului tău. (MS)

244. Voia lui Dumnezeu nu se exprimă printr-o listă de indicații precise

”Voia lui Dumnezeu nu se exprimă printr-o listă de indicații precise: ce să faci, cum să faci, când să faci, ci este purtarea Lui de grijă, mila Lui, dragostea Lui care ne urmează oriunde am merge și orice am face. Scopul lui Dumnezeu este să ne aducă la mântuire, la sfințenie, la bucuria pe care nimic nu o ia de la noi. Pentru asta ne dă harul Lui pe care îl obținem prin Sfintele Taine în Biserică și îl lucrăm prin rugăciune și fapte bune. Apoi totul depinde de noi cum folosim harul.” (MS)

243. Numai Dumnezeu ne poate vindeca de dependenta de rautate

În principiu, am o părere bună despre tot ce este pozitiv pentru că faptele, cuvintele, gândurile pozitive ne fac viața pozitivă. Atât pe cea lăuntrică cât și pe cea din jurul nostru.
Răutatea care ne chinuie, ne distruge pe noi și lumea se lucrează mai întâi prin gânduri și cum bine spui, noi am învățat și am moștenit tendința de a folosi mai mult răul, crezând că asta ne apără de răul exterior. Mulți dintre noi, oamenii, am ajuns dependenți de răutate.
De aceea am anumite rezerve față de curentul gândirii pozitive, în sensul că nu poate rezolva problema la rădăcina ei.
Numai Dumnezeu ne poate vindeca de dependența de răutate, de plăcerea de a fi răi sau de plăcerea de a ni se întâmpla ceva rău. Așa că, acest curent dacă este supraalimentat cu „curentul Duhului Sfânt”, este nu numai bun, dar și indicat pentru orice om care vrea să iasă din mocirla răutății. Și, „curentul Duhului Sfânt” va deveni mai lucrător, mai roditor pe măsură ce „practicăm” viața în Biserică. Fără această practică, gândurile, oricât ar fi de pozitive, ne pot fi ușor spulberate de ispite și încercări. (MS)

242. personalitatea pe care o ai nu ești tu

Dumnezeu vrea să fii tu, tu însăți. Tu, așa cum, fără să-ți dai seama, dorești să fii în adâncul inimii tale.

În primul rând, lasă-L pe Dumnezeu să vină total în viața ta, dar renunță la a înțelege prin acest „total” ceea ce îți spune mintea ta. Eu înțeleg prin „total” chemarea Lui și arătarea noastră pornind de unde suntem: îmbrăcată sau dezbrăcată, oricum ai fi, arată-te Lui și roagă-te: Doamne, vino în viața mea! Simți bucurie: cheamă-L în bucuria ta. Simți tristețe: cheamă-L în tristețea ta. Ai sentimente și gânduri rele? Cheamă-L să te vindece, să te scape. Primește-L cum ni se arată El în Sfânta Biserică: primește harul sfintelor taine: sfânta spovedanie și împărtășanie. Desigur, aici personalitatea ta va suferi niște modificări, dar o vei face cu bucurie și cu dragoste pentru că vei simți iubirea Lui care e cu totul alta decât cea pe care ți-o imaginezi acum. Sigur, o să faci și niște metanii, dar la fel de important este să-L chemi și când dansezi: s-o faci în fața Lui, cu bucurie și recunoștință că ai picioare, că ai cu cine să dansezi.
Subconștientul acesta ne dictează acțiunile, comportamentul și acolo zace încă multă dragoste pentru păcat, pentru dulceața păcatului. De aceea e important să-L chemăm pe Dumnezeu și în acest adânc al nostru, să-I arătăm ascunzișurile noastre cu rugăciunea să ne curețe doar de ce este rău. Și nu uita că Duhul Sânt ne învață să ne rugăm mulțumind pentru bunătățile pământești. Aceste bunătăți vor fi mai multe și mai bune pe măsură ce te apropii de Dumnezeu. Da, vor fi și lucruri dureroase, necazuri, dar fără Dumnezeu lipsesc astea din viața noastră? Doar că fără El necazurile ne conduc în mocirla deznădejdii și a ratării, pe când cu Domnul, duc la tot mai multă bucurie.
Și încă ceva: personalitatea pe care o ai nu ești tu. Personalitatea noastră este o construcție a creierului, a psihismului nostru, făcută la cererea celor din jur. Această personalitate este o adevărată pușcărie a persoanei care suntem. Așa că, îndrăznește să îți dorești să ieși din închisoare, dar te rog s-o faci cu delicatețe, cu pași mici și cu îndrumarea unui părinte duhovnic. (MS)

241. Fa din simtirea ta sarbatoare a vietii: simti pentru ca esti viu si esti viu ca sa devii ca El, Viata ta cea adevarata

Nu te mai împotrivi! La nimic! Primește tot ce este, toată „răutatea zilei” ca din Sfântul Potir! Fii atent la ce simți și fă din simțirea ta vas al milostivirii Domnului. Îi vei simți mângâierea și vei ști că nu mai e nevoie să lupți, ci doar să primești biruința Lui. Și dacă asta va dura zile sau luni sau ani, nu deznădăjdui! Bucuria, care ne vine prin crucea asumată în numele Crucii Lui, picură în fiecare clipă în inimile deschise vieții ca dar de la El. Oricum ne-ar fi viața, ea poate fi stearpă, fără Prezența Lui, sau roditoare, dacă Îl primim.

Înțelegi? Nu ce ni se întâmplă are importanță, și nici ce simțim (simțire programată de lumea care ne-a deformat și „formatat”), ci ce facem cu ce simțim. Simțirea ne e dată ca să simțim Prezența mângâietoare și iubitoare a Celui ce ne-a dăruit-o. Și El este prezent în toate, prin toate și noi suntem în El și El în noi.
Fă din simțirea ta sărbătoare a vieții: simți pentru că ești viu și ești viu ca sa devii ca El, Viața ta cea adevărată. Și devii ca El primind ca dar de la El, fără împotrivire (pe cât posibil) tot ce-ți aduce acumul zilei! (MS)

240. Luand durerea cuiva il lipsesti de darul care vine prin ea

Luând durerea cuiva îl lipsești de darul care vine prin ea. Dacă asta ar fi fost „soluția” la suferința umană, Domnul Însuși ar fi ridicat-o de la noi când Și-a făcut-o și a Sa. Domnul face din durerea pe care singuri ne-am provocat-o împotrivindu-ne nașterii celei fără de durere, vas al mângâierii Sale.
Doamne, ajută-ne să nu prăpădim în zadar nici o picătură de durere! Învață-ne s-o punem în potirul milostivirii Tale ca s-o prefaci în bucuria Ta cea sfântă după care tânjim în adâncul inimilor noastre! (MS)

239. Viata nu e o insiruire de evenimente

Viața nu e o înșiruire de evenimente, ci RELAȚIE. Relație cu Viața Care este Dumnezeu, direct și prin toate darurile Lui. Și relații cu toți cei vii și cu toate darurile lor. (MS)

238. Durerea poate fi traita in trei feluri:

1. Ca naștere la viața divino-umană pe care instinctul de supraviețuire o consideră periculoasă și neplăcută. E o permanentă deschidere la tot ce este și vine ca dar de la Dumnezeu și devenire în El. Durerea devine ușă a bucuriei de a trece, clipă de clipă, prin ea într-un Dincolo care e Acasă.
2. Cu revoltă și acuzare. E o contaminare a minții cu informațiile puterilor căzute care ne vor mereu robi ai viziunii lor despre viață și fericire.
3. Cu eroism. E o suportare a durerii cu mândria că omul e capabil să nu se clatine sub lovituri. Dar în această atitudine omul devine „suport”, adică obiect și nu mai e subiect viu, iubit și iubitor al celor care-i vin în întâmpinare sau a celor către care se îndreaptă. (MS)