49. Sentimentele noastre nu sunt în inimă, ci în cap

Dacă mă gândesc „pentru ce merit eu iadul?”, nu mai am timp să mă gândesc la ceilalţi

"Rămânem singuri pentru că respingem oamenii"

„Cum ar fi viaţa noastră dacă în loc să mă gândesc "ce să fac să nu mă mai supere lumea asta", m-aş gândi "ce să fac să nu mai supăr pe nimeni pe lumea asta"?. Lucrurile se schimbă. Dar numai cu Dumnezeu.”

„Nu intrăm în rai nu pentru că suntem vinovaţi, ci pentru că suntem bolnavi şi n-am căutat să ne vindecăm... De vreme ce tu eşti fricos şi nu poţi să te bucuri, nu poţi să te dăruieşti pe tine, să faci o jertfă de frică, n-ai cum să intri în bucuria aceea de a trăi cu ceilalţi”

„În necaz ni se înmoaie inima. Inima este fundamentală pentru a trăi bucuria, pentru a trăi în Hristos, pentru ca viaţa să aibă sens.
Noi înţelegem prin inimă sentimentalismul. Ori sentimentele noastre nu sunt în inimă, ci în cap. În mintea cerebrală, în subconştient. Ca să devină afectivitatea a inimii, noi trebuie să ne întâlnim în inimă.
Când te doare inima, atenţia se îndreaptă asupra inimii. Pr Zaharia ne învaţă să primim tot ce trăim şi să le transformăm; să ne transformăm într-un transformator din viaţă bio-psihică în viaţă duhovnicească. Pentru asta, n-avem altceva de făcut, să ne gândim ce să mai face, ci ce trăim să le dăm lui Dumnezeu să le transforme în divino-umane. Gândul, durerea, trăirea, le dau lui Dumnezeu să le transforme.”

Răspunsuri la întrebări:
De ce suntem vinovaţi când ne e frică?
Ce să facem cu frica de singurătate?
Cum facem diferenţa între lucrurile învăţate din lume şi lucrurile venite din Duhul Sfânt?