170. Oameni si demoni - serile Talpalari cu Marius Iordachioaia

Extrase din cuvantul tinut la Iasi, in cadrul "Serilor de la Talpalari"

(Român Ortodox în Franţa)

[...]
Maica Siluana Vlad: - As vrea sa-ti pun o intrebare mai intima. Din poezie eu aud in primul rand rugaciunea. Rugaciunea te-a gasit sau ai gasit-o? Ai putea sa ne spui ce te-ajuta sa te rogi? Ai putea sa ne spui putin din experienta ta?

Pr. Constantin Sturzu: - Asta e partea cea mai delicata. Iata maica a spus o intrebare intima, dar estecea mai intima. 

Marius Iordachioaia: - Sa vorbim despre rugaciune nu cunosc ceva mai intim, si atat. Ia, sa vedem cum o facem....

Maica Siluana Vlad: - Gandeste-te ca eu as vrea sa ma rog si nu stiu cum. Si citindu-ti poeziile mi-am dat seama ca te rogi. Ai putea sa ma ajuti, sa ma inveti?

Pr. Constantin Sturzu: - Hai sa citim [poezia] "ce este rugaciunea"?

Marius Iordachioaia: -"ce este rugaciunea". "a te ruga pentru cineva/ inseamna/ a-i imbraca sufletul cu carnea ta/ a-i incalzi inima cu suflarea ta/ a-i hrani fiinta cu viata ta/ a-l vizita in temnita sa launtrica/ a-l gazdui peste noapte in inima ta.../ a te ruga pentru cineva/ inseamna/ a-i oferi lui Dumnezeu trupul/ cu care/ sa-l poata iubi..."

Maica Siluana Vlad: - Acuma intrebarea care se naste - iarta-ma ca te intrerup-: exista doua feluri de rugaciune: a ne ruga pentru altii si a ne ruga pentru noi?

Marius Iordachioaia: - La un anumit nivel nu, nu mai este o diferenta. Dintr-un punct nu mai este.

In poezia asta -eu mi-am dat seama mai tarziu- este vorba si despre impartasanie, si despre legatura intre rugaciune si impartasanie. In ultima vreme impartasania este subiectul pentru mine. Si am sa va spun de ce, si am sa ajung si la rugaciune. Pentru ca eu nu L-am cunoscut pe Hristos din Evanghelie, si mi-am dat seama, de curand, ca m-a condus asa Dumnezeu de la Hristos din Evanghelie la Hristos euharistic, si ca era- Doamne, Doamne! - tot ce-mi doream. Si ca a-I oferi lui Dumnezeu trupul cu care sa-l iubeasca pe altcineva e ceea ce El insusi a facut inaintea nostra, ca El este inceput si implinirea la toate.

Si acuma rugaciunea mea este mai putin concentrata pe mine, ca sa zic asa. Din pricina euharistiei am inceput sa simt mai puternic Liturghia, rugaciunea de comuniune. Si le-am zis si Parintilor de la Pangarati ca traiesc niste Liturghii la mine in oras, acolo unde zici ca duhovniceste e "ca la oras"; femeile vin cum vin, stiti, chestiunile de recuzita, si alte lucruri care pe unii ii smintesc. Dar am vazut la femeile cu tinuta neprotrivita niste gesturi pe care nu le-am vazut poate la cei corect imbracati, [fiind] de o bunatate si o grija.... Asa, am facut o paranteza. Deci acuma eu sunt prins launtric in rugaciunea comunitara, in rugaciunea liturgica. N-am cerut eu asta, dar am tanjit dupa ea. Si merg la o biserica de parohie unde ma rog asa, in felul meu, cu voce tare. Mie imi place sa cante toata lumea, sa se roage toata lumea. Cand mergeam la biserica si eram foarte sfios, ca sa nu zic "evlavios", si incercam sa ma adancesc in rugaciune aveam niste chinuri grozave si eram pe langa. Acuma ma duc ca un copil, ca un copil ma duc la Liturghie, si cant din toata inima, nu doar cu vocea, ci ma rog acolo. Si stiti, cand m-am dus acuma ultima oara la acea parohie, parintele cand slujea - cand am ajuns cu grupul cu care eram, de aceeasi, sa zicem atitudine - era saracu, stiti cum se spune "ca dupa o noapte de chef", cu ochii umflati, obosit, si se ruga acolo, asa mai timid. Dar a inceput si a zis: "Binecuvantata este imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh" si am inceput sa dam niste raspunsuri asa din toata inima. Si dupa aia a iesit din Altar cu un alt ton, si  cu o fata luminoasa si dupa aceea la sfarsti ne-a spus ca: "mai, cand ati venit si ati inceput sa cantati, si sa va rugati m-am umplut asa de viata". Si stiti, cand slujea Liturghia plutea, mergea pe apa. DeciLiturghia este dupa cum o facem noi. Si el era frant de oboseala, venise de pe drum, asa...  Si la urma iradia. Si la urma m-am dus la Altar si i-am spus: "Parinte, sarutmana, blagosloviti, mi-era dor de dumneavoastra!". "-Si mie, si mie, si mie!". Si i-am pupat mana. Si stiti cum era? Iradia, plutea.Preotul daca e iubit, pluteste. Daca te rogi la Liturghie, ca si tu slujesti acolo, il vezi, capata putere, e fericit sa slujeasca. Un staret spunea ca "preotul cand slujeste e imparat. Noi il facem imparat". Adica ajutam si noi acolo daca ne rugam, si cu o bucurie, cu o credinta, as spune asa, cu un optimism evanghelic. Si la Liturghie ai intrat, inviezi. Daca incepi sa te rogi nu cu pretentii, nu cu fite, -asme, -isme, -trisme, ci asa copilareste, cu toata fiinta. Mai ziceam ca trupul asta nu...  Lasa ca trupul asta trebuie pus la rugaciune. Sa vezi ce tremura si el de bucurie.

Inainte mai "dadeam cu ata", si a fost buna si perioada aia pentru ca te ajuta sa te cunosti pe tine.Rugaciunea este cunoastere. Deci cunoastere de Dumnezeu, si Hristos este lumina. Avem lumina launtrica deci ne cunoastem si pe noi.

Asta ma entuziazmeaza pe mine acuma: Liturghia, impartasania.

[...]

Ma suna un prieten de-al meu care chiar se roaga, si vorbim de rugaciune. Are rugaciune si de noapte, si de zi, privegheri. Si il mai suna parintele duhovnic la unu, la doua, la trei: "Ce mai faci?". "Am inteles parinte! O sa incerc...". Niciodata nu zice: "Mai...!", ci "Ce mai faci, cum o duci?". La doua noaptea, la doua dimineata, e cea mai potrivita intrebare. Si se roaga. Si daca te rogi, pregateste-te de razboi. Si sunt razboaie, sunt. Nu mi se cade mie sa vorbesc despre asta. Cititi acolo la Pateric, si in alte carti, dar sunt! Numai ca tare e frumoasa primavara dupa iarna asta!

Si ma suna acest prieten si spune: "Mai, tu cum esti ca eu sunt ingrozit, nu mai stiu pe unde sa scot camasa". "Eu? Rece ca marea, piatra". "Si nu te plangi, nu suni pe nimeni?". "Pai de ce?". "Pai daca asa...". "Astept. Uite vrea Dumnezeu, ca piatra sa fiu azi. Piatra". Pentru mine nu conteaza ce simt eu. Nu e vorba de simtire aicea. E vorba de credinta. Si e vorba de credinta Lui, nu a mea. "M-am rugat pentru tine ca sa nu se piarda credinta ta". Noi suntem cu Hristos tot timpul, fie ca eu simt, ca nu simt, ca nu stiu ce... A ma ruga inseamna a cobora la El acolo. Ca Parintele Sofronie zice ca el e in punctul de jos al piramidei. Poate ca eu sunt ca un bolovan ca nu am inceput sa urc si m-am racit. Ca poate ca..., ca poate nu... Nu disper. Deci sa nu creada lumea ca e vorba de o bucurie d-asta asa: hahaaa, hahaaa. E o bucuria a lui Hristos, care si cand esti ca bolovanul, si cand n-ai nicio simtire duhovncieasca, cand iti vine sa... "Parinte, am deznadajduit de mine, am deznadajduit de viata mea". Asa suna o spovedanie, sa stiti. "Imi venea sa...". Sunt momente, omeneste vorbind, de noapte. "Si era noapte". A iesit Petru si era noapte. Ce noapte?! E noapte. Dar... asa creste credinta. Si sa nu uitam ca credinta e o taina. Fiind ea o taina si noi fiind oameni, e bine sa stim ca ea lucreaza, fie ca omul doarme, fie ca omul e treaz, fie ca se roaga, fie ca nu. Trebuie sa aibe credinta in Hristos care locuieste in inima lui si care se roaga neincetat, si pe care el il cauta chiar si cu raceala lui, chiar si cu deznadejdea lui, chiar si cu frica lui. Ca daca vine demonul si ma sperie,  eu la Cine sar in brate, la cine strig, la Cine ma duc?Si daca vine sa ma sperie inseamna ca sunt o oaie capie care a luat-o haha pe camp, si nu mi-am dat seama, si dau vina pe toata lumea, ca uite ce stare am. Pentru ca este ispita asta cand ti-e rau, si-ti este rau. Dar e ceva ce nu stii inca. Asa percepi tu ceva care este fabulos de fapt, care este extraordinar.D-aia nu poti sa te bazezi pe simtire. Rugaciunea nu tine de asta. Acuma eu nu stiu ce trebuie sa va spun dumneavoastra ca e greu de spus. As putea sa va spun: citesc rugaciunea aia, spun Rugaciunea lui Iisus, sau...

Vreau sa va vorbesc despre rugaciunea care e si in poezie, care exista, ea este, si cand noi nu ne rugam, cand noi nu suntem in ea prezenti. Si a te ruga inseamna a intra in rugaciunea lui Dumnezeu. A intra cum intri in biserica, intri la Liturghie. Liturghia ce-i? E rugaciunea lui Dumnezeu, e rugaciuea intregii Lui zidiri, si tu intri in ea, te impartasesti de ea. Taina impartasaniei: toata viata duhovncieasca e taina impartasirii, toata e euharistie. Asta e necazul cu euharistia: ca am izolat euharistia de restul vietii bisericesti. Toata viata bisercieasca e euhariste. Cand te rogi, cand spui rugaciunea te impartasesti de Duhul Sfant. Si atunci te impratasesti, si toata viata crestia e impartasanie. Iertati!

Intrebare: - Ce inseamna sa fi om, asa cum ne face Dumnezeu? Ce inseamna sa traiesti? De ce nu simt ca traiesc? Si ce inseamna impartasanie pentru dumneavoastra? 

Marius Iordachioaia: - Mergeam odata pe strada cu un elev, dintre cei care va spuneam, si care acuma este frate de manastire. Si este o mare bucurie pentru mine intotdeauna cand ma gandesc la dansul, si-l pomenesc, si stiu ca ma pomeneste, si ne iubim - pot s-o spun. Stiti, oamenii in general spun: "Ah, o iubesc pe Geta, Geta ma iubeste la nebunie". In general avem asa o pudoare, sau..., de a spune ca fratele sau sora ma iubeste si eu il iubesc. Nu este iubirea mea, este iubirea lui Hristos care curge prin noi, de la unul la altul, prin unul prin altul. O simti, ca El e acolo, El!

Mergeam odata cu o fata, si ne-am intalnit la gara sa vorbim despre lucruri din astea. Si tot imi poveste despre baiatul pe care ea il iubeste si el n-o iubeste, si despre dragoste. Si, nu stiu, asa mi-a venit dintr-o data, si i-am spus: "Mai, dar Iubirea este o Persoana, nu-i un sentiment!". Si-a ramas: "Aa". Si eu am ramas si eu "aa"... ca asta inseamna: "hop, am scos o pasarica". Deci nu ca eu stiam, eram citit, destept, si i-am tras citatul. Nu! Ci pur si simplu ma durea inima de ea si ma rugam acolo inlauntrul meu: "Doamne, da-i ceva, da-i ceva ca i-e foame, i-e sete". [Tot] asa si Parintele, iese cu Sfantul Potir, sa dea de mancare la sufletele astea infometate. Si cand vine un om, si tu esti in preotia ta imparateasca - da, vine la tine, si ti se plange tie. Asta e, te-a pus Dumnezeu acolo. Asta e situatia - tu trebuie sa-i dai si n-ai. Si te chinuiesti inlauntrul tau acolo, si urli: "Doamne, da-i ceva, da-i ceva, ca eu n-am, si-si da seama asta cat sunt de calic, si de lipsit, si de netrebnic, si-ti fac firma de ras, ca eu zic ca-s crestin. Deci pe Tine cade. Si... da-i Doamne, da-i". Si am zis: "Iubirea e o Persoana, nu-i un sentiment". Si m-am dus eu fuguta la parintele duhovnic si i-am zis: "Parinte uite ce am zis". "Pai ai zis bine". "Ah" - am rasuflat ursurat.

Asa, si cand ma plimbam asa cu baiatul acela, care acuma este Frate de manastire, eu tot asa o pasarica i-am zis: "Mai, pentru mine Hristos e singurul Om normal". E singurul Om normal din lume. Toti sunt bolnavi, toti. Bolnavi cu capul, bolnavi psihic, toti is dusi, numai El e normal. Asta e concluzia mea de baiat de cartier. Si d-aia, ce inseamna sa fi om inseamna sa fi ca El. Sa fi ca El, sa reactionezi ca El. Eu mi-am dorit sa reactionez ca El. Pai eu de ce ma impartasesc cu Hristos? Ca ma impartasesc si cand respir, si cu gandul si cu suflarea, si cu tot. El este viata, de El vreau sa ma impartasec cu toate,ca si asta sa iasa din mine. Din mine sa iasa Hristos. Iata Omul. A zis-o Pilat din Pont: "iata Omul". El este omul. Asta inseamna sa fi om.

Maica Siluana Vlad: - Nefericirea vine cand tu vrei sa devi ca Hristos, dar noi habar n-avem ce-nseamna sa fi om, habar n-avem ce-nseamna sa fi cu Hristos si avem dorul asta de a deveni om, si zic: "Doamne, fa-ma",  ca asta este.

Marius Iordachioaia: - Pai va dati seama ca nu am epuizat. Cand am zis ca sa fiu ca Hristos, ce-am zis? Am zis ceva... Pai ramane o taina. Ramane o taina, da! Dar e o taina asemenea impartasaniei, deci se traieste, se lucreaza, participam la ea. 

Ce-nseamna sa fi om? Vino la biserica si ai sa vezi. In tine, ai sa vezi ce inseamna sa devii om. Asa!

Ce inseamna sa traiesti? De ce nu simt ca traiesc? Asta da intrebare! De ce nu simt ca traiesc? Am pus pe "Oameni si demoni" un fragment din Jurnalul Parintelui Schmemann. El spune asa: viata e asemenea unei pungi de plastic in care pui diverse lucruri. Si noi cand vorbim de viata zicem: biscuiti, salam, sarmale - ce-i in plasa. Dar viata este plasa pe care noi o umplem, nu umplutura, ci plasa. Noi n-avem simtul de a sesiza plasa, adica viata. Noi o confundam cu biografia, cu ce bagam noi in ea. Nu simtim viata pentru ca am facut un zid intre noi si viata din tot ce ne-am dorti, si tot ce am facut si am dres. Si zicem: "Pai cine esti dumneata?". "Pai eu sunt profesorul cutare care am facut aia, care am dres aia, care am masina Mercedes, care am nu stiu ce...".Oamenii sunt niste inventare interioare, sunt plin de lucruri. Cred ca raspunsul parintelui Schememann, mult mai bine formulat decat mine acum, e raspunsul la acesta intrebare. De ce n-o simti? Pai ai o gramada de lucruri intre tine si viata. Si spovedania trebuie sa rezolve lucrul acesta. Spovedeste lucrurile care stau intre tine si viata. Una e sa te duci si sa te spovedesti ca sa fi un om rezonabil dupa care: "Gata, acuma pot sa ies in oras", si alta e sa te duci ca sa simti ca traiesti. Deci trebuie sa dai la o parte lucrurile dintre tine si viata. Ca asta este diferenta intre moralism si ortodoxie, nu?! Unul e care vrea sa se spovedeasca ca dupa aia sa fie socotit un om corect, sa faca numai lucruri bune, sa se debaraseze de ale rele si sa fie un om respectabil si altul vrea sa afle viata. Unul se duce ca un tip manjit asa, si vrea sa se curateasca, si altul se duce ca o mortaciune, se duce ca un mort care vrea sa invieze la spovedit.

Ce inseamna impartasania pentru dumneavoastra? Clar ca asta trebuie sa fie o experienta personala. Adica o regasesti la Sfintii Parinti, o regasesti cand citesti despre asta. Pentru mine este insa o descoperire recenta.

Maica Siluana Vlad: - Cat de recenta?

Marius Iordachioaia: - Hai sa zic ca am intrat in normal, asa, de un an de zile. Am vorbit cu un ieromonah acum vre-o doi-trei ani in urma, si i-am transmis dorinta mea de a ma impartasi mai des. Nu citisem, nu invatasem despre asta.Pur si simplu a venit asa in mine o foame si-o sete. Si am primit un raspuns pe care nu vi-l spun; poate n-o s-aveti nevoie de el. Am primit insa si alt raspuns cand am vrut sa ma duc la impartasanie normal, firesc, pentru ortodoxie. Mi s-a spus: "Ce, impartasania e compot? Ce vin astia asa?". Si vreau sa va spun ca asta mi s-a spus in noaptea de Inviere, dupa Postul Mare, dupa ce ma spovedisem si ma impartasisem si inainte, si eram, daca vreti, macar formal de bine pregatit, dar mai bine pregatit nu se putea sa fie. Si m-am dus la slujba si am stat la Sfanta Liturghie, si cand a iesti [preotul inspre] dimineata cu Sfintele Daruri, a iesit cu ele acoperite. In genral ies cu ele acoperite acolo. Dar noi stiam povestea cum sta acolo cu Sfintele Daruri, - eram cu fratele de care v-am spus mai inainte. Si el s-a dus si i-a spus mai dinaite parintelui ca noi vrem sa ne imprtasim, ca altfel eram tot asa, ca la figurile de la ceasuri, stiti, cand se da ora exacta ies si danseaza figurile. Pac-pac. Ora exacta, se da ora la... Altar. Iertati-ma dar eu chair am fost partas la treaba aceasta si sunt de vina. Prin ce? Prin lipsa mea de implicare. Pentru ca tu trebuie sa te duci, sa spui: mi-e foame. Ai ceva si pentru mine? Bun, dar n-am dat niciodata de preoti, va rog sa intelegeti. Este vorba de responsabilitatea nostra. Daca e vorba de responsabilitatea nostra noi trebuie sa ne ducem si sa cerem. Nu zice Hristos? Cer! Da! Si mi s-a spus: "da' ce este compot?" Au si parintii ispite. Poate asa artam. Artam ca niste derbedei. Asta este. Nu ne spovedeam la dansul, desi il cunostea pe parintele nostru duhovnic, dar zic: sunt ispite, sunt ispite mari.

Ce inseamna pentru mine impartasania? Acesta este drumul meu. Al cui? Al Vietii. Ce poate sa fie atunci Impartasania?! 

Acum cateva duminici m-am dus la mine acolo, la o biserica unde ma cunoaste preotul, unde nu te impartaseste daca nu te stie, daca nu te spovedesti acolo. Si-i vina mea daca nu ma stie. Si stiam ca nu ma impartaseste, si la sfarsitul Liturghiei, pentru ca nu m-am impratasit, am plans. Am simtit ca mor, am simtit ca am tradat. Asta ca un alt raspuns la ce este pentru mine impratasania: nu fac diferenta intre Liturghie si Impartasanie. Dar va spun, repet, cu pregatire prealabila, cu dezlegare de la duhovnic. Si eu am fost dezlegat de duhovnic, am fost intrebat de duhovnic la Pangarati. Va zic: duhovnicul traieste trei sferturi din viata mea si un sfert mi-o lasa mie. Deci ma stie.  Nu in sensul ca: "A, tu esti Marius". Ma stie pe dinauntru. Si il simt intotdeauna ca ma pomeneste, il simt intotdeauna ca la Liturghie ma pomeneste la Proscomidie, ma pomeneste la Altar. Simt, si aia e simtirea. Cine cauta simtirea la aia trebuie sa ajunga. Iertati-ma ca m-am lungit.

[...]

Intrebare: - Acum de catva timp am cunoscut un mediu frumos, ASCOR, in care la fel, am intalnit oameni infometati de Hristos, insa la fel, imi sunt dragi cei din mediul in care am trait in camin in liceu. Ce am simtit acum, si de ceva timp, e un blocaj de comunicare cu ei, si este o frica in a le spune ca si eu am trecut cu ei prin ce am trecut, si ca este ceva mult mai mult, ceva de nedescris. Si nu stiu acum cum as putea sa ma reintorc si sa depasesc acest blocaj fata de mediul din care am evadat si in care am radacini. Cum as putea cu cei care imi sunt dragi sa depasesc aceasta?

Marius Iordachioaia: - Pai mie acuma imi sunt mai dragi. Si nu fac o figura de stil. In sensul ca: iubirea lui Hristos e altfel decat iubirea mea. In sensul ca iubirea mea e: "te iubesc, te iubesc.." dar daca m-ai jignit, gata, sau "te iubesc, te iubesc.." dar pana intr-un punct. Ei la Hristos, nu mai e niciun punct, nu mai e niciun "pana aici". Deci problema mea este: sa-L las pe Hristos - e greu de spus, dar te invata Biserica, te invata impartasania - cum sa-L lasi pe El sa traiasca in tine, si  chiar il aduci, chiar traiaste in tine. Si eu imi amintesc cu drag, si cand ma intalnesc acuma cu oameni care m-au batut cand eram mic, si ii strang in brate si ii pup si sunt parte din viata mea, si o parte calada asa...

Asta spuneam si de satanisti. Hai sa-ti povestesc. Prietenul meu [care este profesor intr-un liceu] imi spunea: "ei, dac-ai sti tu ce e in liceul asta!". Si o data ma duc sa-i duc o carte in timpul orelor si ne-am zis sa ne intalnim in pauza la poarta liceului. Si el profita de moment si zice: "hai, te-am prins, vino sa vezi ce e in liceu aicea, sa vezi care-i atmosfera". Si zic "Bine" - sa fac ascultare. Si am intrat, si era din punctul lui de vedere, sau din punctul nostru - nu stiu daca e corect - dom'le muzica data la maxim pe holuri, toti se imbranceau, urlau. Era acolo ceva.. Trebuia tot timpul sa te feresti cand mergeai pe holuri sa nu te calce. Parca erau niste oameni fascinati fiecare de universul lui. Nu auzeau, nu se vedeau unul pe celalalt. O senzatie de iad. Fiecare era izolat in lumea lui si urla acolo si facea..., dar nu pentru celalalt. Asta acuma, amintindu-mi, rememorand, dar eu cand am intrat am parcurs liceul, toate holurile alea, am trecut si prin grupul satanistilor - ca ei stau separarat undeva-, o stare de beatitudine, pluteam. La un moment dat ma uitam unde calc, ca nu simteam podeaua sub picior. Eram purtat printre ei, pentru ca din mila lui Dumnezeu am intrat fara nicio prejudecata, fara nicio imagine, fara niciun gand, fara nimic. Am intrat ca am fost chemat.  Oricine vine la Hristos cand aude chemarea, sti cum? Marge pe apa, pluteste, face ca un copil. Vummm. "Ionica!". "Da, acuma vin, vuum!". E cea mai intensa traire, e cea mai grozava. Singuri ne taiem craca asta de sub picioare cand [zicem]: "mai stau oleaca", "ei, lasa ca vin mai tarziu", ei, nu stiu de ce.. Singuri ne omoram bucuria aia, ne facem tare rau si dupa aia zicem ca Hristos e de vina ca El nu ne-a chemat asa cum trebuia sa o faca, sa intelegem noi si sa o zbughim. Si am trecut prin liceu si i-am spus: "dar e extraordinar la tine in liceu". Asta sa cada din picioare, sa lesine. Pai cum umbli in liceul ala? Te intalnesti cu cineva. Si zici ca nu ai ajuns la nu stiu ce masura. Pai, mai traiesc eu, [ori] mai traieste [Hristos in mine]? Iertati-ma, pai m-am impartasit cu Trupul si Sangele lui Hristos si zic: mai traiesc eu? Pai d-aia am scris poezia aia (poate doar... )Cand ai ajuns la capat cu trupul si sangele tau poate intelegi ce nevoie ai de Trupul si Sangele lui Hristos. Eu ajunsesem sa fiu epuizat de felul meu de a trai, ajunsesem intr-un punct mort, desi mi se spunea: ai putea fi un mare poet, bla, bla, bla. Asa imi suna mie: bla, bla, bla" - arama sunatoare. Ca poti sa fi aia, poti sa fi aia... Pot sa fiu, nu sunt!

Daca mai avem prejudecati, daca mai avem amintiri urate. Ca de ce? Care e problema? Exista cumva in noi senzatia ca suntem crestini, ca mergem la ASCOR, la biserica nu stiu ce, suntem oameni la casa noastra, iar astilalti...

- Nu este prejudecata asta, dar eu o simt ca ar fi...

Marius Iordachioaia: - Poate nu am inteles eu bine. Hai sa o luam asa: ai o persoana din anturajul tau, dinainte de convertirea ta, care nu merge la biserica sau cum se intampla? Si cand te intalnesti cu ea existao distanta?

- Vorbim, dar simt un gol. Un gol pentru ca discutiile pe care le avem il evita pe Hristos. Si daca abordez, deja se raceste...

Marius Iordachioaia: - Da nu poate! Nu poate! Eu am avut tacaneala asta - si parintele meu duhovnic rade de mine, zice: "ei, cu buldozerul, cu buldozerul. Mai da-te jos de pe buldozer", - sa ma duc la om asa, sa: "mai converteste-te ca daca nu... praf. Ori te convertesti, ori te fac praf, ca tu nu stii si nu stiu ce...". Si e catastrofal. Si dupa aia devenim mai civilizati in crestinismul nostru, n-o mai facem asa de trasnit, da' in launtrul nostru se mai petrece - deci eu zic de mine. Ma duc si spovedesc treaba asta si dupa aia ma lupt cu ea si huit, afara! Ca nu e de la Dumnezeu.

M-am intalnit odata cu niste oameni care nu erau ca noi, cum vorbim noi. Si m-am intalnit cu ei si am vorbit despre mancare, vreme, tralala. Si m-am intalnit cu el ulterior si imi zice: "da' nu te superi". "Nu ma supar". Si zice: "mai, cand m-am intalnit cu tine..." - si nevasta-sa era mai departe, si o fiinta nevrotica asa, si cu dificultati, si ei doi in conflict si o casnicie grea asa, si cu probleme de comunicare, si totusi ea ii spune lui: "ai vazut ce-i stralucea fata lu' ala, ca parca era un inger?". Ea lui. Si el zice: "mi-a fost frica sa-ti spun eu asta". Si ei vin si-mi spun mie asta. Eu care ma simteam bine, ma duceam la servici si am vorbit: "Salut! Ce mai faci?" si nu stiu ce. Dar L-am simtit pe Hristos in mine arzand, L-am simtit. Si cand simti asta nu prea stai sa te gandesti, sa analizezi, sa nu stiu ce. Simti ca ai intrat in levitaite. Pai ei au vazut, au simtit, nu le-am zis nimic de Hristos. Pai eu daca sunt plin de Hristos, pot sa vorbesc despre vreme, despre... si el o sa zica: "Tare ne este bine noua aicea".

- Spunea Sfantul Serafim de Sarov la un moment dat: " dobandeste pacea si mii de oameni in jurul tau se vor mantui". Nu spune "ia-l si sa-l cu capu de perete"...

Marius Iordachioaia: - Sau: "tine-le o predica"... Da, deci solutia asta este: sa ne umplem mai tare de Hristos. Spunea un crestin asa: "Cum e cu Hristos? E ca si cum mergi cu barca pe un rau si apar bolovani in rau, ca e adancimea mica. Si apar tot felul de stanci. Hristos nu te invata sa cum sa navighezi cu barca printre stanci. Nu! El mareste nivelul apei, si barca trece pe deasupra, si tu poti sa dormi ."Deci mareste nivelul apei. Problema e in mine, ca nivelul apei e prea mic. Si ala moare de sete acolo in fata mea, ca e o comunicare tainica la nivelul inimii, pe care de multe ori cu asta [capul] o stricam. Si rugaciunea, ca asta te invata sa traiesti. Omul ascuns al inimii, si acolo, zice Parintelul meu iubit: "Ei, daca da Dumnezeu unuia sa intre in inima acolo ii gaseste pe toti". Ei sunt in launtrul tau si daca vrei sa-i iubesti coboara-te acolo. Deci ii gasesti infinit mai aproape, chiar daca i-ai imbratisa fizic. Asta am simtit eu si asta se naste din felul in care Hristos vine in noi, ca El ti-l descopera inlauntrul tau si viata launtrica incepe cu El si se plineste cu El. 

[...] 

# Ziarul de Iasi: "Fericit baiatul care n-a umblat/ in sfatul baietilor de la bloc"
# Femeia crestina: Serile Talpalari din 6 septembrie... 
# Serafim Pantea: Despre „Oameni și demoni”