Prin durere Dumnezeu ne
strigă de pe calea rătăcită, ne cheamă să ne venim în fire, să ne orientăm spre
adevăr şi lumină. A asculta limbajul durerii înseamnă a pune început bun la o
bună comunicare cu sine şi cu semenii. A-ţi asculta durerea înseamnă a-L auzi
pe Dumnezeu şi a începe să-L asculţi activ, înţelegând şi lucrând cele auzite
cu cuvântul, cu gândul şi cu fapta.
Cel mai important este să
înţelegem să ne venim în fire. Când mă doare, eu mi-am ieşit din fire, eu nu sunt conform firii; fac un lucru care nu
este în conformitate cu firea. Şi durerea mă aduce înapoi în firea cea cum a
făcut-o Dumnezeu, cum a creat-o Dumnezeu. Ăsta este rolul ei.
A asculta durerea aproapelui
înseamnă a te împărtăşi din viaţa lui, a-i purta povara, a-l ajuta să se
descopere ca persoană. Port povara când eu nu fac nimic. Nu pot să trăiesc
durerea în locul tău; dar sunt cu tine. Nu putem face nimic, ci stăm acolo şi
aducem calmul nostru şi răbdarea.
Este nevoie să facem
diferenţă între durere şi suferinţă
Durerea este ce simte firea
iar suferinţa e semnificaţia pe care o dau eu durerii. Acestea sunt filosofii
ale creierului care e înarmat cu revoltă. Ne ascultăm durerea în pocăinţă, când
trăim durerea în această pocăinţă ca întoarcere, în asumarea durerii cu nădejde, cerând
de la Dumnezeu vindecarea. Atunci ne vom schimba modul de viaţă, cînd vom face
diferenţa între durere şi suferinţă. (seminar comunicare 29 mar 2013)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu