Când vorbim despre unirea cu Dumnezeu nu e vorba de o pierdere a identității de sine, a calității de ipostas conștient de sine și capabil de autodeterminare, darul lui Dumnezeu pe care nu-l mai ia de la noi, ci de ieșirea din starea de individ, starea căzută a ipostasului nostru, și dobândirea asemănării, a calității de persoană, prin lucrarea lui Dumnezeu în și cu noi. În Dumnezeu, Cele Trei Persoane sunt Una, sunt într-o comuniune numită perihoreză, întrepătrundere. Această întrepătrundere nu este contopire. Fiecare este și rămâne Persoană diferită de Celelalte Persoane.
Unirea noastră cu Dumnezeu, adică îndumnezeirea, nu va fi nici după fire, ca în Sfânta Treime, nici după Persoană, ca în Hristos Dumnezeu Omul, ci după har. Harul lui Dumnezeu, energia Sa necreată, va lucra nedespărțit și în armonie desăvârșită cu energiile noastre create care nu vor mai fi folosite, prin liberul arbitru, împotriva voii lui Dumnezeu. Atunci și acolo ne vom simți una cu Domnul, fără să ne pierdem identitatea de persoană creată.
Aici, avem nevoie să cunoaștem învățătura Sfinților Părinți care au trăit asta în Duhul Sfânt și au primit harul și porunca să ne transmită și nouă, ca reper, învățătura lor. Numai așa ne putem verifica dacă suntem pe Cale sau în rătăcire. Și tot astfel ne putem da seama că Același Duh Sfânt, cum spune Sfântul Siluan, îi învață și pe sfinți și pe orice suflet, oricât de păcătos, care se întoarce la Dumnezeu cu pocăință. (M.S.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu