Când folosim cuvinte ca să ne „judecăm”, nu facem decât să ne hrănim eul rănit şi să ne îmbogăţim „povestea”. Cercetarea şi judecarea de sine e asumare îndurerată, o arătare simplă şi o încredinţare fără revoltă milostivirii lui Dumnezeu.
Când îţi întâlneşti nimicnicia şi răutatea inimii accepţi şi ceri vindecare, milă, îndurare, răbdare şi nu te mira că eşti cum te vezi, că nici măcar nu bănuieşti ce poţi fi sau deveni dacă uiţi sau nu-ţi dai seama că atârnăm doar de mila Domnului şi orice dar ni se ia dacă ne închipuim că e de la noi! (MS)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu