miercuri, 18 ianuarie 2012

101. Omul nu poate răbda ca iubirea să fie constrângere

Când am formulat prima dată acest adevăr, ca și când eu l-aș fi descoperit, am îndrăznit să-I vorbesc lui Dumnezeu, în rugăciunile mele care pe atunci erau mai degrabă rechizitorii la adresa Lui, și să-I spun că nu va obține nimic de la mine dacă mă amenință cu Poruncile Lui. Dar am și acceptat că, poate, nu înțeleg eu bine ce sunt Poruncile. Și, minune! Domnul s-a milostivit de mine și mi-a arătat că poruncile sunt repere care nu doar îți arată Calea, ci îți și dau putere să mergi pe Cale. Noi ne împotrivim pentru că, prin cădere, am ajuns să credem că noi putem face orice dorim și suntem atât de orbi încât nu ne dăm seama că nici măcar nu dorim ce voim, ci ce ni se impune de către niște forțe necunoscute nouă.
Oare, câte dintre dorințele noastre sunt ale noastre? Când un copil dorește să fie primul într-o competiție, este asta dorința lui, cu adevărat? Ca să verificăm, să mergem la nevoia din spatele acestei dorințe pentru că nevoile aparțin ființei umane și de împlinirea lor depinde viața omului și calitatea acesteia. Dorințele sunt forme diferite prin care ne putem împlini o nevoie (am nevoie de hrană, doresc să mănânc pește prăjit...). Așadar, există în om nevoia de a fi primul? Dacă ar fi așa, un singur om ar supraviețui, primul! Or, vedem că milioane de oameni au trăit și trăiesc și se bucură de viața lor fără a fi primii în vreo direcție... Nevoia copilului este aceea de a fi iubit, recunoscut, acceptat. Și dacă părinții îi cer să fie primul, el își va dori ce îi cer ei, pentru a-și împlini nevoia și dorința lor adevărată ...
Să ne întoarcem la iubire. După ce am înțeles că porunca nu-mi pretinde iubire, am descoperit că e un reper care îmi arăta că nu iubesc, nu știu și nu pot iubi. Ca urmare am întrebat: „de ce-mi ceri ce nu pot să dau?” și mi-a răspuns: „pentru că ai nevoie de iubire și ea nu e la tine, ci la Mine. Eu Sunt Iubirea. Și Eu vreau să mă dăruiesc ție ca să iubești și să fii iubită. Fără Mine nu poți face nimic. Așa te-am zidit, cu Mine în tine, cu Viața Mea în viața ta. Dar tu ai fugit, te-ai ascuns de Mine și vrei să ai ce nu poți avea fără Mine și din acest motiv suferi și mori...”. „Și, acum, ce să fac Doamne?” „Vino la Mine și Eu te voi odihni de toată truda rătăcirii tale și-ți voi da Duhul Meu Cel Sfânt Care te va mângâia și te va învăța toate cele de trebuință pe Cale”.
Ei, cam așa am învățat să merg la El, să mă rog și să cer mai întâi să simt iubirea Lui! Numai așa putem ajunge la iubirea de aproapele.
Până atunci, să pornim de la singura experiență a iubirii pe care o avem, iubirea de noi înșine, și să încercăm să nu facem aproapelui ce nu ne place nouă și să ne purtăm cu el așa cum ne-ar plăcea să se poarte el cu noi. Apoi, încet, încet, împlinind Poruncile ca pe niște repere aducătoare de orientare și putere, vom înainta pe Cale crescând în duh și pricepere.
Să punem mereu început bun revenind la Poruncile de bază: „Pocăiți-vă!” și „Mâncați-Mă pe Mine ca să aveți Viață în voi”! Așa vom dobândi Duhul Sfânt care ne va învăța restul pas cu pas, după măsura și vârsta fiecăruia dintre noi. (MS)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu