vineri, 27 ianuarie 2012

109. Dacă omul nu este ancorat în făgăduinta Mântuirii, nu poate primi puterea ce se revarsă de Acolo

De nu vom trăi Învierea Domnului ca pe propria noastră înviere, nu o vom cinsti cum se cuvine. Astăzi, tot ce trăiesc devine loc de întâlnire cu Mâna Lui salvatoare și cu învierea mea! De mine depinde dacă voi alege să trăiesc ce mi se întâmplă acum ca pe o consecință a celor ce au fost, ca pe o altă dovadă că viața mea e distrusă și că nu am decât să distrug și eu la rândul meu pe cei de lângă mine, sau să fac din ea locul Venirii Lui!
Da, Domnul nostru este și „Cel ce vine” și de mine depinde dacă deschid la bătaia Lui de la ușa inimii mele. Acum, inima mea e închisă în durerea ei, în ciuda ei, în mohorârea ei. Și nu fără temei. Uite ce mi se întâmplă! Uite, ce fac ei! Uite cum e lumea! Cum voi deschide? Și ce să fac cu El în mine? Și aici am de ales: pot să-I scot ochii că îngăduie toate astea sau pot să-I cer puterea să fac ce spune El că e de trebuință ca să intru în bucuria Lui! Și pot să aleg cea de-a doua atitudine, numai și numai dacă renunț la cauzele din trecut (mama mea și tatăl meu m-au învățat, mi-au făcut...) și aleg Cauza din viitor, din Ziua cea mare a Celei de a Doua Lui Veniri! Aleg să spun: „Vino, Doamne, și vindecă sufletul meu, că mult am greșit Ție!”, „Vino, Doamne, și binecuvântează pe tatăl meu și pe mama mea și pe toți cei ce m-au rănit și pe toți cei pe care eu i-am rănit, că toți suntem lucrul mâinilor Tale!”. Așa, ce trăiesc acum, devine consecință a Acelei Veniri!
Dacă omul nu este ancorat în făgăduința Mântuirii, care cuprinde și cea de-a Doua Sa Venire, și învierea noastră cu trupul în Slava Lui, și împreună viețuirea cu El în Bucuria veșnică, nu poate primi puterea ce se revarsă de Acolo și nu-și poate jertfi ucigătoarele plăceri cu care încearcă să-și astâmpere foamea de iubire și setea de fericire! (MS)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu