Când citesc ceva de la cineva îl și cunosc, adică mă nasc cumva împreună cu el în mine. Tu ești în mine, cum nu ești în tine sau în altcineva. Nu e o imagine, ci o prezență, care poate fi mai vie sau mai estompată, după cum vii, mai rar sau mai des la întâlnire... Nu știu să spun în cuvinte cum e asta, dar știu cum e în mine... Și nu e de la mine, ci darul lui Dumnezeu... Și nu așa, un dar, printre celelalte daruri, ci un dar precis, pe care știu și când și unde l-am primit. Traversam pe o trecere facultativă de pietoni, o stradă cu șase benzi de circulație rutieră și cu un refugiu cu trandafiri pe mijloc. Eram pe refugiu și așteptam un moment prielnic pentru a trece și cea de a doua jumătate a străzii când m-a năpădit, adlitteram, o durere totală, în trup și în suflet, paralizantă. Nu puteam nici măcar să respir, dară-mi-te să mă mișc. Cred că a durat câteva secunde în timpul cronometrabil, dar în realitate a durat o veșnicie. Întrebam, fără gând: „Doamne, ce este?” și am primit, fără cuvinte, în inimă: "E durerea Mea pentru tine, pentru voi, pentru fiecare om..."
Asta a fost tot!
N-am mai simțit niciodată acea durere, dar ea e în mine și mă ajută să-mi duc, să-mi trăiesc durerile, oricât ar fi de mici sau de mari și fie că sunt ale mele sau ale celor care-mi ies în Cale... (MS)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu