108. Nevoia noastră de modele e chiar lucrarea Domnului în noi

Domnul nu mai este fizic printre noi, dar este fizic în noi! Harul nu vine din afară, ci dinăuntru şi e dus acolo înăuntrul nostru de Sfânta noastră Biserică prin Sfintele ei Taine. Rugăciunea noastră nu este altceva decât o permanentă conectare la această Putere înăuntrul nostru, de care suntem, de multe ori, departe sau chiar străini. Da, puterea e în noi şi ea este Împărăţia Domnului, Care ne-a dăruit Duhul Sfânt ca să ne cureţe de toată întinarea şi să ne înveţe toate!

Nevoia noastră de modele e chiar lucrarea Domnului în noi. El, Domnul, ne-a cerut înainte să se ducă "de-a dreapta Tatălui", să nu ne lăsăm înşelaţi de duhuri străine şi să-i recunoaştem pe cei trimişi de El după roade. Roadele martorilor Lui sunt roadele Duhului Sfânt: credinţa, nădejdea, dragostea, bucuria, răbdarea... Şi aceste roade ajung la noi prin mărturia lor vie, care este prezenţa lor. Trupul lor devine pentru noi icoană, comportamentul lor devine pentru noi model şi persoana lor devine pentru noi dovada vie că Da! Se poate! Fără sfinţi nu am avea nici o dovadă palpabilă despre lucrarea Darului lui Dumnezeu.

Iar noi, cei vii, cei din aceste vremuri chinuite, suntem martorii credinţei în El şi în lucrarea Lui cu Domnul! Suntem cu adevărat cu toţii bolnavi, dar suntem în Spitalul Sfânt, care este Biserica, şi ne ajutăm unii pe alţii, după sfânta rânduială lăsată de Domnul şi ţinută de Duhul Sfânt. Şi, cu adevărat, cine nu îndrăzneşte să creadă în vindecare în aceste condiţii, este martorul libertăţii de a refuza Darul lui Dumnezeu! Nu biruim, pentru că nu ne lipim de Biruitorul nostru şi nu ascultăm de poruncile Lui. Mereu spun: este păcat împotriva Duhului Sfânt să crezi şi să spui că tu, oricine ai fi, "ăsta eşti şi altul mama nu mai face". Adevărat, că mama nu mai face altul în locul meu, şi nici nu mă poate schimba după dorul inimii mele, dar eu nu sunt numai fiul, numai fiica mamei mele. Ci şi a lui Dumnezeu şi a Bisericii! El, Dumnezeu, mă naşte de Sus, îmi dă Viaţa Lui, mă creşte şi mă hrăneşte, tocmai ca să nu rămân ceea ce au făcut cum au putut, părinţi mei! De multe ori, din iubire bolnavă faţă de părinţii noştri, ducem mai departe un fel de a fi care ne distruge viaţa şi bucuria de a fi vii. Avem nevoie să îndrăznim să ascultăm porunca Domnului de a ne lepăda de ei ca să devenim fii ai Lui. Această lepădare ne va aşeza într-o iubire adevărată şi faţă de părinţii noşti pământeşti. Altfel, vom rămâne robii unor scenarii triste de viaţă pe care le vom preda, ca pe un blestem, şi urmaşilor noştri. Fiilor care vin după noi! (MS)