228. Fiecare loc și mediu poate fi o școală în care avem ceva de învățat

Locul în care suntem, cu adevarat este cel mai potrivit pentru întâlnirea cu Domnul și mântuirea noastră, pentru că acolo ne-am format sau am ajuns pentru că așa suntem deja formați („formatați”). Doar că e important să nu ne acomodăm prin compromisuri cu locul căutând un cât mai bun confort, cu nici un loc, ci să facem din el un loc de întâlnire cu Domnul și acolo și cu El să împlinim, să lucrăm poruncile și nu să suportăm neplăceri sau dureri ca pe niște mijloace magice de mântuire.

E nevoie să facem deosebirea dintre „a suporta” și „a îndura”, a „răbda”. 

• Suportarea ne transformă în obiecte. 
• Îndurarea ne trezește duhul și 
• răbdarea ne mântuiește pentru că e virtute, este lucrare divino-umană.

Când te doare ceea ce simți într-o relație sau într-un eveniment să cobori gândul în acea durere și s-o rabzi cu Domnul, pentru Domnul, pentru a intra pe „lungimea Lui de unde” și pentru a nu mai fi robul reacțiilor automate care fac ce vor din noi.

Fiecare loc și mediu poate fi o școală în care avem ceva de învățat, dar Învățătorul să fie Domnul. După ce ne învățăm lecția, Domnul ne promovează în altă clasă și asta aduce după sine schimbări. Dar altele decât cele propuse de imaginația noastră sau sfatul lumii. (MS)

140. Cercetarea si judecarea de sine e asumare îndurerată, o arătare simplă şi o încredinţare fără revoltă milostivirii lui Dumnezeu

Când folosim cuvinte ca să ne „judecăm”, nu facem decât să ne hrănim eul rănit şi să ne îmbogăţim „povestea”. Cercetarea şi judecarea de sine e asumare îndurerată, o arătare simplă şi o încredinţare fără revoltă milostivirii lui Dumnezeu.
Când îţi întâlneşti nimicnicia şi răutatea inimii accepţi şi ceri vindecare, milă, îndurare, răbdare şi nu te mira că eşti cum te vezi, că nici măcar nu bănuieşti ce poţi fi sau deveni dacă uiţi sau nu-ţi dai seama că atârnăm doar de mila Domnului şi orice dar ni se ia dacă ne închipuim că e de la noi! (MS)