Se afișează postările cu eticheta confort. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta confort. Afișați toate postările

miercuri, 12 martie 2014

228. Fiecare loc și mediu poate fi o școală în care avem ceva de învățat

Locul în care suntem, cu adevarat este cel mai potrivit pentru întâlnirea cu Domnul și mântuirea noastră, pentru că acolo ne-am format sau am ajuns pentru că așa suntem deja formați („formatați”). Doar că e important să nu ne acomodăm prin compromisuri cu locul căutând un cât mai bun confort, cu nici un loc, ci să facem din el un loc de întâlnire cu Domnul și acolo și cu El să împlinim, să lucrăm poruncile și nu să suportăm neplăceri sau dureri ca pe niște mijloace magice de mântuire.

E nevoie să facem deosebirea dintre „a suporta” și „a îndura”, a „răbda”. 

  • Suportarea ne transformă în obiecte. 
  • Îndurarea ne trezește duhul și 
  • răbdarea ne mântuiește pentru că e virtute, este lucrare divino-umană.
Când te doare ceea ce simți într-o relație sau într-un eveniment să cobori gândul în acea durere și s-o rabzi cu Domnul, pentru Domnul, pentru a intra pe „lungimea Lui de unde” și pentru a nu mai fi robul reacțiilor automate care fac ce vor din noi.

Fiecare loc și mediu poate fi o școală în care avem ceva de învățat, dar Învățătorul să fie Domnul. După ce ne învățăm lecția, Domnul ne promovează în altă clasă și asta aduce după sine schimbări. Dar altele decât cele propuse de imaginația noastră sau sfatul lumii. (MS)

marți, 24 mai 2011

14. Tocmai aceste averi si pareri ne despart de Bucurie

Ne e frică să pierdem amărâtul nostru de confort psihic și fizic ținându-ne astfel „cu dinții” de suferința de care ne tot plângem și care, de nu s-ar milostivi Dumnezeu, s-ar transforma în acea scrâșnire a dinților care ne-ar mai rămâne după ce am refuza Darul Lui până în sfârșit!
Ne e frică să nu pierdem ce avem și ce părem a fi refuzând să credem că tocmai aceste averi și păreri ne despart de Bucuria la care suntem chemați...
Dar ce minune că Dumnezeu a pus în noi durerea care ne strigă mereu și mereu pe Cale și nu ne lasă să ne ratăm devenirea! (M.S)