209. E păcat să ne închipuim cum vrea Dumnezeu să fie viata noastră

Marea nedumerire a multor căutători de Dumnezeu sună cam aşa: „Oare, cum ar trebui să fiu sau să devin ca să mă iubească și să mă ajute Dumnezeu?!” Dar nimeni nu primește nici un răspuns la această întrebare pentru că e pusă nimănui. 
Ca să aflăm răspunsul avem nevoie să renunțăm la această „perspectivă inversă” și să-L lăsăm să ne găsească El pe noi, așa cum suntem noi, aici și acum. 
Și de-îndată ce ne lăsăm găsiți primim putere să credem în El și să lucrăm poruncile Lui. Moarte curată! Da, curată, față de moartea murdară suportată în întunericul cel din afara Lui!


Dar și aici apar multe piedici: 

1. orgoliul egoului care avea toate strategiile de supraviețuire și de „îndulcire” în orice condiții, 
2. râvna păguboasă îndreptată pe o „cunoaștere de sine” psiho-filozofică, 
3. renunțarea iresponsabilă la voia proprie de dragul unei ascultări care nu e în Duhul Bisericii și, mai ales, 
4. urmărirea unor „rezultate” care nu sunt decât măști ale dorințelor alungate din pietism...

E păcat să ne închipuim cum vrea Dumnezeu să fie viața noastră. Ca să vedem și să cunoaștem această voie a lui Dumnezeu avem de făcut un singur lucru, acel lucru pe care îl făgăduim când spunem „Ție, Doamne!” la chemarea din Sfânta Liturghie: „Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră, Lui Hristos Dumnezeu să o dăm”! (MS)

144. Orice căutare este o expresie a inimii si a mintii omului autonom

Noi nu-L putem nici măcar căuta pe Dumnezeu, darămite să-L aflăm! Asta e frământarea și credința altor confesiuni și religii. Noi, ortodocșii, suntem sau devenim ortodocși, abia în ceasul în care ne lepădăm de căutare și ne smerim mintea căutătoare. Orice căutare este o expresie a inimii și a minții omului autonom (adică omului care-și este sieși lege). Așa ne lăsăm găsiți de El, Calea noastră, Adevărul nostru și Viața noastră. 
Ce avem nevoie să căutăm și să regăsim este acel tărâm ascuns al minții celei din adânc, a minții care ne e dată ca să-L vedem și să-L cunoaștem. De aceea avem nevoie să ne curățim de păcate și de patimi. Și, de aceea, ori de câte ori ne vedem și ne simțim păcatul în fața Lui, punem un nou și bun început! (MS)

10. "Cum pot sa-mi doresc ceva despre care nu prea stiu nimic?"

Aici e Taina Credinţei noastre. Noi credem, nu ceea ce ştim cu mintea cu care ştim că astăzi e marţi, ci ceea ce cunoaştem prin descoperire dumnezeiască, ceea ce aflăm de la Însuşi Dumnezeu aflat în relaţie directă şi vie cu noi, cu fiecare în parte. Biblia ne pregăteşte, ne vesteşte şi ne învaţă cum să primim Această Bună Vestire a întrupării Fiului lui Dumnezeu Cel Unul în Treime, şi a lucrării lui mântuitoare în Biserica Lui. Înainte de primirea acestei Vestiri, sufletul nostru e însetat de Absolut, e ars de un dor nestins şi e dezamăgit de orice încercare a minţii-raţiune de a umple acest Gol, cu ceva surogat... În momentul Întâlnirii cu Cel ce ne caută şi ne cheamă, inima noastră arde în noi a recunoaştere, pentru că în adâncul ei, inima omului, are pecetea Chipului lui Dumnezeu, Creatorul ei. Şi, când alegem să-L primim pe El, Cel ce ni se revelează ca Dumnezeu Mântuitor, intrăm în Viaţa Lui, devenim mlădiţe ale Lui, ne naştem şi creştem în El, după rânduiala Lui.
Aşadar, totul e foarte simplu: ai descoperit în tine un dor care nu poate fi stins cu nimic din cele create. Acestea sunt bune foarte, dar dorul nu poate fi ostoit de nimeni şi de nimic, şi sufletul e neliniştit. Încerci mereu şi mereu altceva, cauţi mereu şi mereu pe altcineva, şi mereu eşti dezamăgit... Atunci, Îl întrebi pe El: "unde eşti, Doamne!" Şi El îţi răspunde: "Vino şi vezi!". Şi intri în Biserica Lui, adică Trupul lui Viu aici în această lume şi în Cer, şi acolo te ia în Braţe Mângâietorul Duhul Sfânt şi te învaţă toate şi începi să-L cunoşti pe Cel despre care nu ştii mai nimic, şi nici nu poţi să ştii cu mintea cu care ai luat bacul sau licenţa!
Şi vei înainta în cunoaştere numai în măsura în care vei împlini rânduiala participării, împărtăşirii de El, de Viaţa Lui! Orice călcare de poruncă, judecarea aproapelui, de exemplu, îţi va închide ochii duhovniceşti şi ţi-i va bulbuca pe cei trupeşti cu care vezi numai bârnele din ochii celor de lângă tine!

M. Siluana