"...Dumnezeu pătrunde prin pâcla de întuneric a acestui veac în toate cotloanele vieții și sufletelor și pescuiește inimi pentru Bucuria pe care Se încăpățânează să ne-o ofere, fără întrerupere de două mii de ani!"
Se afișează postările cu eticheta bunătate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bunătate. Afișați toate postările
marți, 14 aprilie 2020
261. Bunătatea care este sau se lucrează prin mine este darul lui Dumnezeu
Eu sunt uimită că mă vedeți bună, dar de multe ori nu am încotro și
accept că atitudinea mea sau cuvintele mele au un efect bun în viața
voastră. Apoi, recitind întrebarea și rugându-mă Măicuței Domnului, am
primit un răspuns: bunătatea care este sau se lucrează prin mine este
darul lui Dumnezeu și rodul strădaniei mele de a fi mereu aproape de El
și de a-L chema în fiecare firicel de viață pe care o trăiesc. Ei, și
dacă eu, ținând în mintea mea, în inima mea Numele Domnului și prezența
pe care mi-o oferă prin această chemare, am suferit o asemenea schimbare
în bine a firii, cum ar putea să fie cea care L-a ținut întreg în
ființa sa, cea care I-a dat naștere, care I-a oferit trupul său. (MS)
Fragment postat cu recunoştinţă de
Cristina Sturzu
0
gânduri împărtăşite
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
despre:
bunătate,
dar,
Maica Domnului
miercuri, 18 ianuarie 2017
243. Numai Dumnezeu ne poate vindeca de dependenta de rautate
În principiu, am o părere bună despre tot ce este pozitiv pentru că
faptele, cuvintele, gândurile pozitive ne fac viața pozitivă. Atât pe
cea lăuntrică cât și pe cea din jurul nostru.
Răutatea care ne chinuie, ne distruge pe noi și lumea se lucrează mai întâi prin gânduri și cum bine spui, noi am învățat și am moștenit tendința de a folosi mai mult răul, crezând că asta ne apără de răul exterior. Mulți dintre noi, oamenii, am ajuns dependenți de răutate.
De aceea am anumite rezerve față de curentul gândirii pozitive, în sensul că nu poate rezolva problema la rădăcina ei.
Numai Dumnezeu ne poate vindeca de dependența de răutate, de plăcerea de a fi răi sau de plăcerea de a ni se întâmpla ceva rău. Așa că, acest curent dacă este supraalimentat cu „curentul Duhului Sfânt”, este nu numai bun, dar și indicat pentru orice om care vrea să iasă din mocirla răutății. Și, „curentul Duhului Sfânt” va deveni mai lucrător, mai roditor pe măsură ce „practicăm” viața în Biserică. Fără această practică, gândurile, oricât ar fi de pozitive, ne pot fi ușor spulberate de ispite și încercări. (MS)
Răutatea care ne chinuie, ne distruge pe noi și lumea se lucrează mai întâi prin gânduri și cum bine spui, noi am învățat și am moștenit tendința de a folosi mai mult răul, crezând că asta ne apără de răul exterior. Mulți dintre noi, oamenii, am ajuns dependenți de răutate.
De aceea am anumite rezerve față de curentul gândirii pozitive, în sensul că nu poate rezolva problema la rădăcina ei.
Numai Dumnezeu ne poate vindeca de dependența de răutate, de plăcerea de a fi răi sau de plăcerea de a ni se întâmpla ceva rău. Așa că, acest curent dacă este supraalimentat cu „curentul Duhului Sfânt”, este nu numai bun, dar și indicat pentru orice om care vrea să iasă din mocirla răutății. Și, „curentul Duhului Sfânt” va deveni mai lucrător, mai roditor pe măsură ce „practicăm” viața în Biserică. Fără această practică, gândurile, oricât ar fi de pozitive, ne pot fi ușor spulberate de ispite și încercări. (MS)
Fragment postat cu recunoştinţă de
Cristina Sturzu
0
gânduri împărtăşite
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
duminică, 22 ianuarie 2012
102. Răutatea noastră e strigătul de durere neputincioasă prin care am vrea ca lumea să fie mai bună!
Reacţionând cu rău la rău nu reușim decât să înmulțim răul pe pământ. Putem ieși din acest cerc vicios doar dacă cerem de la Dumnezeu puterea și știința Lui de a accepta durerea pe care ne-o produce răul, fără a răni și noi, dar și fără a tolera răul. Adică, e nevoie să spunem că e rău, că ne doare, că noi gândim altfel, dar fără să jignim, fără să ne certăm, sau să ridicăm tonul. Doar să ne rugăm în gând şi a binecuvânta sufletul rănit de rău și să cerem de la Domnul milă pentru răul care ne rănește pe noi. Așa, încet, încet, vom învăţa un fel de a fi care ne va ajuta să descoperim că în lume nu e doar rău, ci și multă frumusețe și bunătate și vom deveni lucrători ai Binelui care vine de Sus!
Răutatea noastră e strigătul de durere neputincioasă prin care am vrea ca lumea să fie mai bună! Dar ea devine mai bună, doar dacă fiecare dintre noi alegem Binele!
Avem nevoie de răbdare, inteligenţă, curăţirea sufletului prin împlinirea poruncilor Domnului, disciplinarea trupului prin nevoinţă cât poţi tu, de luminarea minţii prin rugăciune, şi de putere prin Spovedanie şi Împărtășanie! (MS)
Răutatea noastră e strigătul de durere neputincioasă prin care am vrea ca lumea să fie mai bună! Dar ea devine mai bună, doar dacă fiecare dintre noi alegem Binele!
Avem nevoie de răbdare, inteligenţă, curăţirea sufletului prin împlinirea poruncilor Domnului, disciplinarea trupului prin nevoinţă cât poţi tu, de luminarea minţii prin rugăciune, şi de putere prin Spovedanie şi Împărtășanie! (MS)
Fragment postat cu recunoştinţă de
Cristina Sturzu
0
gânduri împărtăşite
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
