Fiecare cădere ne arată diferența dintre „teorie și practică” (lăsând deoparte felul greșit în care citim cuvântul teorie).Mintea noastră are două puteri: una activă - mintea rațională, cugetătoare - care face lucrări și una pasivă – mintea-duh, sau nous, sau mintea-inimă), care îndură lucrări. Când învățăm ceva, mintea activă își zidește sinapse pentru a-și depozita știința și a o folosi la nevoie, dând comenzi puterilor executive ale sufletului. Mintea pasivă nu este afectată de cele învățate dacă acestea nu vin de la Sursa Vieții, Dumnezeu, Cel ce a zidit-o cu scopul de a primi harul necreat, destinat omului și de a-l transmite ca lumină, inspirație, înțelepciune puterii active, cugetătoare și celorlalte puteri ale sufletului.
Prin căderea protopărinților noștri, omul a primit în mintea lui pasivă sugestii de la o altă sursă, de la cea demonică și s-a desprins astfel de legătura de har cu Dumnezeu. Fără Dumnezeu au apărut în sufletul omului puteri noi, afectele: frica, rușinea, foamea, setea, oboseala, frigul, neputința, însoțite de durere când nu sunt satisfăcute și de plăcere când sunt satisfăcute. Astfel omul s-a centrat pe sine, pe ce simte el și și-a orientat puterile sufletului spre căutarea simțirilor plăcute și evitarea celor dureroase. Aici își au sursa științele și tehnicile omenești. Pentru asta omul a fost nevoit să se bazeze pe capacitatea minții sale active de a lucra și păstra rezultatele eficiente ale științei sale.
Mintea duh a căzut pradă sugestiilor vrăjmașe și gândurilor automate, zdrențe ale gândirii raționale, de la care așteaptă și chiar pretinde să-i potolească foamea și setea de absolut care i-au rămas și după lepădarea legăturii nemijlocite cu Dumnezeu (prin har).
Prin întruparea și întreaga lucrare mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu, Dumnezeu ne-a dăruit, în Sfânta Biserică, harul vindecării minții noastre bolnave. Prin Botez și Sfintele Taine El este deja în inima noastră, adică mintea–inimă e iarăși conectată la Sursa vieții de unde primim puterea și lumina necesare mai întâi vindecării firii și apoi sfințirii ei, îndumnezeirii.
Dar această lucrare care începe cu vindecarea pentru a ajunge la îndumnezeire, este o lucrare divino-umană. Este o lucrare la care se cere, datorită tainei libertății omului, deplina lui participare la lucrarea lui Dumnezeu. Și mulți oameni vor să ajungă la fericirea după care le tânjește inima, dar nu știu cum s-o facă. Și nu știu pentru că nu mai frecventează școala care este Biserica. Chiar și cei care merg la Biserică și se Spovedesc și Împărtășesc, nu merg la școala Duhului care se predă în Biserică. Numai acolo învățăm să ne curățim mintea și inima de păcat și de urmările lui. Numai acolo vom dobândi iluminarea, învățând să ne rugăm în duh și adevăr până-L vom simți pe Duhul Sfânt rugându-se în inima noastră și cele ce urmează apoi...Când cei din jur nu ne ascultă, nu ne înțeleg, nu vor binele care i-ar ajuta, ci răul care îi distruge, ne e greu să nu-i privim cu mintea însetată de control și eficiență pentru că ea știe ce este „bine” și ce este „rău” și să nu-i simțim cu inima întunecată de frici, griji și îngrijorare. Atunci Îl putem uita pe Dumnezeu sau să-L folosim pentru a face ce ne dorim noi: binele așa cum îl vedem noi și cu orice preț, cu prețul călcării libertății celuilalt care, evident, are capacitatea noastră de a învăța ceva vreodată fără noi!
Or Domnul nu intră în aceste jocuri ale minții noastre și ne așteaptă cu răbdare să ne amintim de El și să ieșim din legile iubirii omenești ca să iubim cu iubirea Lui. Asta ne cere Domnu când ne spune să nu iubim pe nimeni mai mult decât pe El. Să renunțăm, să murim acelei dorințe de a se întâmpla lucrurile cum știm noi că e bine, sau cum ne place nouă și să căutăm Împărăția Lui în chiar acele momente și situații. De îndată ce vom face asta „se va adăuga nouă” toate cele după care tânjim. Să punem iubirea Lui în locul iubirii noastre posesive, tiranice care controlează toate și dorește să fie totul după binele nostru care nu e decât urmarea gustării din pomul cunoștinței binelui și răului...
Când ne vom da pe mâna Domnului cum ne dăm acum pe cea a „pilotului automat” nu vom mai avea nevoie de căderile care ne trezesc. (MS)
