236. Nimeni nu poate fi „dezlipit”, rupt de Biserică de altcineva

Oricare membru al Bisericii poate avea un comportament greșit, păcătos, fără a înceta să fie un mădular al Ei, dacă nu „se dezlipește”, conștient și voit, de Biserică. Desigur, comportamentul greșit este un păcat și produce durere și înăuntru și în afară și îl poate chiar înstrăina pe om de Biserică. Dar, prin Sfânta Taină a Pocăinței, acesta se poate „împăca cu Biserica”. Aici e necesar să subliniem că „dezlipirea de Biserică” se poate face doar prin păcatul personal și voia liberă a fiecărei persoane. Nimeni nu poate fi „dezlipit”, rupt de Biserică de altcineva. Așadar, o persoană care se îndepărtează nu s-a dezlipit de Biserică pentru că a fost rănită de slujitorii ei, ci pentru că, liberă și conștientă, a făcut ea un păcat care a determinat-o să se dezlipească. Acum are nevoie să conștientizeze acest păcat și să aleagă liberă să se pocăiască pentru el și să primească împăcarea pe care Dumnezeu o dăruiește gratuit în Sfânta Taină a Pocăinței. Dacă această persoană va continua să creadă că s-a dezlipit de Biserică pentru că a fost rănită de slujitorii ei, greu va ajunge la pocăință, rămânând în întunericul psihologic care este starea minții dezlipită de Biserică. Astfel, în locul amintirii Bucuriei Domnului, o să apară și o să crească neliniștea, ținerea de minte a răului, ura și celelalte păcate de care Domnul a venit să ne elibereze.
Doamne, să nu fie! (MS)

128. Viata duhovnicească e o artă în care devenim geniali numai si numai exersând mereu si mereu si cerând inspiratie de Sus!

Lăsarea în voia Domnului este uneori o simplă invocare a Numelui însoţită de dorinţa de a cunoaşte voia Lui! Şi pentru că, aşa cum ar trebui să ştim, nimeni nu poate să spună că Domn Este Iisus, fără Duhul Sfânt, avem încredere că Acesta ne va inspira atitudinea cea mai plăcută lui Dumnezeu! Şi vom face ceea ce ne "vine" atunci, imediat ce am strigat la Domnul! Conştiinţa ne va adeveri că e bine, dacă nu vom primi gând de îndoială şi semnul final va fi bucuria liniştită a inimii ascultătoare. Dacă apar gânduri şi frământări, avem nevoie de legătura mai sigură prin Taina Spovedaniei. Acolo vom primi răspunsul pe care trebuie să-l ascultăm ca să fie voia Domnului. Asta în problemele duhovniceşti. 
În cele ale vieţii practice, îndoiala vine de multe ori nu de la diavol, ci de la multitudinea de alternative pe care ni le oferă realitatea. Atunci, să socotim cu mintea ce ne aduce mai multe avantaje ziditoare pentru devenirea noastră şi ce e mai în conformitate cu vocaţia noastră şi să alegem în funcţie de nevoi şi priorităţi. 
Duhovniceşte avem nevoie ca, orice variantă am alege, să fie cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi să nu presupună "păcatul ca soluţie"... Strigând mereu Doamne, ridicând mereu gândul la Doamne, vom învăţa încet, încet, pe măsură ce patimile noastre vor fi mai puţin gălăgioase şi despotice, să auzim şi să ascultăm glasul Domnului! Acesta, e în primul rând glas de mângâiere şi încurajare, glas de învrednicire şi nu o indicaţie sau ordin de execuţie într-un fel sau altul! Aici suntem liberi şi creatori! Orice am face şi oricum, dacă suntem cu El e bine plăcut Lui! Vom descoperi astfel că tot ce nu putem face cu El sau în faţa Lui e păcat şi ne face rău!  Viaţa duhovnicească e o artă în care devenim geniali numai şi numai exersând mereu şi mereu şi cerând inspiraţie de Sus! (MS)

124. Să auzim chemarea Celui ce ne cheamă de două mii de ani: „pocăiti-vă, că s-a apropiat Împărătia Cerurilor!”

Mulți oameni se îngrozesc aflând ca viața lor e clădită pe temelii de spaimă și de „jertfe” inutile, că și-au „vândut sufletul” ca să fie iubiți, acceptați, interesanți, mai buni sau mai răi decât alții, dar luați în seamă ... Și, rezultatul? O cutremurătoare lipsă de iubire și tandrețe atât în jur cât și în suflete. Fiecare așteaptă sau pretinde ca lumea să se schimbe, ca „cineva să vină și să facă ceva, că așa nu se mai poate” ...
E atâta durere, deznădejde și tristețe dincolo de vacarmul petrecerilor și distracțiilor care par fără început și sfârșit ...
Ce se mai poate face?
Să auzim chemarea Celui ce ne cheamă de două mii de ani: „pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor!”
Din păcate, oamenii care supraviețuiesc negându-și profunda nefericire se tem de pocăință mai mult decât de suferința pe care o trăiesc și cultivă. Se tem din neștiință pentru că noi, cei ce ne-am pocăit, nu suntem martorii Bucuriei care vine prin ea, nu devenim misionarii ei. Așa, îi lăsăm s-o propovăduiască pe cei ce amenință cu chinurile apocaliptice și cu cele veșnice, fără a ne putea spune ceva despre Bucuria pe care o refuzăm fugind de Dumnezeu. (MS)

83. Când nu ne place viaţa asa cum o avem acum, înseamnă că nu o trăim corect!

Libertatea noastră este limitată pentru că nu putem alege să fim sau să nu fim, pentru că, am putea alege să nu fim doar când nu suntem încă! Şi cum să facem ceva dacă nu suntem! Iar dacă alegem să refuzăm darul vieţii după ce suntem, alegem să nu mai fim aşa cum vrea să fim Cel Ce ne-a dat fiinţă, şi nu să nu mai fim. Şi în nici un caz să nu fi fost nicicând!
Acest gând este demonic şi ne aduce multă suferinţă!

Viaţa omului este un dar făcut lui la creaţie! Viaţa ta e de atunci, de la facere lui Adam! El, Adam s-a bucurat de viaţa lui şi de frumuseţile raiului până în clipa în care a fost ispitit să devină dumnezeu fără Dumnezeu!

Tu, ca persoană ai venit pe lume la iniţiativa părinţilor tăi, indiferent dacă te-au dorit sau nu, dacă au fost conştienţi sau nu că asta vor! Când s-au îmbrăţişat, viaţa din ei cerea să se dăruiască unui om nou, să fie trăită şi de alt-cineva! Şi Dumnezeu te-a creat pe tine atunci, acolo, din ţărâna vie oferită de părinţii tăi. Tu atunci ai văzut pe Dumnezeu şi ai spus DA vieţii. Tu ai primit atunci următoarele daruri: pe părinţii tăi ca părinţi trupeşti, cu tot ce le aparţine lor, bun şi rău, viaţa, acest mare râu care curge prin noi, fără întrerupere, încă de la început, pe tine însuţi ca persoană, unică şi iubită de Dumnezeu şi pe Dumnezeu ca Tată Ceresc! Atunci ai primit şi darul libertăţii!
Da, libertatea noastră e limitată de faptul că suntem creaţi, că nu suntem dintotdeauna şi nu ne suntem nouă înşine lege, de condiţiile obiective şi subiective ale lumii în care ne naştem, de cei din jurul nostru şi de noi înşine!
Dar darul acesta nu va dispărea niciodată şi se referă numai la a face, numai la calitatea fiinţării şi nu şi la fiinţare! Noi alegem să ne bucurăm de darul vieţii învăţând să-L iubim şi să-L ascultăm pe Dăruitor, sau să nu ne bucurăm de el urmând dorinţelor şi poftelor păcătoase şi ucigătoare ale păcatului. Şansa noastră este să primim Bucuria de a fi de la Însăşi sursa ei! Din cauza împotrivirii şi a sugestiilor făcute de cel viclean şi urâtor de oameni, ni se pare greu! Dar de vom alege Viaţa Care este Domnul, vom alege şi Crucea prin care a venit Învierea şi Bucuria. Da, când nu ne place viaţa aşa cum o avem acum, înseamnă că nu o trăim corect! Să ne schimbăm, să schimbăm modul în care o trăim şi ea, viaţa va fi altfel! Va deveni ce este ea: Darul lui Dumnezeu Cel bun! Dacă o vom trăi aşa cum o moştenim de la lumea aceasta, va fi un blestem. Dacă o înnoim înnoindu-ne mintea şi inima în Domnul, şi ea va fi nouă!
Să ne schimbăm, să o trăim aşa cum ne învaţă Dumnezeu! (MS)