169. Despre crucea omului şi Crucea Domnului

Serile Talpalari din 11 septembrie 2012
Spicuiri din conferinţă

• Dacă omenirea încă mai suferă e pentru că nu ne îndurăm să-I dăm păcatul. 
• Păcatul e o boală şi în această condiţie de boală, nevoile firii funcţionează ca păcat şi orice facem, chiar şi faptele bune, sunt păcat. 
•  Dacă respect legile firii voi fi judecat după legile firii. 
• Atunci când păcătuim şi nu mai simţim, e pentru că ne-am îngroşat sufleteşte şi credem că nu ne doare. 
• Harul face ca tu să fii preţios ca persoană, nu ca somatic, ca cineva care îmi prestează un serviciu, îmi împlineşte o nevoie. În păcat dispărem ca persoană. Celălalt devine obiect de satisfacţie. 
• Primul aspect al crucii omului e răstignirea patimii, a acelei porniri de a ne apăra de moarte, de a supravieţui. Crucea e moarte şi înviere, durere şi bucurie în acelaşi timp. 
• Ce putem face pentru un om care e afară? E să-l agăţăm prin ce "are" - bucurie sau durere. Problema nu e că ne doare, ci unde ne ducem cu durerea. Mântuitorul lucrează acolo unde suntem noi. El vine şi transformă acest acum în veşnicie. 
• Ruşinea produce o mişcare a sufletului care se numeşte ascundere. 

1. Dinamica ascunderii trece mai întâi prin negare - neg că am făcut un păcat;
2. apoi, uitare - în timp, am uitat că am făcut păcatul;
3. după aceea urmează acuzarea - încep să-i acuz pe ceilalţi de păcatul respectiv
4. în cele din urmă, se ajunge la proiecţie - proiectez pe ceilalţi păcatul ascuns.

• Perseverarea într-un acelaşi păcat, deşi mi-e ruşine, este pentru ca să-mi aduc aminte şi să lucrez la vindecarea acelei zone.
• Când ajungem la ruşine suntem deja fiinţe spirituale. Ruşinea e legată de "a fi". Ea îmi spune că mă doare când văd că nu sunt cel care sunt chemat să fiu.
• Ruşinea are la un capăt mândria, iar la celălalt capăt bucuria. Vindecarea se face exact în acel loc în care mi-a fost ruşine, în care am păcătuit.

13. In iadul din tine asteapta Mangaietorul

În iadul din tine așteaptă Mângâietorul Dumnezeu să-ți arate că te iubește, că știe cum ești și că nu e nevoie să te mai ascunzi de El, că nici măcar nu-ți cere să te schimbi dacă tu nu vrei. Doar să fii cu El ca să te mângâie! Abia când vei simți și vei crede în iubirea Lui vei avea cum să fii cum te dorești! Fără El nu putem face nimic!
El nu vrea decât să te mângâie și să pornească împreună cu tine pe Calea Bucuriei.
Dar locul de întâlnire e acolo, în iad!(M.S)

6. "El trebuie sa creasca si eu sa ma micsorez"

Ca să te ascunzi, încearcă să ai mai des în gând cuvântul Sfântului Ioan Botezătorul: "El trebuie să crească şi eu să mă micşorez"! Dacă vei avea în gând să se vadă mila şi dragostea Domnului faţă de tine, El va fi slăvit şi tu vei fi martorul! Nu e uşor. Mulţi se vor uita la tine, dar să nu te laşi biruit. Să ai gând curat, pe cât vei putea şi Domnul va lucra.
***
Pentru tăcere şi linişte, încearcă să nu începi tu cuvântul, lasă-te întrerupt, oprit şi chiar contrazis ori de câte ori poţi. Dacă nu poţi să te smereşti (şi eu ştiu cât e de greu) lasă-L pe Domnul să te smerească aşa cum ştie El şi mulţumeşte-I, nu-I reproşa. Apoi alege momente din zi, mai ales din noapte, în care să taci înaintea Domnului şi să-I asculţi tăcerea.
Luptă cu gândurile, alungă-le şi roagă-te cât poţi mai curat. Mai ales în timpul Sfintei Liturghii.
***
Ca să cinezi cu Domnul, spovedeşte-te, plineşte-ţi canonul şi împărtăşeşte-te cu recunoştinţă şi cât mai frecvent posibil. Ascultă de părintele duhovnic şi hrăneşte-te cu Sfânta Scriptură şi cu scrierile Părinţilor noştri.
Haina bucuriei ai primit-o deja de la Domnul în Sfântul Botez, o cureţi mereu prin Taina Spovedaniei şi o înfrumuseţezi prin Împărtăşanie. Fiind credincios peste puţinul care ţi s-a încredinţat: trupul tău, sufletul tău, viaţa ta, casa ta, slujba ta, prietenii tai, vrăjmaşii tăi, vei fi chemat de Domnul să intri mereu mai profund în Bucuria Lui! (M.S.)