62. Daca ramanem sub lege, traim cele ale ei

Să lupți mereu să fii onest cu tine, să te arăți Domnului în toate ale tale, chiar și când ți se pare că nu crezi. Necredința aceasta este rezultatul atacului demonic al îndoielii, este una „intelectuală”, legată de păreri și gânduri potrivnice credinței tale adevărate. Când spui Crezul, când te rogi, când ceri de la Domnul vindecarea, atunci mărturisești adevărata ta credință. Nu te teme: mărturisirea cu buzele, în ciuda „convingerilor” din clipele de ispită, este un adevărat martiriu. Atunci te lepezi de tine, cel ce poftește „ușurarea” psihică venită de la păcat, și urmezi Domnului prin pură credință. Să arăți mereu Domnului aceste atacuri și să nu te lași biruit în sensul de a te ascunde de El.
Diavolul Îl vede pe Domnul, și ți-L prezintă și ție, ca fiind Unu ce nu-l lasă pe om să trăiască. Numai că e ușor să-i arătăm vrăjmașului că minte: cum nu ne lasă să trăim? Când ai ales păcatul, te-a împiedicat, Ți-a dat peste mână? Te-a orbit? Te-a paralizat? A tunat la tine? Te-a trăznit? Sau ți-a lăsat libertatea și nu ți-a luat nici inteligență cu care te ascunzi de oameni, nici capacitatea de a simți în trupul tău plăcerea... Tot ce punem în „cârca” lui Dumnezeu e doar ce urmează păcatului ca act așezat în legea cauzalității. Dacă rămânem sub lege, fie în forma ei înaltă, a Vechiului Testament, fie în forma ei materială, psihică sau socială, trăim cele ale ei. 
Vei fi liber numai dacă alegi viața în Hristos Domnul, Cel ce ne-a adus harul care ne scoate de sub lege!
Nu te teme!
Crede numai și Domnul va lucra cu fiecare firișor de osteneală din partea ta! Alege să trudești la chemare Lui, la rugăciune și la împlinirea poruncilor, indiferent de ce-ți spune gândul potrivnic. Pe acesta nu-l asculta și mărturisește-l mereu cu curaj și nădejde Domnului. Și chiar și pe cele ce sunt, sau par, hule să le arătăm Lui și să cerem prin rugăciune să ne vindece de ele.
Nu te teme!
Dumnezeu te iubește profund și fără limite!
Nu există păcat al tău care să-L alunge pe El de la iubirea pentru tine! (MS)

30. Durerea este ceasul desteptator din somnul unei vieti somnambule

Ea ne arată că nu suntem în rai şi că raiul nu e pe acest pământ şi că raiul se zideşte de către fiecare dintre noi, dacă alegem să fim cu Cel ce "astăzi poate fi cu noi în Rai" dacă acceptăm să ne fie El Domnul şi Stăpânul nostru în această viaţă pe care nu putem s-o trăim decât în această lume, după legile ei. Dumnezeu nu S-a făcut om ca să schimbe legile acestei lumi, ci ca să ne dea puterea să ne purtăm cu ea şi cu legile ei ca El. S-o biruim primind biruinţa Lui, intrând în ea şi făcând-o a noastră. Lumea aceasta ne învaţă să fugim de durere, să o negăm, să o anesteziem şi să ne minţim. Aşa ne ţine robii ei. Domnul ne învaţă şi ne dă putere să o acceptăm, să nu ne împotrivim răutăţii ei, ci s-o trăim ca El şi cu El. 
Confruntarea cu realitatea aşa cum este, ne face mai întâi lucizi. 
Luciditatea ne arată că suntem vulnerabili şi neputincioşi şi ne împinge să căutăm puterea care ne lipseşte. 
Iată oferta lui Dumnezeu: puterea Lui, dăruită de El Personal, de chiar prezenţa Lui în noi şi în viaţa noastră. Oricât de târziu ar veni această deşteptare, nu va fi prea târziu. Dumnezeu ne scoate mereu în cale omul Lui, gata să ne arate Calea. Numai să avem ochi de văzut şi urechi de auzit. Dacă alegem să fim orbi şi surzi, El nu Se supără, ci revine, mereu şi mereu şi mereu. Nu El ne potriveşte suferinţele din viaţă, ci doar "profită" de ele ca să-I auzim chemarea şi să-I primim oferta! (MS)