213. Seminarul Iertării, Sesiunea 4

Serile Talpalari, 5 martie
Despre sesiunea a patra
Ascultaţi aici 

Prin cadere, lumea lui Dumnezeu devine lumea aceasta, fiind intemeiata pe violenta. Lumea aceasta este parazitata de puteri potrivnice lui Dumnezeu incepand de la cadere.

Fascinatia de rau este violenta ucigasa, ca o atractie irationala de  ucidere. Fiecare om are aceasta foarte ascunsa sau mai prezenta, in functie si de violenta din neamul lui. Pe asta se bazeaza si producatorii de filme horor si numarul mare de oameni care le vizioneaza.


Emotia este ceea ce simte trupul intr- o situatie din afara. Daca trupul nu poate face ceea ce emotia ii cere (sa fuga, sa se apere), atunci emotia se depoziteaza in trup, formandu- se ca niste noduli. (cum e cazul vietii intrauterine sau a copilariei timpurii) Acum s-a descoperit unde se stocheaza aceste amintiri: fiecare organ intern este invelit intr-o membrana ca o pielita alba . Cand e o emotie stocata, se face o bula de apa in acea pielita, ca un nodul. Aceste emotii stocate creeza situatii in care sa poata elibera, dar din pacate la nesfarsit, pana hotaram sa ne eliberam de tiparele emotionale si sa vindecam trauma initiala.
Atata timp cat ramanem in memoria acestui trup, suntem in logica violentei ucigase.
Noi venim in aceasta lume, facand parte din aceasta lume, avand o partitura mai bogata sau mai saraca, in functie de partiturile parintilor.
Aceste partituri se transmit prin ADN si noi alegem cum citim si cantam partitura, si unele din emotiile de acolo poate ca nu le vom activa.

Acum sunt tot felul de terapii de eliberare emotionala, dar eliberarea este cumva pana la moarte, pentru ca firea nu poate fi vindecata prin asta, nefiind o asumare completa si vindecare.

Intoarcerea si vindecarea este favorabila mai ales in neputinta. Taina este ca o omul e neputincios. Noi avem tehnici ca sa putem cat mai multe. Vine o vreme cand nu mai putem continua fara a face o schimbare.


Omul tanjeste pentru iesirea din robia violentei ucigase, pentru ca e o fiinta insetata de pace si iubire.
Setea fiind infinita, nu poate fi implinita cu ceva finit. Dorinta omului este de a deveni ca Dumnezeu, cu Dumnezeu.
Omul insetat de Dumnezeu se izbeste de propria neputinta si lucrarea raului.

Raul este o facere, o lucrare, o energie creata. Cineva este rau pentru ca face ceva rau si face ceva rau pentru ca face fara Dumnezeu. Lucrarea Botezului nu este stergerea necuratiei trupului, ci deschiderea spre cugetul cel bun al lui Dumnezeu( conform Epistola 1 a Sf Ap Petru, cap 3,10-22)

De cate ori luptam impotriva raului sau ca sa schimbam pe cineva devenim ucigasi.

Primul pas de iesire din aceasta logica este unirea omului cu Dumnezeu prin Sfintele Taine.

Lupta dintre bine si rau se da in inima mea.

Cunoscuta si acceptata, slabiciunea omului devine marturie a milei lui Dumnezeu.


La un moment dat nimic nu mai merge. De ce nu mai merge? Pentru ca m- am indepartat de locul intalnirii care este neputinta mea.

Experienta neputintei in Hristos este simultana cu venirea si lucrarea harului lui Dumnezeu care face ca insasi limita asumata sa devina har.
Daca nu ne rugam, lucrarea iertarii o facem tot cu egoul. Egoul nostru e foarte destept, are masterate, doctorate si e foarte bun teolog. El poate sa aranjeze si sa faca toate, dar face EL, fara Dumnezeu si lucrarea nu e vindecatoare. (MS)

196. Seminarul iertării 2

Sesiunea 2 - Seminarul iertării
Serile Talpalari, 6 nov 2012
Găsiţi seminarul online aici


Seminarul Iertarii ses 2 Maica Siluana Seri Talpalari 6 nov 2012 from Cristina Sturzu on Vimeo.

195. Seminarul Iertării

Serile Talpalari, Sesiunea 1 la Seminarul Iertării

185. Seminarul nu este o lucrare psihologică, ci o lucrare duhovnicească

Seminarul iertării nu este o scormonire după păcatele trecute. Da, Dumnezeu a iertat tot ce am spovedit și nu mai e nevoie să scormonim, ci să folosim harul primit prin iertarea Lui ca să iertăm și noi. Lucrurile trecute după care umblăm în Seminarul iertării sunt doar cele pe care noi nu le-am iertat din pricina neputinței de copil, a neștiinței, a deprinderii de a ne face dreptate etc. Credința multora că au iertat toate, poate fi o uitare sau pur și simplu o negare a durerii respective și o încercare tragică de a trăi mai departe ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, sau ca și când „asta ar fi viața” și nu avem ce face. Doar chiar Domnul a spus că vom avea necazuri… Da, dar tot El ne-a spus să iertăm! Iar iertarea nu este o lucrare care se poate face prin „Lasă, nu te mai gândi! Ce-a fost, a fost!”, ci o lucrare de asumare a durerii trăite, însoțită de actul iertării ca dar din Dar. Adică darul tău de a ierta acel gest, acea durere, din darul pe care ți l-a făcut Dumnezeu iertându-te pentru ale tale și dându-ți puterea ca, acum, să faci și tu asemenea… Or, acest lucru facem cu ajutorul Seminarului. Nu ne amintim ca să acuzăm sau să ne scuzăm sau să scuzăm pe cineva, ci ca să iertăm cu harul lui Dumnezeu!
Seminarul nu este o lucrare psihologică, ci o lucrare duhovnicească, o lucrare a Duhului Sfânt, o rugăciune permanentă din inima curată pe care o zidește Dumnezeu în noi prin iertarea celor care ne-au rănit.
Seminarul nu este nici o rătăcire, sau vreo lucrare „harismatică”, pentru că tot ce oferă și cere este o cunoaștere a învățăturii ortodoxe despre om și sufletul lui, chemare la rugăciune permanentă, la spovedanie și o lucrare a poruncilor, dintre care cea mai mare e cea a iubirii de vrăjmași. A ne preface că cei ce ne-au rănit nu ne-au rănit, nu ne sunt vrăjmași pentru că sunt părinții noștri și-i iubim, e tot una cu a spune că „dracul nu e chiar așa de negru”. Oricât și-ar iubi cineva tatăl, de exemplu, un abuz e abuz. Fapta rea e faptă rea, ea doare, rănește, lasă urme, și acestea nu pot fi șterse decât prin iertare și iubire agape, iubirea cu care ne iubește pe noi Domnul și pe care o dobândim de la El prin rugăciune și binecuvântare.
Desigur, acest Seminar nu este singura cale prin care cineva poate lucra porunca iertării și să se vindece sufletește prin ea. Nu ce facem ca să ne asumăm cele suferite și să le iertăm cu ajutorul harului contează, ci să o facem! (MS)

24. În clipa tentatiei și nu "mereu" sau "întotdeauna"

Una dintre cele mai periculoase atitudini prin care te afunzi și mai greu în boală este gândul că de-ai avea voință ai putea să spui din tot sufletul „de acum nu mai păcătuiesc orice ar fi!” Adică tu crezi că-ți lipsește voința. Ei, nu! Îți lipsește putința. Nu poți! Și când aștepți să poți să nu mai faci niciodată ți-ai asigurat căderea. Când lucrezi Seminarul în fapt, vezi că nu poți și înveți să ceri, să primești și să folosești puterea lui Dumnezeu în fiecare clipă. În clipa tentației și nu mereu sau întotdeauna. (MS)