80. Numai schimbarea interioară contează

Rugăciunea noastră și lucrarea Poruncilor lui Dumnezeu sunt chiar lucrarea lui Dumnezeu în noi și, prin noi, în lume.
Exteriorul e „opera” lăuntrului nostru.
Realitatea exterioară este și în afara noastră și în noi. Când intervenim în afară, ne lovim de pereți pentru că singura ușă care duce în afară e în noi!
Când te rogi pentru copii, de exemplu, ieși și îi scoți și pe ei de sub legile lumii și intrați în Împărăția lui Dumnezeu care este în noi, iar noi suntem în lume, dar nu din lume. Când acționăm în exterior rămânem în lume și oricât am reuși sau orice realizări am avea, nu ieșim din ea și din legea care o guvernează: moartea! (MS)

73. Am ajuns sa simt cum se revarsa efectiv, „palpabil”, mila Lui in simtirile mele

Noi am învățat să fim apreciați, judecați, cântăriți, catalogați, admirați, aruncați, promovați etc. și am lăsat cu totul deoparte capacitatea de a ne „judeca”, în sensul de a ne înfățișa în fața Domnului așa cum suntem, cerându-I pur și simplu să ne primească și să ne miluiască!
Eu am cunoscut mila lui Dumnezeu ca miluire, trăind-o în intimitatea singurătății cu El, în fața Lui, în chiar focul existențial din care ceream să mă scoată! La început nu înțelegeam mare lucru, dar îmi amintesc acea uluire pe care o trăiam în fața unei realități pe care o numeam: „scoatere din foc, cu foc cu tot”! Aveam nevoie de puterea Lui de Dumnezeu ca să stingă focul suferințelor existențiale, să mă scape efectiv și concret de condițiile exterioare obiective care mă răneau și credeam în capacitatea Lui de Dumnezeu a Cărui iubire deja o simțisem. Eram atentă doar să fiu onestă cu mine și să nu judec pe nimeni și nimic. Astfel, cumva, atenția mea era centrată pe ce simțeam, ce gândeam și ce doream, adunate toate într-o rugăciune de arătare și oferire. Așa am ajuns să simt cum se revarsă efectiv, „palpabil”, mila Lui în simțirile mele. El lucra în mine și nu în afara mea! Acestă lucrare e miluirea despre care vorbesc...
De îndată ce atenția mea și, ca urmare, rugăciunea se îndrepta în afară, fie și către cineva sau ceva care îmbunătățea situația, lucrarea miluirii înceta... Învățând cât de cât să rămân în ea, am văzut că e atotcuprinzătoare și că nu exclude exteriorul în care nu lucrează direct, ci prin mine... Adică prin fiecare dintre noi, dacă intrăm în acestă împreună-lucrare cu Domnul, pe care acum o numesc liturghia lăuntrică.
N-a fost ușor să înțeleg și, cu atât mai mult, să spun pe nume acestor realități. Dar Domnul a lucrat și lucrează și, pe măsură ce am aflat că tot ce descoperisem pe viu în viața mea e deja numit și cunoscut omului, am putut dărui și celor de lângă mine acces pe acestă cale la mila Domnului și Îi sunt recunoscătoare pentru fiecare și împreună cu fiecare suflețel care îndrăznește să probeze... (MS)