143. Nimic nu stim în 'a fi', noi stim numai în 'a face'

E sănătos să te temi, dar să pui și teama în fața Domnului. Să-I spui, înainte de sesiune și de rugăciune cât ești de fragil și ușor de înșelat și să-L rogi să aibă grijă de tine. Dacă vei continua să te lepezi de rolurile tale (și de grijile lor) în rugăciune, chiar rugăciunea te va învăța să mergi mai departe.
Nu știm să mergem, să stăm, să tăcem. Nimic nu știm în a fi, noi știm numai în a face, sau mai bine spus în a ne lăsa făcuți de „lumea aceasta”... Dar iată că acolo, în dimensiunea minții în care ai intrat prin rugăciune și binecuvântare, acolo putem fi în fața Domnului, în prezența Lui.
Nu te teme decât de păcat. De înșelare ne apără Domnul dacă fugim de păcatul slavei deșarte și ne smerim cum ne va învăța Însuși Domnul în fiecare clipă.
Nu uita, rugăciunea ne învață și să ne rugăm și să fim în fața Domnului și în voia Lui.
Dacă după ce ieși de acolo tânjești după întoarcere dar și simți dragoste și compasiune pentru toți și pentru toate, e semn că nu e înșelare. Înșelarea e însoțită de gânduri de slavă, de dispreț pentru ceilalți, de nerăbdare în slujirile rolurilor noastre.
Încet, încet, aceste roluri se vor curăți de partea lor pătimașă și vor deveni slujire curată în numele Domnului. Atunci, diferența dintre eul slujitor și eul „esență” sau contemplativ nu va mai fi ca o ruptură, ci ca un prag pe care îl putem trece în ambele direcții după rânduiala zilei. Dar până atunci mai avem de suferit silindu-ne să învățăm lepădare de lume și trecerea prin calea ce strâmtă a sfintelor Porunci. (MS)

56. Nu ascult soapta lui Dumnezeu pentru ca in mine cineva urla: Acum!

Calea îndumnezeirii e pentru toţi oamenii. Toţi sunt chemaţi, fără nici o excepţie. Numai că, aflăm în cuvântul Domnului, "puţini sunt aleşi"! Cum aşa, se întreabă mintea răzvrătită a omului? De ce nu mă alege şi pe mine? De ce a mai pus setea asta în mine, dacă mă refuză? De ce mi-a dat să gust din dulceaţa harului dacă acum mor de sete în deşertul dorului neîmplinit?

Iată cum ne ţine mintea noastră prizonierii unui mod de a fi centrat pe nerăbdare! Acum vreau! Aşa vreau! Nu ascult şoapta lui Dumnezeu pentru că în mine cineva urlă: Acum! Şi cu cât am pornit cu mai multă hotărâre pe Cale, cu atât urletul e mai puternic. 

Acesta este glasul ispititorului! Dacă vom fi puţin atenţi la istoria credinţei nostre, îl vom auzi cum se insinuează de două mii de ani încoace încercând să răstoarne orice început bun! De fapt, e acelaşi glas de la începutul istoriei omeneşti! E glasul care insinuează că Dumnezeu nu e chiar aşa de bun, că poruncilor Lui le lipseşte ceva, că iată ce profunzi suntem noi şi ce lucruri mărunte şi nesemnificative ne cere El! Auzi, noi însetăm de Absolut şi El ne cere să ne iubim aproapele care e pur şi simplu un ratat şi un rău! Sau: asta trebuie să fie o deformare a Adevărului, făcută de suflete rău voitoare! Da, da, asta e Biserica şi oamenii ei care vor să ţină poporul în întuneric! Trebuie să ne salvăm! Să facem ceva! Să reformăm Biserica, sau să ne centrăm pe noi înşine şi pe setea noastră de Dumnezeu!

Sau, când suntem mai cuminţei, să mergem la acele "seminarii care urmăresc conştientizarea a ceea ce suntem, pe parcursul a trei zile"! Că doar n-o să stau să putrezesc de vie într-o viaţă casnică în care trebuie să-mi binecuvântez soţul imatur emoţional şi să spăl vase când pot, în trei zile, să ajung să gust tăcerea minţii şi să aflu cine sunt şi cum sunt!

Ce avem de făcut? Să alegem să fim aleşi de Domnul şi Stăpânul vieţii noastre, alegând calea smereniei, a ascultării, a iertării şi răbdării, a traversării deşertului lăuntric cu ochii aţintiţi la Domnul atât de prezent în poruncile Lui, uitând de noi şi de fascinaţia de sine!

Acum, ispitele vor fi mai mari şi, mai ales, de-a dreapta! Vei fi tot mai provocat să alegi metode mai "rapide" şi mai "spirituale" de luminare! Dar tu să ştii şi să nu uiţi, că Rugăciunea în Biserică, e singura cale sigură spre scopul vieţii noastre: îndumnezeirea! 

Să acceptăm cu smerenie şi cuminţenie, că suntem mici şi netrebnici, dar să nu uităm că suntem iubiţi şi slujiţi de Însuşi Dumnezeu făcut Om ca noi să ne facem dumnezei ca El şi în El! Să învăţăm să avem răbdare pe Cale aşteptând venirea Domnului în acest vas de lut care suntem, cum şi când voieşte El! Noi să facem partea noastră! 

Nu în noi se află răspunsul la întrebarea "cine sunt", ci în El! Pe El să-L ascultăm! Să facem, cum ne învaţă Măicuţa Lui, Tot ce ne va cere şi nu vom fi dezamăgiţi! (MS)

55. Crucea inseamna rastignire si moarte si inviere

Nu ştim, nu vrem, nu putem împlini porunca iubirii aproapelui care, în aceste vremuri, e privit mai mult ca vrăjmaş… De ce ? Pentru că nu am înţeles şi nu am acceptat crucea! 

Crucea înseamnă răstignire şi moarte şi înviere. 

Ce să răstignim? 

Să răstignim teama că vom fi călcaţi în picioare şi dorinţa de a părea înainte de a deveni cei ce suntem deja doar în dorul inimii nostre! 

Să răstignim dorinţa de a fi desăvârşiţi fără a creşte în Domnul cu răbdare. 

Să răstignim nerăbdarea. Atunci vom muri nouă înşine şi vom trăi, pentru acele clipe, minute, ore sau zile, doar atârnând de Domnul! Uneori ajunge să binecuvântezi în ciuda oricărei alte simţiri! E în această hotărâre şi ascultare o adevărată moarte a egoului! Dar pe aici ajungem la bucuria învierii în Hristos. Pe aici pricepem logica Lui, gândul Lui şi dorim să devină al nostru!

Să avem răbdare cu noi! Există "o cale de a sta natural şi firesc, chiar şi în mijlocul celor mai nefireşti oameni"! E Crucea! Şi pe Cruce este Domnul înviat Care ni Se dăruieşte în tot chipul ca să descoperim că Bucuria a venit şi vine numai prin această cruce! 

Totul e simplu şi nu e deloc dramatic, când învăţăm să fim smeriţi, realişti, oneşti şi să credem în făgăduinţele Domnului. 

Dar această devenire durează pentru că ea se scrie în trupul nostru, în celulele noastre şi, pentru asta, trebuie să se şteargă mai întâi vechea informaţie. 

Sinapsele vechi sunt foarte puternice pentru că au fost mereu alimentate cu informaţie şi energie. Acum toate ale noastre o iau mai întâi pe acolo! Dar, încet, încet, cu harul lui Dumnezeu, se formează sinapse noi, deprinderi noi, trup nou! El, Domnul le face pe toate noi! Numai noi să-I facem loc, să-L primim şi să conlucrăm cu El! (MS)