238. Durerea poate fi traita in trei feluri:

1. Ca naștere la viața divino-umană pe care instinctul de supraviețuire o consideră periculoasă și neplăcută. E o permanentă deschidere la tot ce este și vine ca dar de la Dumnezeu și devenire în El. Durerea devine ușă a bucuriei de a trece, clipă de clipă, prin ea într-un Dincolo care e Acasă.
2. Cu revoltă și acuzare. E o contaminare a minții cu informațiile puterilor căzute care ne vor mereu robi ai viziunii lor despre viață și fericire.
3. Cu eroism. E o suportare a durerii cu mândria că omul e capabil să nu se clatine sub lovituri. Dar în această atitudine omul devine „suport”, adică obiect și nu mai e subiect viu, iubit și iubitor al celor care-i vin în întâmpinare sau a celor către care se îndreaptă. (MS)

189. Viata ca binecuvântare este adevărata noastră viată

Făcând din sesiunea a şaptea un fel de a fi şi spovedindu-te regulat şi împărtăşindu-te, viaţa ta va fi altfel şi mereu mai plină de o bucurie care nu va mai fi determinată de circumstanţe. Până când se formează deprinderile acestei noi vieţi, vei mai cădea, probabil, dar vei şti că e cădere şi nu situaţie fără ieşire.

Nu uita, acum ai în tine două feluri de a fi:

1. Unul, cel dat de viaţa trecută, viaţa primită de la părinţi şi de la lume, viaţa în care nu ai avut de ales, viaţa trăită ca un blestem fără ieşire şi

2. Acesta nou, dobândit prin naşterea la Viaţa ca binecuvântare, viaţa liberă de orice blestem moştenit, viaţa la care ne naştem hărnicind împreună cu Harul lui Dumnezeu şi răstignind orice pornire de împotrivire a omului vechi!

Tu alegi în care să trăieşti! Nu e uşor, dar merită, pentru că viaţa ca binecuvântare este adevărata noastră viaţă! Doare? Da! Doare tare, mai ales la început, pentru că orice naştere doare, nu? Dar nici viaţa ca blestem nu e mai puţin dureroasă, doar că e o durere care ne trăieşte ea pe noi, noi fiind atenţi doar la tranchilizantele urii şi ale răzbunării, pe când durerea naşterii de sine e o durere asumată şi liberă, care duce la Bucuria pe care nimeni nu o mai ia de la noi!

Vai celui care pleacă de pe pământ doar cu viaţa ca blestem!

Doamne, miluieşte-ne pe noi pe toţi! (MS)

136. Binele e tot ce facem si trăim în prezenta lui Dumnezeu, făcând voia Lui si căutând mila Lui

Pentru mine binele e tot ce facem şi trăim în prezenţa lui Dumnezeu, făcând voia Lui şi căutând mila Lui, (chiar dacă asta ar însemna să rămân nemăritată sau bolnavă, de exemplu!) şi rău tot ce e fără Dumnezeu, împotriva voii Lui sau departe de ea!

Numai binecuvântarea şi bucuria şi uimirea şi mulţumirea aduse lui Dumnezeu formează sinapse noi! Adică ne smulg ochelarii de cal pe care ni-i fixasem pe ochi de frica necunoscutului!

Altfel, suferinţa o ia mereu tot pe acolo!

Suferinţa poate transforma o inimă de piatră într-o inimă caldă, dar o şi poate răni şi rupe! E nevoie ca mintea să refuze deznădejdea şi să ajute inima să binecuvânteze şi să creadă în făgăduinţele Domnului!

Avem nevoie de o inimă caldă şi o minte lucidă! Suferinţa este naştere când e trăită astfel. Altfel, devine moarte!

94. Când citesc ceva de la cineva, îl si cunosc

Când citesc ceva de la cineva îl și cunosc, adică mă nasc cumva împreună cu el în mine. Tu ești în mine, cum nu ești în tine sau în altcineva. Nu e o imagine, ci o prezență, care poate fi mai vie sau mai estompată, după cum vii, mai rar sau mai des la întâlnire... Nu știu să spun în cuvinte cum e asta, dar știu cum e în mine... Și nu e de la mine, ci darul lui Dumnezeu... Și nu așa, un dar, printre celelalte daruri, ci un dar precis, pe care știu și când și unde l-am primit. Traversam pe o trecere facultativă de pietoni, o stradă cu șase benzi de circulație rutieră și cu un refugiu cu trandafiri pe mijloc. Eram pe refugiu și așteptam un moment prielnic pentru a trece și cea de a doua jumătate a străzii când m-a năpădit, adlitteram, o durere totală, în trup și în suflet, paralizantă. Nu puteam nici măcar să respir, dară-mi-te să mă mișc. Cred că a durat câteva secunde în timpul cronometrabil, dar în realitate a durat o veșnicie. Întrebam, fără gând: „Doamne, ce este?” și am primit, fără cuvinte, în inimă: "E durerea Mea pentru tine, pentru voi, pentru fiecare om..."
Asta a fost tot!
N-am mai simțit niciodată acea durere, dar ea e în mine și mă ajută să-mi duc, să-mi trăiesc durerile, oricât ar fi de mici sau de mari și fie că sunt ale mele sau ale celor care-mi ies în Cale... (MS)