E o mare durere că omul de astăzi refuză antropologia creştină nemaiputând astfel să se descoperă pe sine în oglinda Sfintei Revelaţii. De aici atâta suferinţă şi boală şi moarte!
Dacă omul ar şti că suntem după chipul lui Dumnezeu şi chemaţi să realizăm asemănarea, şi ar ţine cont de faptul că după fire e una cu toţi oamenii, că suntem, după fire un singur om, cred că şi-ar schimba mai degrabă şi mai cu folos felul de a trăi.
Conform acestei unităţi de fiinţă, firea omului este comună tuturor şi nu împărţită pe indivizi, cum pare din cauza căderii omului de la demnitatea de persoană la starea de individ izolat şi centrat pe egoul său. Dar în realitate, în ciuda căderii şi sfâşierii funcţionale a firii între oamenii indivizi, în adâncul ei, firea omului este una şi orice trăire sau ne-trăire a ei, mai ales la nivelul duhovnicesc, în orice individ, influenţează şi afectează omul întreg.
Dacă privim omul aşa cum ne apare ca individ, vedem şi credem că fiecare are o "cantitate" separată de materie pentru trupul său şi o cantitate limitată şi definită de energie pentru sufletul său. Dar aceste "porţii" de materie şi energie, sunt ca nodurile ţesăturii unei pânze. Ele sunt combinaţii unice şi personale, ale unor însuşiri şi calităţi generale şi comune firii umane. Aşadar, ele se împart, fără să se despartă, fiecărei persoane, prin naşterea din părinţi. Numai că omul mai are o dimensiune pe care n-o primeşte de la părinţii săi pentru că nu se împarte, ci rămâne una pentru toţi oamenii încă de la facerea lui. Este acea componentă a fiinţei nostre atât de uitată, adormită, amorţită, ba chiar moartă de multe ori, numită în multe feluri, dar aceeaşi. E vorba de nous, minte (nu raţiune care e doar una din lucrările minţii. Ea, la rândul ei are trei componente: minte, logos şi duh (pneuma).
Dacă prin trup şi psihic (sufletul ca energie vitală) omul aparţine "lumii văzute", prin nous aparţine lumii "nevăzute", lumii noetice, lumii îngereşti sau spirituale fiind astfel, în Creaţie, inelul de legătură dintre cele două lumi. Lumea noetică este şi ea creată de Dumnezeu, dar creată altfel, nu prin Cuvânt, ci prin Tăcere, spun Sfinţii Părinţi. Ea este cumva "în afara" spaţiului şi timpului fizic, un "undeva" numit de Părinţi eon.
Revenind puţin la cele trei componente ale nousului putem rezuma astfel: Mintea este subiectul spiritual, aflat într-o relaţie directă cu celelalte puteri ale sufletului. Ea este sinele căruia i s-a încredinţat misiunea divină de a restaura, prin unitatea sa, lumea creată, fărâmiţată prin păcat. Are o importantă funcţie integratoare. Are rolul de a orienta omul întreg către scopul său final dat de Dumnezeu (acela de a fi microcosmos şi mediator între Dumnezeu şi fiinţele create) şi să integreze diversele părţi ale omului, punându-le în legătură cu acest scop. Ea stabileşte adevărata orientare către Dumnezeu şi are un rol conducător în dezvoltarea spirituală a omului, fie în bine, fie în rău. Prin ea omul înaintează în înţelepciune prin dezvoltarea vieţii practice şi în cunoaştere prin dezvoltarea vieţii contemplative. Are nevoie de darurile discernământului şi de participarea la esenţele lucrurilor.
Logosul uman cuprinde mai întâi gândirea şi memoria care sunt "dincolo" de conştiinţa noastră îngustată prin cădere şi dincolo de lucrările minţii în timp şi spaţiu care sunt: raţiunea, reflecţia, judecata, discernământul, discursul, limbajul şi memoria imediată.
Duhul este componenta, sau puterea sufletului prin care lucrează Duhul Sfânt în om. Omul nu este om fără lucrarea Duhului Sfânt. Lipsit de Duhul Sfânt, sufletul pierde puterea să ţină trupul legat de el, să-l imprime cu energiile sale, să-l facă oglindă şi organ al său. Duhul este iubire înţelegătoare (noeros eros - unitate între simţire şi raţiune). Este purtătorul dragostei sufletului faţă de trup şi al dragostei dintre minte şi raţiune. Duhul omului este şi el un "duh de viaţă făcător", după chipul Duhului lui Dumnezeu.
Duhul este într-un fel sufletul sufletului nostru, faptul de a trăi după duh şi de a asculta de exigenţele sale este norma supremă a vieţii creştine. Dacă împlinim nevoile duhului, acestea îl învaţă pe om cum să-şi armonizeze cu ele şi celelalte nevoi şi, astfel, nici satisfacţiile sufletului, nici satisfacţiile trupului nu vor fi în contradicţie cu viaţa duhovnicească, ci, dimpotrivă, o vor susţine în lucrarea ei. De aici urmează desăvârşita armonie a tuturor mişcărilor şi a tuturor atitudinilor, a gândurilor, a sentimentelor, a dorinţelor, a intenţiilor, a impresiilor şi plăcerilor. Duhul reuneşte în sine sentimentul divinului, nevoia conştiinţei, nădejdea de mai bine şi, în acelaşi timp, conştiinţa a tot ceea ce facem şi cunoaştem. Omul total stă sub influenţa duhului.
Aşadar, gândirea şi memoria noastră se află în nous. Gândurile "ne vin în cap", după cum bine spunem şi, în funcţie de atitudinea noastră faţă de ele, de primire sau respingere, lucrăm sau nu cu ele prin raţiunea care slujeşte nevoilor sau dorinţelor noastre. Datorită acestui fapt putem retrăi un eveniment trecut, sau uitat, ca şi când ar fi prezent. Şi este prezent pentru că îl trăim în nous şi nu ca amintire, reprezentare care e lucrare a minţii în spaţiu şi timp. Tot astfel se explică şi amintirile "din alte vieţi" care pot izbucni în conştiinţă ca fiind "ale mele". Şi sunt, doar că sunt ale mele omul, şi nu ale mele Siluana.
Nousul, cu cele trei componente ale sale, ne aparţine şi nouă şi tuturor oamenilor care există sau au existat vreodată. În el nu există trecut, ci totul este prezent. Orice nou eveniment din timp este "scris", "înregistrat" în prezentul lumii noetice. De aceea spune Sfântul Apostol Pavel că noi toţi am păcătuit în Adam. Dacă în trupul şi psihismul nostru îi moştenim pe părinţii şi strămoşii noştri şi suntem urmaşii lor până la Adam, în nous suntem prezenţi cu toţii în Adam, omul total sau ipostatic, cum îl numeşte Părintele Sofronie de la Essex. Aşa înţelegem cum, în Sfânta Liturghie nu se repetă Jertfa Mântuitorului şi nici n-o comemorăm, ci devenim părtaşi la ea intrând în Împărăţia întemeiată pe ea. De aceea şi cântăm la praznice: Astăzi S-a născut Hristos, Astăzi a Înviat Hristos! La acest Astăzi avem acces prin nous şi pentru intrarea definitivă în el ca "Ziua a opta" ne pregătim prin viaţa noastră de creştini.
Acum, aici, adevărata fericire a omului este viaţa în duhul hrănit de Duhul Sfânt. Fără legătura directă cu Dumnezeu prin Sfintele Taine şi rugăciune, de la cea liturgică până la cea particulară, duhul omului e mort şi nousul lui e parazitat de duhurile întunericului, făcându-l să trăiască după jocul lor, sau lăsându-l să trăiască doar la nivelul psihosomatic, acea viaţă ciuntită pe care cuvântul dumnezeiesc o numeşte dobitocească
Omul este prin creaţie o fiinţă spirituală, noetică, şi rămâne astfel, chiar dacă Îl refuză pe Dumnezeu ca Domn şi Stăpân al său. Dar calitatea vieţii şi fericirii sale depinde de calitatea şi cantitatea hranei sale spirituale: Dacă se va hrăni cu energiile necreate ale lui Dumnezeu, viaţa lui va fi dumnezeiască, dacă se va hrăni cu energiile căzute, întunecate ale duhurilor răzvrătite, se va "îndrăci", şi dacă nu se va hrăni cu nimic spiritual se va îndobitoci! Omului îi aprţine alegerea şi responsabilitatea! (MS)
