184. Iertarea nu e o "idee", ci lucrarea lui Dumnezeu în noi, cu voia si conlucrarea noastră!

Aş vrea să ştie toţi cei care îmi mulţumesc mie pentru Seminarul Iertării că eu vă datorez mulţumiri vouă! Nu exagerez! Pentru că, fără voinţa şi hărnicia voastră, fără hotărârea de a birui împotrivirea egoului care aduce sute de argumente împotrivă, eu nu aş fi făcut nimic. Nici Dumnezeu nu "poate" să facă ceva dacă omul nu vrea! Oh, dacă aţi şti ce şi câte "argumente", de la cele mai "duhovniceşti" până la cele mai "trupeşti", poate să aducă mintea omului parazitată de vrăjmaşul care ne duce cu un zăhărel de plăcere sau "uşurare" unde vrea el! De exemplu: "A! E prea multă psihologie! Asta nu e duhovnicie! Ce, până acum oamenii au iertat cu seminarul ăsta!?". Sau: "Dacă te spovedeşti, la ce să mai faci şi scormonirea asta în trecut!". Şi aşa, aleg în continuare să se lase trăiţi de viaţa manipulată de câţiva draci cuibăriţi în rănile nevindecate şi în sinapsele (deprinderile) săpate în creierul nostru pentru a supravieţui în această lume a violenţei şi a urâciunii! Şi aşa, aleg să ducă mai departe "blestemul familiei", adăugând la el şi mai multă amărăciune şi răutate, sau să reproducă abuzurile suferite asupra altora sau asupra propriei persoane.
Desigur, omul se poate vindeca, aşa cum o face de două milenii, fără acest seminar, dar, atenţie, nu fără iertarea ca lucrare divino-umană! Da, greu e să înţelegem că iertarea nu e o "idee", ci lucrarea lui Dumnezeu în noi, cu voia şi conlucrarea noastră! Câtă vreme vom confunda iertarea cu un sentiment omenesc, cu o trăire a psihismului nostru, nu vom ierta nimic şi răul va lucra în adâncul nostru şi ne va otrăvi sau distruge viaţa, făcându-ne să credem că "Dumnezeu are ceva cu noi!", că "n-am avut noroc!" sau alte credinţe, care, nu sunt decât lipsa Dreptei Credinţe şi lipsa hotărârii de a face voia lui Dumnezeu pentru a ajunge la fericire şi bucurie! (MS)

3. E mai usor sa fii decat sa pari ca esti

E mai uşor să fii decât să pari că eşti.
E mai uşor, pentru că, a fi nu este povara noastră, ci a Celui Ce Este, adică a lui Dumnezeu, şi Însuşi Domnul ne spune: "luaţi povara Mea că este uşoară"!
Şi tot El ne luminează cât de greu e să-L prigonim, pe El, Adevărul, când îi spune cu milă şi dragoste Sfântului Apostol Pavel pe drumul Damascului: "Eu sunt Iisus pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţăpuşă"! Pe El, Adevărul izgonit şi prigonit, Îl doare rana mea şi nu rănile pe care I le facem noi pringonindu-L!

Da, Adevărul ne face liberi şi Duhul Său Cel Sfânt ne va vindeca de toate neputinţele şi ne va învăţa toate. Acestea nu sunt cuvinte goale, ci cuvinte pline, cuvinte care au în ele chiar puterea de care avem nevoie! (M.S.)