134. Bucuria si durerea sunt chiar viata si chemări la mereu mai multă viată

E vital pentru noi să nu alegem magia credinței și a relației cu Dumnezeu, ci Viața pe care ne-o dă El!
Dumnezeu vrea să Se ofere pe Sine și iubirea Lui, și nu doar bunurile Sale. 
De multe ori cei de lângă noi ne oferă ce oferim noi și așa descoperim că nu asta căutăm.
Dacă învățăm să ne oferim pe noi înșine și nu ce avem sau facem, nu vom mai aștepta nimic „la schimb”, ci vom trăi bucuria sau durerea de a fi cu cel căruia ne dăruim, în funcție de calitatea prezenței acestuia. Iar bucuria și durerea sunt chiar viața și chemări la mereu mai multă viață. Acesta e „paharul” despre care vorbeşte părintele Kraiopoulos. Când îl bem dând salvă lui Dumnezeu El transformă conținutul acestui pahar în Viața Care este El și totul se schimbă, pentru că tot ce ne aparține și ni se întâmplă devine „potir” al întâlnirii!  (MS)

57. Jertfirea dorintei ne muta in alta dimensiune a vietii si a mintii noastre

 Jertfirea dorinţei ne mută, efectiv, în altă dimensiune a vieții și a minții noastre. Când dorim ceva, fie „bun” (adică ne place), fie ”rău” (adică nu ne place), ne proiectăm pe lumea reală propria viziune și credință (da, da, credința din neamul credinței din afirmația „eu am credința mea și nu am nevoie să merg la Biserică”). Astfel lumea devine „lumea aceasta”, lumea deformată de patimile noastre, de „hărțile” din creierele noastre. Lumea care se naște în mințile noastre bolnave și se întrupează în evenimentele din jurul nostru...
Când renunțăm la orice dorință „în Numele Domnului”, ieșim din „hartă” și ne deschidem unei vederi și simțiri noi, care nu vine de la simțuri, ci de la mintea unită cu Dumnezeu în Numele Domnului. 
E ceva ce nu poate fi redat cu ușurință în cuvinte pentru că înțelesurile acestora sunt captate de „antenele” hărții și contaminate de gândurile pătimașe ale fiecăruia. 
Trăirea însă, experierea pe viu a ceea ce urmează acestei jerfe, este nouă și duhovnicească pentru că e alimentată de energiile necreate aduse în noi de Numele Domnului.  
Iar când invocăm numele Domnului pentru împlinirea dorințelor noastre riscăm să luăm numele Domnului în deșert dacă acele dorințe nu sunt legate de dorirea Lui și a poruncilor Sale. Și, deșertul va fi cu atât mai cumplit cu cât va fi mai deșartă dorința... Să luăm aminte la asta! (MS)

47. Noi nu avem credinta noastra, ci credinta lumii...

Spicuiri din cuvântul Maicii Siluana:

Evenimentele care se întâmplă în jurul nostru nu se întâmplă "în jurul nostru", ci sunt evenimentele lumii şi nu în lume, ci în mine.
Adevărata semnificaţie a întâmplării este în capul meu. Acolo este o reprezentare a ceea ce cred. Înţeleg un lucru în funcţie de ce am eu în cap. Iar ce am eu în cap nu e de la mine, ci de la lume.
gh
Când credinţa pe care o am este înăuntrul capului meu... eu cred că e bun acela care-mi face pe plac; or, dacă Dumnezeu nu-mi face pe plac, credinţa lumii din capul meu ar fi că Dumnezeu ori nu e aşa de bun cum se spune, ori eu nu sunt destul de bună, ca să-mi facă pe plac.
gh
Ca să ajungem la adevărata credinţă e nevoie să ajungem la cealaltă minte a noastră (nous).
gh

...Adevărata lepădare de lume înseamnă să scoţi din minte tot ce ţi-a băgat lumea în cap că e adevărat şi să bagi pe Dumnezeu.
gh
...Când nu ştim nimic, e o stare de deschidere a celeilalte minţi, când ce am de făcut e „Doamne, nu ştiu ce să fac!” „Doamne, ce să fac acum?”
gh
Avem nevoie să învăţăm cum să ieşim din mintea raţională. Toţi ortodocşii sunt invitaţi să înveţe asta.
Cum:
1. mă lepăd de lume
2. n-am încredere în ce gândesc şi ce simt eu (care vin pe ce am învăţat de la lume)
3. am încredere în Dumnezeu şi El mă învaţă cum şi ce să fac prin Porunci, iar rugăciunea mă învaţă cum să aplic concret Poruncile.
4. rugăciunea şi Sfintele Taine
În felul acesta scoatem lumea din mintea noastră şi ajungem la adevărata credinţă.
... Drama este că numim bine ceea ce ne place şi rău ceea ce nu ne place. Ori asta e lumea: fuga de durere şi alergarea după plăcere, de la cele mai materiale, la cele mai rafinate.
Noi avem nevoie să ieşim din lume şi să numim bine ceea ce este plăcut lui Dumnezeu şi rău ceea ce nu este plăcut lui Dumnezeu. Când sunt cu Dumnezeu, dacă sunt cu Dumnezeu, orice mi s-ar întâmpla, eu sunt în bucuria pe care n-o mai ia nimeni de la noi.
Toate necazurile pe care ni le facem este pentru că avem anumite valori, anumite convingeri. Dacă renunţăm la aceste convingeri, noi nu mai avem necazuri. Când suntem în situaţie, ne rugăm şi vedem ce facem.

21. De ce nu alege omul Bucuria?

Ne naștem robi păcatului împotrivirii și, din păcate, rămânem așa și după Sfântul Botez pentru că nimeni nu ne învață să trăim în Hristos,  în Duhul Sfânt. Tot ce învățăm este să trăim, să supraviețuim să ne „descurcăm” în această lume. Până și Dumnezeu ne este prezentat ca Cineva care ne „împlinește dorințele” dacă suntem cuminți, și ne „pedepsește dacă nu suntem cuminți...
E veche de când lumea boala împotrivirii omului de a fi „ca Dumnezeu” făcând ce-i cere (de fapt ce-i oferă) Dumnezeu. Tocmai din acest motiv S-a făcut Dumnezeu Fiul Om ca să ne elibereze din această robie, din această cumplită boală a împotrivirii la Bucurie.
Oferta lui Dumnezeu este deplină, ușor de dobândit și luminoasă, dar puțini sunt cei ce o aleg... De ce? De ce nu alege omul Bucuria dăruită gratuit de Domnul în Biserica Lui? De ce alege să rămână în închisoarea sa sufletească ? Pentru că nu vrea să se lepede de sine. Se iubește pe sine atât de mult și de bolnav încât, acest om, alege să sufere oricât numai să nu accepte durerea lepădării de sine, de voia sa aducătoare de nefericire. E paradoxal, nu? Alege să sufere ani și ani plin de ură și de dorința unei răzbunări, de exemplu, în loc să treacă împreună cu Domnul prin poarta strâmtă a iertării care duce la Bucurie...
Lepădarea de de sine nu e altceva decât lepădarea setului de convingeri și credințe lăuntrice după care ne  trăim viața. Dacă ne lepădăm de ele alegând să trăim după poruncile lui Dumnezeu și luăm putere de la El, în Biserică, prin Sfintele Taine pentru asta, vom descoperi cu uimire că Domnul e cu noi, că bucuria Lui e reală și palpabilă și că nu depinde de nimic exterior. Și că aflând noi această bucurie a Împărăției care este în noi, toate cele necesare ni se adaugă fără a le căuta.  (MS)