151. La durere vrem să plecăm undeva departe...

... undeva unde să fie pace, linişte şi bine! Adică să alegem calea cea largă, largă cât zarea! Sau cât "câmpii" pe care-şi doresc unii oameni să şi-i ia ca să scape de o situaţie grea...
Această pornire rebelă în faţa greutăţii vieţii, e neauzirea şi neascultarea milostivirii lui Dumnezeu ascunsă în durerea noastră! El a pus în noi durerea ca, ascultând-o, să mergem pe firul ei, care duce direct în inima noastră. Acolo vom descoperi izvorul răului şi acolo vom chema pe Domnul, (acolo e robia Babilonului), Izvorul Binelui şi Biruitorul răului. Dacă fugim de durere, fie luând analgezice sau euforizante, fie fugind pe căi străine, care mă aruncă în afara mea, voi spori răul care mă locuieşte şi voi trăi în permanentă nemulţumire, nelinişte şi chiar angoasă. Şi oriunde m-aş duce, şi orice aş face, voi găsi tot răul de care am fugit!
De ce? Oare nu e nici un loc pe pământ în care să găsim tot ce dorim noi? Ba da! Este, cum spuneam, inima noastră. Adâncul ei!
Cum intrăm acolo?
Pe calea cea strâmtă, cea a acceptării celor ce se văd, în noi, în aproapele şi în jurul nostru, cu dorul celor ce nu se văd. Binecuvântând tot ce se vede şi chemând pe Domnul, străbatem perdeaua de negură în care suntem şi ajungem la Lumină! De fapt Ea, Lumina, ne conduce!
De ce e atât de strâmtă calea acceptării şi binecuvântării? Pentru că nu putem intra pe ea decât răstignind în noi dorinţa ca lumea şi cei din jurul nostru să fie aşa cum ne dorim noi, dorinţa de a birui dreptatea noastră, dorinţa de răzbunare, de revoltă, dorinţa de a impune binele aşa cum îl vedem noi, dorinţa de a obţine ce vrem noi, indiferent de ce vor ceilalţi... Răstignind egoismul, boala noastră despre care credem că suntem chiar noi înşine...
Acceptarea şi binecuvântarea sunt grele, dar sunt singura cale care duce la Bucurie.
De ce?
Pentru că tot ce doreşte inima noastră trebuie să fie absolut şi desăvârşit! Or, acestea nu se găsesc decât în Dumnezeu şi nu le putem obţine decât cu El! El Însuşi ne învaţă asta când ne cere: "Căutaţi mai întâi Împărăţia"! Numai într-o realitate care are Absolutul ca Împărat iubitor de oameni, putem fi fericiţi! Şi cum Împărăţia este şi vine în noi, în cămara cea ascunsă a inimii noastre, în zadar o vom căuta în afară. Să coborâm acolo cu Domnul, chemându-L şi binecuvântându-L şi acceptând cu El "răutatea zilei"! Abia apoi toate se vor schimba, vor deveni noi! Abia apoi se împlineşte făgăduinţa "adăugării acelor toate" dorite de noi!
Curaj, om drag! Toate astea sunt şi pentru tine! Ce cauţi tu, numai pe aici vei găsi!
Fă cele pe care ţi le cere ziua în care eşti cu binecuvântare şi totul se va schimba! De la Sine! Cazi? Ridică-te! Repet, Domnul nu numără căderile, ci ridicările! (MS)

2. El iti lasa darul vietii si Darul Mantuirii pe mainile tale si te cheama sa fii impreuna creator cu El!

În fiecare zi, în fiecare clipă chiar, îmi iau lutul în mâini, adică toată zestrea mea bio-psiho-socio-culturală şi, cu harul Lui, îl frământ şi îl modelez împotrivindu-mă sugestiilor străine dar folosind şi energiile lui.
Eu nu mă pot crea din nou, nu pot fi fiica altor părinţi, nu mă pot naşte în altă ţară şi cu altă culoare a ochilor, nu pot fi mai inteligentă decât sunt şi nici mai frumoasă! Dar pot, în El si cu El, să mă fac fiică a lui Dumnezeu! Eu am luat asta în serios şi asta este truda mea acum!
Şi, în fiecare zi o iau de la capăt, şi, în fiecare seară îi arăt rezultatele. De multe ori Îi arăt doar ce n-am făcut sau ce am făcut altfel decât dorea inima mea. Alteori nu-I duc decât un pumn de lut stâlcit în toate felurile, dar e al meu. Nu e plagiat. Şi El surâde şi-mi spune să intru în bucuria Lui chiar dacă eu nu am nici un rezultat. El ştie că eu Îi sunt credincioasă şi că am luat în serios, pe viaţă şi pe moarte, Poruncile şi Făgăduinţele Lui în ciuda neputinţelor şi împotrivirilor lutului firii mele!
E minunat şi înfricoşător să fii în Mâinile Domnului pentru că El îţi lasă darul vieţii şi Darul Mântuirii pe mâinile tale şi te cheamă să fii împreună creator cu El! (M.S.)

1. Fii ca tine, fii cum esti!

"Primeşte aluatul vieţii şi persoanei tale ca pe un dar de la Dumnezeu, aşa cum este el, cu bunele şi mai puţin bunele lui, cu slăbiciuni şi neputinţe, cu tot, şi acceptă că sunt ale tale. Apoi, mergi cu darul acesta la Sfântul Altar şi încredinţează-l Lui în timpul Sfintei Liturghii, după ce ai făcut cele de cuviinţă pentru asta: să te spovedeşti, să te împaci cu cei care te-au supărat, să-i binecuvântezi pe cei ce te blestemă şi te ocărăsc şi toate cele cerute de Domnul. Aşadar, încredinţează-ţi darul acolo şi aşteaptă ca Domnul să primească ale Sale dintru ale Sale şi să le transforme cu harul Lui în loc potrivit ca să-Şi plece capul... Primeşte-L şi ocroteşte-L în inima şi în viaţa ta şi El te va creşte cum numai El ştie!
Fii ca tine, fii cum eşti! Pentru că numai fiind cum eşti vei putea deveni cum eşti chemat de Dumnezeu să devii! Dacă vei încerca să te construieşti după un model străin de cel sădit de Dumnezeu în tine de la zămislire, chipul Său în adâncul tău, vei rătăci şi vei suferi mult.
Asta e lucrarea noastră: să-L primim, să-I facem loc în noi! E atât de simplu! Adevărat, că nu e uşor, dar El Însuşi lucrează împreună cu noi la aceasta!" (MS)