84. Cine este fericit? Omul care crede si lucrează fericirea pe care ne-a dăruit-o Mântuitorul

Cine este fericit? Omul care crede și lucrează fericirea pe care ne-a dăruit-o Mântuitorul și ne-a învățat ce este ea și cum se obține și cum se păstrează în „Predica de pe Munte”! Fericirea de acolo e legată, e cauzată de făgăduințele lui Dumnezeu și de credința nostră în ele, și nu de cele ce ni le-au făcut oamenii... E grea trecerea asta de la logica lumii la cea a lui Hristos. E o adevărată moarte, dar merită să ne chinuim să o facem pentru învierea ce vine prin ea...

Ca să poți înțelege și accepta, ai nevoie ca mai întâi să înțelegi că Dumnezeu nu aruncă în iad pe nimeni. Omul singur alege iadul dacă vrea. Spre exemplu, un copil abuzat, nu va ajunge în iad pentru că n-a putut să-și ierte abuzatorul, ci pentru că a ales ca după aceea, să se abuzeze în continuare pe sine și, apoi, pe alții din jurul său, cu o putere pe care a primit-o de la cel care l-a abuzat pe el! Ca să iasă din acest lanț ucigător, victima are nevoie de Dumnezeu. Are nevoie de mila lui Dumnezeu, de iertarea Lui, de putere de la El ca să ierte ce a pătimit și să lucreze poruncile spre viață și bucurie.
Un creștin este fericit pentru că se știe iubit de Dumnezeu și crede că El lucrează la vindecarea sa, nu pentru că nu mai greșește sau nu mai păcătuiește. Atenția lui nu mai este îndreptată spre sine, ci spre Domnul și cuvintele Lui! Cu ele se va hrăni, de la ele va lua putere, prin ele se va ocroti de cel ce-i sugerează că nu poate să facă poruncile.

Un copil abuzat are nevoie să iasă din „logica ucigașă” a urâtorului de oameni care ne aruncă în „certitudinea” că ne așteaptă iadul și să intre în logica lui Hristos Care spune: „veniți la Mine toți cei osteniți și răniți și abuzați și Eu vă voi odihni, vă voi vindeca și vă voi da puterea să deveniți ca Mine!” Să căutăm la El mângâiere și iubire, orice am, face până ne vindecăm. Să nu facem eforturi de vindecare fără El. 

Fă tot ce te învață Biserica, atât cum poți tu, pentru a fi cu El, pentru a-L avea în tine și cu tine, hrănește-te cu El și El va lucra celelalte de care ai nevoie. Iar de nu vei reuși, să nu deznădăjduiești, ci să spui: „Doamne, Tu cunoști inima mea și neputința mea! Ajută-mă cum știi! Fie voia Ta!” (MS)

55. Crucea inseamna rastignire si moarte si inviere

Nu ştim, nu vrem, nu putem împlini porunca iubirii aproapelui care, în aceste vremuri, e privit mai mult ca vrăjmaş… De ce ? Pentru că nu am înţeles şi nu am acceptat crucea! 

Crucea înseamnă răstignire şi moarte şi înviere. 

Ce să răstignim? 

Să răstignim teama că vom fi călcaţi în picioare şi dorinţa de a părea înainte de a deveni cei ce suntem deja doar în dorul inimii nostre! 

Să răstignim dorinţa de a fi desăvârşiţi fără a creşte în Domnul cu răbdare. 

Să răstignim nerăbdarea. Atunci vom muri nouă înşine şi vom trăi, pentru acele clipe, minute, ore sau zile, doar atârnând de Domnul! Uneori ajunge să binecuvântezi în ciuda oricărei alte simţiri! E în această hotărâre şi ascultare o adevărată moarte a egoului! Dar pe aici ajungem la bucuria învierii în Hristos. Pe aici pricepem logica Lui, gândul Lui şi dorim să devină al nostru!

Să avem răbdare cu noi! Există "o cale de a sta natural şi firesc, chiar şi în mijlocul celor mai nefireşti oameni"! E Crucea! Şi pe Cruce este Domnul înviat Care ni Se dăruieşte în tot chipul ca să descoperim că Bucuria a venit şi vine numai prin această cruce! 

Totul e simplu şi nu e deloc dramatic, când învăţăm să fim smeriţi, realişti, oneşti şi să credem în făgăduinţele Domnului. 

Dar această devenire durează pentru că ea se scrie în trupul nostru, în celulele noastre şi, pentru asta, trebuie să se şteargă mai întâi vechea informaţie. 

Sinapsele vechi sunt foarte puternice pentru că au fost mereu alimentate cu informaţie şi energie. Acum toate ale noastre o iau mai întâi pe acolo! Dar, încet, încet, cu harul lui Dumnezeu, se formează sinapse noi, deprinderi noi, trup nou! El, Domnul le face pe toate noi! Numai noi să-I facem loc, să-L primim şi să conlucrăm cu El! (MS)