194. Gânduri din încredintare

Cu bucurie vă anunţ că o parte din rândurile cuprinse în acest blog s-au materializat şi într-o carte, pe care vă invit cu drag s-o citiţi şi să puneţi în fiecare zi început bun pe calea mântuirii

puteţi citi o recenzie aici

191. Trezvia este adâncul atenţiei!

Trezvia este adâncul atenţiei! Atenţia este o lucrare a minţii pe care o folosim mai mult involuntar. Adică o lăsăm să fie stimulată dinafară, prin tăria evenimentului! De aceea e captivată mai ales de evenimentele ieşite din "comun"! Pe aici şi marile câştiguri pe care le obţin cei ce ştiu să manipuleze această fereastră a sufletului. Dar ea poate fi folosită duhovniceşte.

Ce e de făcut?

Să încerci să fii atent la ce gândeşti. Să nu te mai laşi gândit, ci să gândeşti tu, cât mai mult şi să transformi fiecare gând în rugăciune, punând lângă el, înainte sau după, un "Doamne"! Nu te descuraja dacă la început vei avea numai rateuri!

Apoi, priveşte cât mai mult timp o icoană, adică lasă-te privit de Domnul sau Măicuţa din ea! Fii atent la această privire de Dincolo, din inima Celui care te priveşte! Apoi, încearcă să te lipeşti cu atenţia de cuvintele rugăciunii Numelui Domnului! Vâră-te în ele cu atenţie, ca şi când ai sta într-un fotoliu!

Apoi, fii atent pe ce îţi "alunecă" ochii! (MS)

188. Ce-as putea să-I ofer eu Lui când nu am nimic?

Oferă-i nimicul tău. Tu te tot străduieşti, ca şi mine şi ca mulţi dintre noi, să umpli acest nimic turnând în el fel de fel de alte nimicuri sau minciunele... acum încearcă să stai aşa NIMIC în faţa Lui cât mai des cu putinţă. Seara înainte de culcare, dimineaţa la trezire şi ori de câte ori îţi aminteşti în timpul zilei. Intră în acest nimic ce eşti şi stai acolo, gol şi liniştit simţind cât poţi mai profund cât de nimic eşti. Nu primi gânduri. Nu te judeca, lasă-L pe El s-o facă. Tu taci şi oferă-i acest nimic! Dar să i-L oferi Lui, nu ţie sau vrăjmaşului. Vei prinde mişcarea sufletului prin care să faci asta, poate nu imediat, dar după câteva încercări vei reuşi!

Dumnezeu a făcut această lume imensă şi minunată din nimic!

Îndrăzneşte să fii nimic în mâna Lui şi nu în capul tău! (MS)

161. Să facem distinctia între a te accepta asa cum esti si a fi „cum îti vine”

Ceea ce „ne vine” să facem și să spunem nu suntem noi înșine, ci reacții automate născute din impulsuri inconștiente ale firii și scheme de comportament și simțire, la fel de inconștiente, prin care am învățat să fugim de ce nu ne palce și să căutăm ce ne face plăcere, sau credem că ne-ar aduce o plăcere. A accepta aceste conținuturi ale minții automate, înseamnă a avea o atitudine conștientă față de prezența lor și față de neputința noastră de a ne elibera de ele altfel decât făcându-le pe plac. Așadar, le acceptăm dar nu le aplicăm, ci le oferim Domnului ca să ne scape El de ele, ca să ne vindece acel adânc din care țâșnesc. Altfel, nu avem de ales decât să fim mai departe robii lor, sau să le negăm, să le refulăm iarăși în spatele cortinei de responsabilitate și să le lăsăm să facă pui și să ne atace când ne e lumea mai dragă.
Prinderea gândului și a pornirii încă din „fașă”, e o adevărată luptă duhovnicească. Și chiar dacă acești vrăjmași casnici ai noștri apucă să ne rănească înainte ca noi să-i oferim Domnului sau să lucrăm cu harul pe care ni-l dă ca răspuns, important este că noi acceptăm că ăștia suntem noi acum, dar că nu asta suntem chemați să fim, ci să devenim așa cum ne va ajuta Domnul cu mila Lui.
Iubirea e împărtășire și, în acest sens, primul lucru pe care îl avem de împărtășit Domnului, este credința noastră în iubirea Lui mântuitoare, iar al doilea: păcatul nostru pe care să-l ridice de la noi așa cum a făgăduit.
Asta e iubirea Lui! Și cu această iubire ne cere și nouă să ne iubim unii pe alții! Când vom iubi cu iubirea Lui vom lua și noi asupra noastră păcatul celuilalt ca să-l oferim Domnului de îndată ce-i vom cunoaște nemărginita iubire și dorință de a ne ierta toate și de a ne vindeca. (MS)

156. Momentul ispitei este chiar locul în care vine Vindecătorul si ne scoate din acel iad vindecându-ne puterea sufletului bolnavă

Dacă năvălește în trupul tău tulburarea poftei, să o cuprinzi cu atenția și să o oferi Domnului ca pe o jertfă cerându-I să te vindece. Ai să descoperi că una e tulburarea simțurilor și alta e lucrarea gândului și a imaginii și că ai timp și putere să le desparţi. 
Nu te poţi împotrivi simţirii, dar te poți împotrivi imaginii și gândului dacă orientezi acea puterea a minții către Dumnezeu. Compară, te rog, acea tulburare cu o durere, cu un junghi foarte dureros și fă din acea durere „substanța”, „carnea” rugăciunii. Să ceri vindecarea rănii în chiar momentul în care te doare! Nu primi nici un gând, nici de aprobare, nici de judecare, ci oferă ce simți Domnului și cere vindecare.
Vrăjmașul îl robește pe om mai ales făcându-L să creadă că poate să lupte singur cu ispita ca apoi să-l împingă în deznădejde din cauza neputinței pe care o descoperă și pentru care se simte vinovat. Or, adevărul este că omul nu este vinovat că e neputincios în faţa ispitelor, fie ele de la trup, sau de la lume, sau de la diavol, pentru că această neputință e chiar boala firii ca urmare a căderii primilor oameni. Iată ce ne învață sfântul Maxim Mărturisitorul despre asta: „Două păcate s-au săvârșit întru protopărinții noștri prin încălcarea poruncii dumnezeiești: unul vrednic de osândă și unul care nu poate fi osândit având drept cauză pe cel vrednic de osândă. Cel dintâi este rezultatul hotărârii libere care a lepădat binele, iar cel de al doilea este al firii care a lepădat, fără să vrea, din pricina hotărârii libere, nemurirea.”!
Dar noi, suntem responsabili de ce vom face cu neputința firii. O vom accepta ca pe un dat ontologic și ne vom resemna ciugulind plăcerile cel ucigătoare de suflet? Sau o vom oferi Domnului spre vindecare prețuind și cinstind astfel sfânta Lui Jertfă mântuitoare?
Tu alegi!
Rugăciunile ne sunt de folos pentru a ne așeza în legătură vie cu Domnul ca să primim puterea Lui în tot ceasul și în tot locul. Apoi mai avem de învățat că acel moment al ispitei este chiar locul în care vine Vindecătorul și ne scoate din acel iad vindecându-ne puterea sufletului bolnavă.
De asemenea, să cauţi și la părinții, bunicii și rudele plecate de la noi și vezi dacă n-au făcut păcate mari în această direcție și să fi murit fără pocăință. Dacă da, să ai grijă de sufletele lor cerând iertarea lor dar și despărțindu-te de ei în sensul de a nu le fi „fidel” în această direcție, cum se întâmplă cu mulţi urmași neștiutori și lipsiți de ajutorul Bisericii.
De mare ajutor îţi va fi și să faci curățenie în mintea și inima ta prin Spovedanie, Rugăciune, Împărtăşanie, iertarea celor ce ţi-au greșit sau învățat la rele, sau te-au dus în ispită, când erai prea mic pentru a putea alege drept... (MS)

46. Se poate sa nu „analizam” pe nimeni si sa ne controlam gandurile să nu fie de judecata

În sensul cel mai larg, a judeca înseamnă a spune cum este o persoană. Aprecierea persoanei este o judecată de valoare, o judecare a valorii ei ca persoană, ca om. Or, acest lucru, mai ales când e „de rău”, e păcat, pentru că presupune că ne-am așezat în locul lui Dumnezeu, Singurul care știe inima omului. Acest păcat este odios pentru că presupune o înălţare de sine a celui care judecă. 
Când spui că cineva este gras, cu ce gând spui? Ca să nu fie judecată, poţi să te referi la comportamentul omului, adică să descrii ce face. Poţi să spui cuiva că X. mănâncă foarte mult, ca să se pregătească bine când îl invită la masă, de exemplu. Aceasta nu este o judecată, ci poate fi chiar o faptă bună! Dar cel mai lipsit de păcat este să spui chiar persoanei pe care o judeci ce anume din comportamentul său te doare si ce aștepţi de la ea. 
De exemplu: dacă-i spui lui Z. că e mincinos, acesta se va simţi jignit, lovit, judecat și se va supăra fără ca tu să ai ceva de câștigat. Dar dacă îi spui că nu crezi ce-ți spune și că te doare faptul că ești nevoită să nu mai ai încredere în el, e altceva. Nu? 
Când spui că-ți vin automat în gând calificative despre cei din fața ta e dovadă de imaturitate duhovnicească. Nu tu gândești, ci te lași „gândit” de gânduri care-ți „vin”. De unde? De la cine? Se poate să nu „analizăm” pe nimeni și să ne controlăm gândurile să nu fie de judecată. Dacă vezi pe cineva prea gras, în loc să judeci, te poţi ruga pentru el. Așa poţi transforma orice vezi în rugăciune și vei scăpa de acest păcat cumplit al judecării. Dacă judecăm nu ne putem ruga și Duhul Sfânt nu rămâne în noi. E o luptă grea cu gândurile, dar merită să pui început bun. (MS)

25. Chip si asemanare (fragment)

„Ca să ştim ce este chipul lui Dumnezeu, avem nevoie să intrăm în noi şi să trăim această realitate din noi; ca să ştim ce este asemănarea, avem nevoie să punem osul la treabă, să transpirăm, s-o luăm pe poarta strâmtă, că altfel... poveşti, telenovele şi alte asemenea... acest chip e o putere, e ceva dinamic, este un mod de a fi... această energie, prin care am căpătat impulsul de a fi persoană”

"Nimic din Dumnezeu nu exista în noi la creaţie. Diferenţa dintre creat şi necreat e totală şi fundamentală... 
(Acum da, pentru că sunt botezat; am Trupul şi Sângele Lui)"
"Chipul lui Dumnezeu din noi este modul în care noi fiinţăm, modul de a fi personal, persoană, modul de a fi cineva conştient de sine în relaţie cu altcineva..."

Chipul lui Dumnezeu din om, Talpalari 30 aug 2011