Nu uita că în tine sunt toată frumuseţea şi tot binele după care tânjeşti şi ele nu aşteaptă decât să fie trezite la viaţă de Dumnezeul Cel Viu şi să se dăruiască celor din jur ca ceva cu totul şi cu totul personal şi original. Fiecare suntem unici. Nu, nu imităm pe nimeni când suntem în rugăciune, ci numai în păcat. Păcatul născut din frică ne face să fim ca "toată lumea", să fim "în rând cu lumea" ca să nu fim marginalizaţi şi respinşi. Atunci ne îmbrăcăm, vorbim, gândim, ne hrănim "ca toată lumea" şi murim la fel!
Rugăciunea sfinţeşte omul în întregime şi toate ale lui devin divino-umane! Iar dorul inimii noastre este să fim ca Dumnezeu, adică să fim dumnezei după har. Acum înţelegi de ce te rog mereu să binecuvântezi?
Binecuvântarea lui Dumnezeu în tot locul şi în toată vremea e cea mai curată rugăciune, şi când facem asta patimile nostre slăbesc şi mor! Asta este asceza creştină: o formă concretă, vie de binecuvântare a lui Dumnezeu în cele mai concrete şi mărunte gesturi ale vieţii, pentru a face loc lui Dumnezeu în noi! Când devenim vase ale Duhului Sfânt, suntem tot noi, dar la cea mai deplină şi fericită dimensiune a lui a fi. Şi atunci îţi poţi băga creionul în gura şi să rozi puţin din el pentru că nu-ţi vine un răspuns la mate, dar va fi altfel! Sub trecătoarea frică de examen, vei simţi pâlpâirea limpede şi statornică a lumii sensului vieţii tale pe acest pământ! Atunci vei dori să iei examenele pentru că aşa vei avea o pregătire care te va ajuta să dai slavă lui Dumnezeu şi să slujeşti pe aproapele tău. Atunci vei aştepta să te întâlneşti cu profesorul tău la examen ca să-i împărtăşeşti din "aventurile" tale cu disciplina lui iubită! Atunci, orice gest către ceilalţi va fi un gest de dragoste şi nu de apărare sau atac... Utopii? Eu ştiu că tu ştii că nu sunt utopii! Ne trebuie doar răbdare şi onestitate şi hărnicie! (MS)
luni, 31 octombrie 2011
sâmbătă, 29 octombrie 2011
44. De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere?
Pentru că te iubeşte. Dacă asculţi puţin tăcerea din ochii Lui din icoană vei auzi că-ți cunoaşte durerea pe care o simte deodată cu tine în trupul Său. Doar că nu are aceeaşi atitudine față de ea, ca tine. Lui îi este milă de tine, ție nu! El din milă și din iubire, a venit la noi și vine la tine ca să-ți arate pe viu că durerea se poate trăi și altfel decât revoltându-ne, acuzând și învinovățind: pe ceilalţi, pe noi înşine, pe El ... Tu, lipsit de milă față de tine, din cauza dorinței ca lucrurile să fie așa cum ți-ar plăcea ție, alegi mereu soluții care sporesc suferința, întunecă mintea și otrăvesc viața.
Dacă acum te oprești din cârtit și te așezi în fața Lui și hotărăști să iei în fața durerii atitudinea Lui, totul se va schimba.
Ți se pare că poruncile Lui sunt nori și sunt grele. Ele sunt pur și simplu puterea pe care nu o ai acum ca sa trăiești cum ne cere El. De exemplu: tu nu poți să nu cârtești când cineva face ceva rău sau ceva care te doare pentru că nu știi să faci altceva și nu te-a învățat nimeni să fii atentă și la durerea celorlalți pe care nu o poți simți pe dinăuntru, ca pe a ta. Ca remediu la acestă neputință, Domnul îți dăruiește porunca: Binecuvintează pe cel ce-ți face rău. Nu judeca! Făcând asta, fără plăcerea cu care faci ce poți, vei descoperi că nu mai cârtești și că durerea devine altceva pentru tine.
Cum binecuvântezi? Așa, simplu: „Doamne, binecuvântează pe X care făcând ce face acum, mă rănește, îmi face rău, mă doare!”
Cum nu judeci? Tot simplu: „Doamne, ce face acesta acum e treaba lui. Are voie să facă ce vrea. Numai Tu știi de ce face: de frică, de durere, că-l provoc eu, din nesimțire sau ură, din neștiință sau cu bună știință... Tu ești judecătorul lui. Eu te rog să-l binecuvântezi și pe mine să mă înveți cum să-l iubesc, cum să mă apăr, cum să-mi trăiesc durerea”.
Dacă nu ai puterea să rostești asemenea cuvinte, să-I spui tot Lui: „Doamne, nu pot. Tu poți. Ajută-mă!” Atunci poate că vei auzi chemarea Lui: „Veniți la Mine, toți cei osteniți și eu vă voi odihni pe voi”. (MS)
Dacă acum te oprești din cârtit și te așezi în fața Lui și hotărăști să iei în fața durerii atitudinea Lui, totul se va schimba.
Ți se pare că poruncile Lui sunt nori și sunt grele. Ele sunt pur și simplu puterea pe care nu o ai acum ca sa trăiești cum ne cere El. De exemplu: tu nu poți să nu cârtești când cineva face ceva rău sau ceva care te doare pentru că nu știi să faci altceva și nu te-a învățat nimeni să fii atentă și la durerea celorlalți pe care nu o poți simți pe dinăuntru, ca pe a ta. Ca remediu la acestă neputință, Domnul îți dăruiește porunca: Binecuvintează pe cel ce-ți face rău. Nu judeca! Făcând asta, fără plăcerea cu care faci ce poți, vei descoperi că nu mai cârtești și că durerea devine altceva pentru tine.
Cum binecuvântezi? Așa, simplu: „Doamne, binecuvântează pe X care făcând ce face acum, mă rănește, îmi face rău, mă doare!”
Cum nu judeci? Tot simplu: „Doamne, ce face acesta acum e treaba lui. Are voie să facă ce vrea. Numai Tu știi de ce face: de frică, de durere, că-l provoc eu, din nesimțire sau ură, din neștiință sau cu bună știință... Tu ești judecătorul lui. Eu te rog să-l binecuvântezi și pe mine să mă înveți cum să-l iubesc, cum să mă apăr, cum să-mi trăiesc durerea”.
Dacă nu ai puterea să rostești asemenea cuvinte, să-I spui tot Lui: „Doamne, nu pot. Tu poți. Ajută-mă!” Atunci poate că vei auzi chemarea Lui: „Veniți la Mine, toți cei osteniți și eu vă voi odihni pe voi”. (MS)
joi, 27 octombrie 2011
43. Numai in lumina harului te vezi fara sa te judeci!
Atunci și acolo vei simți durerea inimii, străpungerea ei. Vezi cât de învârtoșată este inima omului când strigă: „niciodată nu voi face asemenea fapte...” și câtă durere trăim când avem, primim revelația că și noi facem și că suntem capabili de orice! În această durere se naște și crește omul nou conștient din noi. El e născut, e viu prin Sfintele Taine ale Bisericii, dar e ca paralizat. Nu poate face nimic pentru că a învățat să judece, să acuze și să se scuze în loc să ceară milă și putere de la Domnul Care ne spune: „Fără Mine nu puteți face nimic!”
Acum învățăm să iertăm înțelegând că neputința celor care ne-au rănit a fost la fel de mare, de fapt e aceeași cu neputința noastră de a face binele pe care îl dorim.
Acum învățăm că „dacă am fi fost noi în locul lor” am fi făcut la fel dacă trăiam fără Dumnezeu Viu în noi și în faptele nostre.
Acum învățăm să nu mai credem că suntem vinovați pentru că am făcut ceva rău, ci pentru că ne-am închipuit și ne-am străduit să facem singuri ceva bun!
Acum învățăm să ascultăm, să fim atenți la glasul conștiinței și să nu-l mai înăbușim cu plângerea de milă, revărsarea resentimentelor asupra celor nevinovați din jurul nostru, autoculpabilizarea nevrotică, violentă, adicții, negare...
Fiind atenți și onești cu noi vom simți rușinea și durerea și le vom primi, le vom trăi și vom cunoaște ceea ce numesc Părinții străpungerea inimii. Și pe acolo vom intra în Bucuria Domnului, în bucuria pe care nimeni și nimic nu o va mai lua de la noi. Și vom trăi în ea pentru că orice am face rău vom ști și vom mărturisi că am făcut pentru că am uitat că nu suntem doar neputincioși, ci și iubiți fără de măsură de Cel Ce toate le poate și degrabă vom alerga la mila Lui! (MS)
Acum învățăm să iertăm înțelegând că neputința celor care ne-au rănit a fost la fel de mare, de fapt e aceeași cu neputința noastră de a face binele pe care îl dorim.
Acum învățăm că „dacă am fi fost noi în locul lor” am fi făcut la fel dacă trăiam fără Dumnezeu Viu în noi și în faptele nostre.
Acum învățăm să nu mai credem că suntem vinovați pentru că am făcut ceva rău, ci pentru că ne-am închipuit și ne-am străduit să facem singuri ceva bun!
Acum învățăm să ascultăm, să fim atenți la glasul conștiinței și să nu-l mai înăbușim cu plângerea de milă, revărsarea resentimentelor asupra celor nevinovați din jurul nostru, autoculpabilizarea nevrotică, violentă, adicții, negare...
Fiind atenți și onești cu noi vom simți rușinea și durerea și le vom primi, le vom trăi și vom cunoaște ceea ce numesc Părinții străpungerea inimii. Și pe acolo vom intra în Bucuria Domnului, în bucuria pe care nimeni și nimic nu o va mai lua de la noi. Și vom trăi în ea pentru că orice am face rău vom ști și vom mărturisi că am făcut pentru că am uitat că nu suntem doar neputincioși, ci și iubiți fără de măsură de Cel Ce toate le poate și degrabă vom alerga la mila Lui! (MS)
miercuri, 26 octombrie 2011
42. Nu exista bine in afara lui Dumnezeu
Această sesiune a opta e nevoie s-o faci multă vreme, iar liturghia lăuntrică toată viaţa, pentru a oferi mereu lui Dumnezeu orice durere, orice bucurie, orice simţire, ca El să le prefacă în loc de întâlnire şi împreună-lucrare cu harul Său. Altfel, şi „binele” devine rău prin contaminare cu duhurile lumii şi ale întunericului. Nu există bine în afara lui Dumnezeu.
Apoi, despre durerea străpungerii inimii:
Nu e neapărat nevoie să fie însoţită de lacrimi, dar să fie însoţită de mângâiere, de simţirea milostivirii Lui. Dacă nu apare această mângâiere sau bucurie calmă şi dulce, durerea poate fi încă glasul unei suferinţe pe care încă nu am conştientizat-o, nu am iertat-o dacă ne-a fost pricinuită de cineva, sau nu am cerut iertare dacă am pricinuit-o noi cumva. Şi pe aceasta o oferim lui Dumnezeu că numai El cunoaşte adâncul inimii noastre şi să facă El ce crede de cuviinţă cu ea. În felul acesta devenim, încet, încet, martorul Lui în noi înşine! Şi aşa vom fi mereu cu El şi vom putea să facem mereu voia Lui. Iar de vom greşi şi vom cădea, nu vom deznădăjdui, ci iarăşi ne vom ridica şi-L vom chema în viaţa noastră de fiecare clipă. Important este nu ce ni se întâmplă, ci dacă avem grijă să fim cu El, să fie cu noi la chemarea noastră şi să fim conştienţi de prezenţa Sa! (MS)
Apoi, despre durerea străpungerii inimii:
Nu e neapărat nevoie să fie însoţită de lacrimi, dar să fie însoţită de mângâiere, de simţirea milostivirii Lui. Dacă nu apare această mângâiere sau bucurie calmă şi dulce, durerea poate fi încă glasul unei suferinţe pe care încă nu am conştientizat-o, nu am iertat-o dacă ne-a fost pricinuită de cineva, sau nu am cerut iertare dacă am pricinuit-o noi cumva. Şi pe aceasta o oferim lui Dumnezeu că numai El cunoaşte adâncul inimii noastre şi să facă El ce crede de cuviinţă cu ea. În felul acesta devenim, încet, încet, martorul Lui în noi înşine! Şi aşa vom fi mereu cu El şi vom putea să facem mereu voia Lui. Iar de vom greşi şi vom cădea, nu vom deznădăjdui, ci iarăşi ne vom ridica şi-L vom chema în viaţa noastră de fiecare clipă. Important este nu ce ni se întâmplă, ci dacă avem grijă să fim cu El, să fie cu noi la chemarea noastră şi să fim conştienţi de prezenţa Sa! (MS)
41. Ca sa reusesti sa-ti amintesti mai des de Domnul, ai nevoie sa te silesti!
Apoi, și e foarte important, ai nevoie să-L aduci pe Domnul în viața ta cea reală, concretă, de fiecare clipă! Pentru asta, când te gândești la Domnul să nu „faci abstracție” nici de ceea ce faci, nici de ce simți în acel moment. Să nu fugi din realitatea pe care o trăiești, chiar dacă nu este sau nu pare bună din perspectiva dorului tău de Dumnezeu! Să-L chemi pe Domnul în tine, în cel ce ești în acea clipă! Altfel, între tine și El se va așeza bariera gândurilor tale referitoare la cum „ar trebui să fii ca să vină Domnul”!
Vezi tu, Om drag, în tine e un dor mare care se lovește de neputința ta de a manifesta în relațiile tale ceea ce trăiești în adâncul și în dorul tău! Așa suntem toți oamenii înainte de a îndrăzni să lucrăm cu harul lui Dumnezeu porunca pocăinței.
Când conștientizezi că nu poți trăi așa cum tânjește dorul tău de Domnul, ce simți?
Dacă te vei culpabiliza, vei căuta „explicații”, scuze, sau soluții „în afara ta” și vei deznădăjdui! Ca să nu cazi în deznădejde e nevoie doar să accepți că nu poți! Când vei conștientiza profund că nu poți să faci ceea ce dorești mai bun și mai înalt în adâncul tău, vei simți o mare durere. Să nu fugi de ea, să o trăiești, pentru că ea, această durere, este începutul pocăinței. Atunci vei striga la Domnul că nu poți și că El poate și să te ajute! Să vină la tine și să facă El ce nu poți tu, după cum a făgăduit!
Așadar, să fii cât mai atent la cele pe care le faci și le trăiești când te silești să asculți de poruncile Domnului și să accepți durerea de a nu putea să le faci după cum ți-ai dori și să ceri, atunci, în acel moment dureros, ajutor de la Domnul „ținând mintea în iad”, adică fiind mereu conștient de durerea pe care o simți din cauza acestei neputințe! Acestă durere e ceea ce numesc Părinții „străpungerea inimii” și calea bucuriei în Domnul! (M.S.)
Vezi tu, Om drag, în tine e un dor mare care se lovește de neputința ta de a manifesta în relațiile tale ceea ce trăiești în adâncul și în dorul tău! Așa suntem toți oamenii înainte de a îndrăzni să lucrăm cu harul lui Dumnezeu porunca pocăinței.
Când conștientizezi că nu poți trăi așa cum tânjește dorul tău de Domnul, ce simți?
Dacă te vei culpabiliza, vei căuta „explicații”, scuze, sau soluții „în afara ta” și vei deznădăjdui! Ca să nu cazi în deznădejde e nevoie doar să accepți că nu poți! Când vei conștientiza profund că nu poți să faci ceea ce dorești mai bun și mai înalt în adâncul tău, vei simți o mare durere. Să nu fugi de ea, să o trăiești, pentru că ea, această durere, este începutul pocăinței. Atunci vei striga la Domnul că nu poți și că El poate și să te ajute! Să vină la tine și să facă El ce nu poți tu, după cum a făgăduit!
Așadar, să fii cât mai atent la cele pe care le faci și le trăiești când te silești să asculți de poruncile Domnului și să accepți durerea de a nu putea să le faci după cum ți-ai dori și să ceri, atunci, în acel moment dureros, ajutor de la Domnul „ținând mintea în iad”, adică fiind mereu conștient de durerea pe care o simți din cauza acestei neputințe! Acestă durere e ceea ce numesc Părinții „străpungerea inimii” și calea bucuriei în Domnul! (M.S.)
joi, 20 octombrie 2011
40. Despre pocainta, resentimente si jertfirea dorintelor
Serile Talpalari din 18 oct 2011, Partea a 4-a
Din cuvântul Maicii Siluana despre rugăciunea inimii
despre ţinerea de minte a răului şi pocăinţă...
Pocăinţa este cea mai minunată lucrare a omului cu Dumnezeu...
În pocăinţă, intră şi iertarea celorlalţi... care înseamnă scoaterea răului din noi ţi renunţarea la resentimente...
despre dreptate...
Prin cădere, am ajuns să avem dreptate...
La Dumnezeu, a avea dreptate înseamă iubire
dacă vreau să fiu fericit, am nevoie să produc fericire
despre jertfirea dorinţelor...
Incepeti de azi sa nu va mai impliniti dorintele. Jertfiti in fiecare zi o dorinta pentru numele Domnului. Deci, pentru numele Tau, Doamne, renunt la aceasta dorinta.Omul a căzut prin dorinţe... dorirea este puterea sufletului prin care Îl căutăm pe Dumnezeu... în clipa în care eu doresc orice altceva, eu mă despart de Dumnezeu...
Din cuvântul Maicii Siluana despre rugăciunea inimii
despre ţinerea de minte a răului şi pocăinţă...
Pocăinţa este cea mai minunată lucrare a omului cu Dumnezeu...
În pocăinţă, intră şi iertarea celorlalţi... care înseamnă scoaterea răului din noi ţi renunţarea la resentimente...
despre dreptate...
Prin cădere, am ajuns să avem dreptate...
La Dumnezeu, a avea dreptate înseamă iubire
dacă vreau să fiu fericit, am nevoie să produc fericire
despre jertfirea dorinţelor...
Incepeti de azi sa nu va mai impliniti dorintele. Jertfiti in fiecare zi o dorinta pentru numele Domnului. Deci, pentru numele Tau, Doamne, renunt la aceasta dorinta.Omul a căzut prin dorinţe... dorirea este puterea sufletului prin care Îl căutăm pe Dumnezeu... în clipa în care eu doresc orice altceva, eu mă despart de Dumnezeu...
39. Despre rugăciune
Cuvinte ale Maicii Siluana rostite la Serile Talpalari din 18 oct 2011
partea 1
(partea a 2-a)
Cum să ne apucăm de rugăciune?
...Ca să ne apucăm de rugăciune, avem nevoie să conştientizăm că asta nu e viaţă...
(partea a 3-a)
Care e rolul trupului şi al timpului în rugăciune?
Timpul pe care-l avem e acaparat cu totul de stăpânitorul acestei lumi... Primul pas pe care-l avem de făcut e răscumpărarea timpului...
Timpul este la dispoziţia noastră şi e gata să facă bucle de veşnicie...
Despre tăcere:
... Tăcerea este jertfa cea mai plăcută lui Dumnezeu...
... Tăcerea este începutul rugăciunii...
... Avem nevoie să ascultăm tăcerea; ascultând-o, descoperim că este limbajul veacului viitor.
... Fără să tăcem, nu ajungem nici la curăţire de patimi.
Despre pocăinţă
partea 1
… Mintea care era conectată la Dumnezeu avea capacitatea să tacă şi să fie luminată… Mintea lui Adam, având lumina lui Dumnezeu, ştia să spună lucrurilor pe nume… cunoştea…
cunoaşterea crea bucurie, dragoste, era o relaţie de dragoste, nu o informaţie
… Primul pas e să descoperim că mintea noastră este bolnavă
al doilea pas e să împlinim porunca rugăciunii aşa cum se practică ea în Biserică
… Pe măsură ce ne vindecăm în Biserică, inima noastră se trezeşte… noi avem o avere incredibilă… în noi există Dumnezeu, se află Duhul Sfânt, care abia aşteaptă să lucreze şi să se manifeste, dar noi nu-l punem la treabă…
… Dar noi aşteptăm să “ne vină”. Una din piedicile la rugăciune e să aşteptăm să ne vină să ne rugăm şi nu ne vine. … lucrurile care "ne vin" sunt ale firii căzute… un pas important în rugăciune e să nu faci ce-ţi vine… fiind conştienţi că suntem bolnavi nu ne mai bazăm pe ce gândim, pe ce simţim, ci pe ce zice Dumnezeu…
(partea a 2-a)
Cum să ne apucăm de rugăciune?
...Ca să ne apucăm de rugăciune, avem nevoie să conştientizăm că asta nu e viaţă...
(partea a 3-a)
Care e rolul trupului şi al timpului în rugăciune?
Timpul pe care-l avem e acaparat cu totul de stăpânitorul acestei lumi... Primul pas pe care-l avem de făcut e răscumpărarea timpului...
Timpul este la dispoziţia noastră şi e gata să facă bucle de veşnicie...
Despre tăcere:
... Tăcerea este jertfa cea mai plăcută lui Dumnezeu...
... Tăcerea este începutul rugăciunii...
... Avem nevoie să ascultăm tăcerea; ascultând-o, descoperim că este limbajul veacului viitor.
... Fără să tăcem, nu ajungem nici la curăţire de patimi.
Despre pocăinţă
miercuri, 19 octombrie 2011
luni, 17 octombrie 2011
37. Avem mare nevoie de onestitate
Nu ca să primim darul, care se dă fără condiții și fără merite, ci ca să nu uităm că l-am primit!
Bucuria aceea este un act de primire conștientă a noastră în Domnul, este împărtășirea Sa de Sine cu noi.
Actele Sale sunt în afara timpului.
Când participăm la ele, când vine la noi, ne împărtășim de El și suntem și noi acolo.
Când nu mai simțim asta suntem în timp și trăim „urma gândului”, dar în adânc suntem acolo.
A fi onest înseamnă să nu uităm asta! Să nu ne mai permitem să confundăm existența cu ființa. Să nu primim acel „oare ...?” vrăjmaș care a biruit-o pe Eva în rai.
Trăind în timp cu amintirea vie a acestei Întâlniri de Dincolo, vom putea să ne ținem mintea în iadul existențial și să nu deznădăjduim.
Fără onestitate, ne putem permite să ne „odihnim” în câte o cădere care, de fapt, este delăsare. Să nu fie! (MS)
Bucuria aceea este un act de primire conștientă a noastră în Domnul, este împărtășirea Sa de Sine cu noi.
Actele Sale sunt în afara timpului.
Când participăm la ele, când vine la noi, ne împărtășim de El și suntem și noi acolo.
Când nu mai simțim asta suntem în timp și trăim „urma gândului”, dar în adânc suntem acolo.
A fi onest înseamnă să nu uităm asta! Să nu ne mai permitem să confundăm existența cu ființa. Să nu primim acel „oare ...?” vrăjmaș care a biruit-o pe Eva în rai.
Trăind în timp cu amintirea vie a acestei Întâlniri de Dincolo, vom putea să ne ținem mintea în iadul existențial și să nu deznădăjduim.
Fără onestitate, ne putem permite să ne „odihnim” în câte o cădere care, de fapt, este delăsare. Să nu fie! (MS)
36. Lepadarea de lumea aceasta inseamna trairea in ea cu harul care nu e din ea
Uneori harul se retrage din simțirea noastră ca să putem crește, să putem discerne și alege în libertate deplină ce cale vrem să urmăm.
De multe ori însă harul e acolo, dar noi nu-l folosim pentru ce ne este el dat, ca să ne bucurăm de creșterea pe Cale, ci îl împingem spre rezolvarea problemelor din cotidianul conflictual. Domnul ne dă har nu ca să nu mai avem necazuri, ci ca să fim cu El în orice am întâmpina pe Cale.
Lepădarea de lumea aceasta înseamnă pur și simplu trăirea în ea cu harul care nu e din ea și care nu schimbă lumea, ci pe om și omul schimbă lumea! Pe măsură ce omul devine lucrător al harului cu propria sa hărnicie și hotărâre, lumea din jurul lui se schimbă pentru că el este o părticică a acestei lumi și o și include ca microcosmos în el. Taină mare! Dar nu o putem cunoaște decât prin participare, prin trăire. (MS)
De multe ori însă harul e acolo, dar noi nu-l folosim pentru ce ne este el dat, ca să ne bucurăm de creșterea pe Cale, ci îl împingem spre rezolvarea problemelor din cotidianul conflictual. Domnul ne dă har nu ca să nu mai avem necazuri, ci ca să fim cu El în orice am întâmpina pe Cale.
Lepădarea de lumea aceasta înseamnă pur și simplu trăirea în ea cu harul care nu e din ea și care nu schimbă lumea, ci pe om și omul schimbă lumea! Pe măsură ce omul devine lucrător al harului cu propria sa hărnicie și hotărâre, lumea din jurul lui se schimbă pentru că el este o părticică a acestei lumi și o și include ca microcosmos în el. Taină mare! Dar nu o putem cunoaște decât prin participare, prin trăire. (MS)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)