"...Dumnezeu pătrunde prin pâcla de întuneric a acestui veac în toate cotloanele vieții și sufletelor și pescuiește inimi pentru Bucuria pe care Se încăpățânează să ne-o ofere, fără întrerupere de două mii de ani!"
miercuri, 29 august 2012
164. Cuvânt către tineri
Cuvânt către tineri
Cioca-Boca, Iaşi
23 aug 2012
Fragment postat cu recunoştinţă de
Cristina Sturzu
0
gânduri împărtăşite
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
despre:
audio
marți, 28 august 2012
163. Locul întâlnirii cu Mântuitorul este în frica ta, în tristetea ta, în neputinta ta!
Intră acolo și oferă asta Celui Ce ne dă Viața care ne lipsește. El o dă gratis doar că noi avem nevoie de vase în care să o primim. Și vasul tău e toată viata ta, adică toată neputința ta, frica ta, nădejdea ta, dorul tău... toate ale tale care pot deveni ale Sale dacă te înduri să I le oferi!
Îndrăznește! A venit vremea acestei îndurări! (MS)
Îndrăznește! A venit vremea acestei îndurări! (MS)
Fragment postat cu recunoştinţă de
Cristina Sturzu
0
gânduri împărtăşite
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
162. Tăcerea ne traumatizează chiar mai mult decât evenimentul
De ce? Pentru că trauma e adâncită de sentimentul neputinței. Când omul își asumă conștient și motivat suferința unui eveniment, acela poate fi dureros, tragic chiar, dar nu și traumatizant pentru că nu-l desființează ca persoană liberă măcar să înțeleagă ce se întâmplă. (MS)
Fragment postat cu recunoştinţă de
Cristina Sturzu
0
gânduri împărtăşite
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
despre:
înţelegere,
suferinţă,
tăcere,
traumă
duminică, 26 august 2012
161. Să facem distinctia între a te accepta asa cum esti si a fi „cum îti vine”
Ceea ce „ne vine” să facem și să spunem nu suntem noi înșine, ci reacții automate născute din impulsuri inconștiente ale firii și scheme de comportament și simțire, la fel de inconștiente, prin care am învățat să fugim de ce nu ne palce și să căutăm ce ne face plăcere, sau credem că ne-ar aduce o plăcere. A accepta aceste conținuturi ale minții automate, înseamnă a avea o atitudine conștientă față de prezența lor și față de neputința noastră de a ne elibera de ele altfel decât făcându-le pe plac. Așadar, le acceptăm dar nu le aplicăm, ci le oferim Domnului ca să ne scape El de ele, ca să ne vindece acel adânc din care țâșnesc. Altfel, nu avem de ales decât să fim mai departe robii lor, sau să le negăm, să le refulăm iarăși în spatele cortinei de responsabilitate și să le lăsăm să facă pui și să ne atace când ne e lumea mai dragă.
Prinderea gândului și a pornirii încă din „fașă”, e o adevărată luptă duhovnicească. Și chiar dacă acești vrăjmași casnici ai noștri apucă să ne rănească înainte ca noi să-i oferim Domnului sau să lucrăm cu harul pe care ni-l dă ca răspuns, important este că noi acceptăm că ăștia suntem noi acum, dar că nu asta suntem chemați să fim, ci să devenim așa cum ne va ajuta Domnul cu mila Lui.
Iubirea e împărtășire și, în acest sens, primul lucru pe care îl avem de împărtășit Domnului, este credința noastră în iubirea Lui mântuitoare, iar al doilea: păcatul nostru pe care să-l ridice de la noi așa cum a făgăduit.
Asta e iubirea Lui! Și cu această iubire ne cere și nouă să ne iubim unii pe alții! Când vom iubi cu iubirea Lui vom lua și noi asupra noastră păcatul celuilalt ca să-l oferim Domnului de îndată ce-i vom cunoaște nemărginita iubire și dorință de a ne ierta toate și de a ne vindeca. (MS)
Prinderea gândului și a pornirii încă din „fașă”, e o adevărată luptă duhovnicească. Și chiar dacă acești vrăjmași casnici ai noștri apucă să ne rănească înainte ca noi să-i oferim Domnului sau să lucrăm cu harul pe care ni-l dă ca răspuns, important este că noi acceptăm că ăștia suntem noi acum, dar că nu asta suntem chemați să fim, ci să devenim așa cum ne va ajuta Domnul cu mila Lui.
Iubirea e împărtășire și, în acest sens, primul lucru pe care îl avem de împărtășit Domnului, este credința noastră în iubirea Lui mântuitoare, iar al doilea: păcatul nostru pe care să-l ridice de la noi așa cum a făgăduit.
Asta e iubirea Lui! Și cu această iubire ne cere și nouă să ne iubim unii pe alții! Când vom iubi cu iubirea Lui vom lua și noi asupra noastră păcatul celuilalt ca să-l oferim Domnului de îndată ce-i vom cunoaște nemărginita iubire și dorință de a ne ierta toate și de a ne vindeca. (MS)
Fragment postat cu recunoştinţă de
Cristina Sturzu
0
gânduri împărtăşite
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
vineri, 10 august 2012
160. Cuvant pentru tineri - Durău, iulie 2012 - partea a II-a
Maica Siluana, Cuvant pentru tineri - iulie 2012 - partea a II-a
Fragment postat cu recunoştinţă de
Cristina Sturzu
0
gânduri împărtăşite
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
joi, 9 august 2012
159. Cuvânt către tineri
Durău, iulie 2012
Fragment postat cu recunoştinţă de
Cristina Sturzu
0
gânduri împărtăşite
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
vineri, 27 iulie 2012
158. Când spun "Doamne, luminează-mă!", sa accept si ceea ce se vede
De fiecare dată când ne dăm seama de neputința noastră, ne aflăm în plină lucrare a harului cu noi, care ne luminează nu doar ca să ne smerim de nimicnicia noastră, ci ca să știm ce cerem și să cerem vindecarea de care avem nevoie pentru a ne însuși slava pe care ne-o oferă Dumnezeu. Când spun "Doamne, luminează-mă!", sa accept şi ceea ce se vede.
***
Nu dintr-o dată ajungem la desăvârșire. Mântuirea noastră și îndumnezeirea noastră este un proces care cuprinde atât întreaga mea viață, cât și întreaga istorie a omului.
Fiecare om este chemat să se pregătească pentru viața și nestricăciunea viitoare, cu sufletul și cu trupul său, printr-un proces în trei etape: nașterea prin Sfântul Botez și pecetluirea cu Duhul Sfânt prin Mirungere, viețuirea evanghelică în care omul lucrează liber cu harul primit în Biserică și, la sfârșitul acestei lumi, învierea și transfigurarea finală.
În viețuirea evanghelică pe pământ, creștinul e lăsat de Dumnezeu într-un trup muritor și pătimitor, dar eliberat de diavolul care stăpânea în inima lui înainte de Botez. Acum diavolul atacă doar din afară, prin trup, mai ales sub formă de gânduri.
Lupta creștinului este o lucrare a binelui din iubire pentru Dumnezeu și aproapele, pocăință pentru răul săvârșit din neștiință, uitare sau lene, și prin răbdarea în trup a necazurilor inerente acestei vieți.
Prezența și lucrarea Domnului în Duhul Sfânt în viața creștinului, fac ca necazurile trăite pe cale să nu mai fie o piedică în calea bucuriei pe care El ne-a adus-o prin crucea Sa.
Sensul vieții creștinului este bucuria de a fi cu Dumnezeu și dumnezeu după har, oricare ar fi prețul pentru această devenire. (MS)
***
Nu dintr-o dată ajungem la desăvârșire. Mântuirea noastră și îndumnezeirea noastră este un proces care cuprinde atât întreaga mea viață, cât și întreaga istorie a omului.
Fiecare om este chemat să se pregătească pentru viața și nestricăciunea viitoare, cu sufletul și cu trupul său, printr-un proces în trei etape: nașterea prin Sfântul Botez și pecetluirea cu Duhul Sfânt prin Mirungere, viețuirea evanghelică în care omul lucrează liber cu harul primit în Biserică și, la sfârșitul acestei lumi, învierea și transfigurarea finală.
În viețuirea evanghelică pe pământ, creștinul e lăsat de Dumnezeu într-un trup muritor și pătimitor, dar eliberat de diavolul care stăpânea în inima lui înainte de Botez. Acum diavolul atacă doar din afară, prin trup, mai ales sub formă de gânduri.
Lupta creștinului este o lucrare a binelui din iubire pentru Dumnezeu și aproapele, pocăință pentru răul săvârșit din neștiință, uitare sau lene, și prin răbdarea în trup a necazurilor inerente acestei vieți.
Prezența și lucrarea Domnului în Duhul Sfânt în viața creștinului, fac ca necazurile trăite pe cale să nu mai fie o piedică în calea bucuriei pe care El ne-a adus-o prin crucea Sa.
Sensul vieții creștinului este bucuria de a fi cu Dumnezeu și dumnezeu după har, oricare ar fi prețul pentru această devenire. (MS)
Fragment postat cu recunoştinţă de
Cristina Sturzu
0
gânduri împărtăşite
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
157. Exercitiu pentru eliberare din frică
Îți propun un exercițiu folositor pentru a te elibera de puterea fricii. Când apare o frică obsesivă, să cauți zece consecințe pozitive care ar fi posibile după ce s-ar întâmpla răul temut și să le notezi observând cum ar fi viața ta după aceea… (MS)
Fragment postat cu recunoştinţă de
Cristina Sturzu
0
gânduri împărtăşite
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
156. Momentul ispitei este chiar locul în care vine Vindecătorul si ne scoate din acel iad vindecându-ne puterea sufletului bolnavă
Dacă năvălește în trupul tău tulburarea poftei, să o cuprinzi cu atenția și să o oferi Domnului ca pe o jertfă cerându-I să te vindece. Ai să descoperi că una e tulburarea simțurilor și alta e lucrarea gândului și a imaginii și că ai timp și putere să le desparţi.
Nu te poţi împotrivi simţirii, dar te poți împotrivi imaginii și gândului dacă orientezi acea puterea a minții către Dumnezeu. Compară, te rog, acea tulburare cu o durere, cu un junghi foarte dureros și fă din acea durere „substanța”, „carnea” rugăciunii. Să ceri vindecarea rănii în chiar momentul în care te doare! Nu primi nici un gând, nici de aprobare, nici de judecare, ci oferă ce simți Domnului și cere vindecare.
Vrăjmașul îl robește pe om mai ales făcându-L să creadă că poate să lupte singur cu ispita ca apoi să-l împingă în deznădejde din cauza neputinței pe care o descoperă și pentru care se simte vinovat. Or, adevărul este că omul nu este vinovat că e neputincios în faţa ispitelor, fie ele de la trup, sau de la lume, sau de la diavol, pentru că această neputință e chiar boala firii ca urmare a căderii primilor oameni. Iată ce ne învață sfântul Maxim Mărturisitorul despre asta: „Două păcate s-au săvârșit întru protopărinții noștri prin încălcarea poruncii dumnezeiești: unul vrednic de osândă și unul care nu poate fi osândit având drept cauză pe cel vrednic de osândă. Cel dintâi este rezultatul hotărârii libere care a lepădat binele, iar cel de al doilea este al firii care a lepădat, fără să vrea, din pricina hotărârii libere, nemurirea.”!
Dar noi, suntem responsabili de ce vom face cu neputința firii. O vom accepta ca pe un dat ontologic și ne vom resemna ciugulind plăcerile cel ucigătoare de suflet? Sau o vom oferi Domnului spre vindecare prețuind și cinstind astfel sfânta Lui Jertfă mântuitoare?
Tu alegi!
Rugăciunile ne sunt de folos pentru a ne așeza în legătură vie cu Domnul ca să primim puterea Lui în tot ceasul și în tot locul. Apoi mai avem de învățat că acel moment al ispitei este chiar locul în care vine Vindecătorul și ne scoate din acel iad vindecându-ne puterea sufletului bolnavă.
De asemenea, să cauţi și la părinții, bunicii și rudele plecate de la noi și vezi dacă n-au făcut păcate mari în această direcție și să fi murit fără pocăință. Dacă da, să ai grijă de sufletele lor cerând iertarea lor dar și despărțindu-te de ei în sensul de a nu le fi „fidel” în această direcție, cum se întâmplă cu mulţi urmași neștiutori și lipsiți de ajutorul Bisericii.
De mare ajutor îţi va fi și să faci curățenie în mintea și inima ta prin Spovedanie, Rugăciune, Împărtăşanie, iertarea celor ce ţi-au greșit sau învățat la rele, sau te-au dus în ispită, când erai prea mic pentru a putea alege drept... (MS)
Nu te poţi împotrivi simţirii, dar te poți împotrivi imaginii și gândului dacă orientezi acea puterea a minții către Dumnezeu. Compară, te rog, acea tulburare cu o durere, cu un junghi foarte dureros și fă din acea durere „substanța”, „carnea” rugăciunii. Să ceri vindecarea rănii în chiar momentul în care te doare! Nu primi nici un gând, nici de aprobare, nici de judecare, ci oferă ce simți Domnului și cere vindecare.
Vrăjmașul îl robește pe om mai ales făcându-L să creadă că poate să lupte singur cu ispita ca apoi să-l împingă în deznădejde din cauza neputinței pe care o descoperă și pentru care se simte vinovat. Or, adevărul este că omul nu este vinovat că e neputincios în faţa ispitelor, fie ele de la trup, sau de la lume, sau de la diavol, pentru că această neputință e chiar boala firii ca urmare a căderii primilor oameni. Iată ce ne învață sfântul Maxim Mărturisitorul despre asta: „Două păcate s-au săvârșit întru protopărinții noștri prin încălcarea poruncii dumnezeiești: unul vrednic de osândă și unul care nu poate fi osândit având drept cauză pe cel vrednic de osândă. Cel dintâi este rezultatul hotărârii libere care a lepădat binele, iar cel de al doilea este al firii care a lepădat, fără să vrea, din pricina hotărârii libere, nemurirea.”!
Dar noi, suntem responsabili de ce vom face cu neputința firii. O vom accepta ca pe un dat ontologic și ne vom resemna ciugulind plăcerile cel ucigătoare de suflet? Sau o vom oferi Domnului spre vindecare prețuind și cinstind astfel sfânta Lui Jertfă mântuitoare?
Tu alegi!
Rugăciunile ne sunt de folos pentru a ne așeza în legătură vie cu Domnul ca să primim puterea Lui în tot ceasul și în tot locul. Apoi mai avem de învățat că acel moment al ispitei este chiar locul în care vine Vindecătorul și ne scoate din acel iad vindecându-ne puterea sufletului bolnavă.
De asemenea, să cauţi și la părinții, bunicii și rudele plecate de la noi și vezi dacă n-au făcut păcate mari în această direcție și să fi murit fără pocăință. Dacă da, să ai grijă de sufletele lor cerând iertarea lor dar și despărțindu-te de ei în sensul de a nu le fi „fidel” în această direcție, cum se întâmplă cu mulţi urmași neștiutori și lipsiți de ajutorul Bisericii.
De mare ajutor îţi va fi și să faci curățenie în mintea și inima ta prin Spovedanie, Rugăciune, Împărtăşanie, iertarea celor ce ţi-au greșit sau învățat la rele, sau te-au dus în ispită, când erai prea mic pentru a putea alege drept... (MS)
Fragment postat cu recunoştinţă de
Cristina Sturzu
0
gânduri împărtăşite
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
despre:
carnea rugăciunii,
fidelitate,
gânduri,
imagine,
Maxim Mărturisitorul,
minte,
simţuri,
tulburare,
vindecare,
vinovăţie
miercuri, 4 iulie 2012
155. A rămâne trist...
A rămâne trist după aflarea, demascarea, mecanismelor minții alimentate de cel rău, e păcat împotriva Duhului Sfânt Care ne învață Bucuria! (MS)
Fragment postat cu recunoştinţă de
Cristina Sturzu
2
gânduri împărtăşite
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Abonați-vă la:
Postări (Atom)