262. Ce înseamnă să trăiești pentru Cineva

Când suferim, suferim pentru că trăim pentru câte ceva. Or, orice ceva este epuizabil. Numai când trăim pentru Alt-Cineva, Dumnezeu, devenim noi înșine cineva, după chipul Său și cei din jurul nostru încetează de a mai fi „obiectele dorințelor noastre”, devenind și ei, fiecare în parte cineva. (MS)

261. Bunătatea care este sau se lucrează prin mine este darul lui Dumnezeu

Eu sunt uimită că mă vedeți bună, dar de multe ori nu am încotro și accept că atitudinea mea sau cuvintele mele au un efect bun în viața voastră. Apoi, recitind întrebarea și rugându-mă Măicuței Domnului, am primit un răspuns: bunătatea care este sau se lucrează prin mine este darul lui Dumnezeu și rodul strădaniei mele de a fi mereu aproape de El și de a-L chema în fiecare firicel de viață pe care o trăiesc. Ei, și dacă eu, ținând în mintea mea, în inima mea Numele Domnului și prezența pe care mi-o oferă prin această chemare, am suferit o asemenea schimbare în bine a firii, cum ar putea să fie cea care L-a ținut întreg în ființa sa, cea care I-a dat naștere, care I-a oferit trupul său. (MS)

260. Să fii atent acum la durerea din inima ta și să-L chemi pe Domnul acolo

Fiecare lovitură are două aspecte: unul dureros și născător de plângere de milă și indignare în fața nedreptății lui Dumnezeu și celălalt o ocazie de trezire, de ieșire din carapacea deprinderilor somnambulești. Să fii atent acum la durerea din inima ta și să-L chemi pe Domnul acolo. Așa vei afla că nașterea ta din nou nu s-a terminat. Și să nu uiți că nimic din ce ai dobândit până acum pe Cale nu ai pierdut. (MS)

259. Cum se trăiește durerea sufletească?

Să trăiești durerea ca pe o durere de naștere, te naști prin această durere. Deci, să nu stai pe masa de operație, ci pe cea de naștere. Această naștere s-o trăiești nu ca mama care naște, ci ca pruncul care se naște, că și pe el îl doare. (MS)

258. Care e menirea ta, tinere?

Să trăiești cu Hristos, în Hristos, oriunde ai fi și orice ai face. Pentru asta e nevoie de o conectare serioasă și responsabilă la mila lui Dumnezeu, care coboară în adâncul nostru bolnav și ne vindecă. Important este să fim atenți, chiar să pândim cumva momentele în care slăbiciunea noastră și răutățile care țâșnesc din ea ne amenință sau chiar ne atacă. Atunci, în acele momente, să ne îndurăm să-L chemăm pe Domnul ca să vindece acele stări, pentru că din ele țâșnesc comportamentele distructive pentru noi și pentru cei din jur.
Și, la fel de important este să-I mulțumim lui Dumnezeu, să fim recunoscători. Să-I mulțumim pentru tot ce e frumos și bun, răspândind și în jur această stare de conectare la bunătatea lui Dumnezeu. (MS)

257. Ce lipsește din familie?

Ce lipsește cel mai adesea din familie?
Dumnezeu! Nu e Dumnezeu! O fi o icoană, pe perete, dar nu e Dumnezeu! Aduceți-L acolo! Veniți la biserică și luați-L acasă! Așa veți pune început bun!

256. Despre fericire

Ce faci atunci când nimic pare că nu-ți aduce fericire?
Să te pocăiești, maică! Să te întorci la Dumnezeu! Să te uiți la viața ta și s-o schimbi, s-o dai lui Dumnezeu să ți-o schimbe!

255. Femeia submisivă?

Photo by João Silas on Unsplash

Este adevărat mitul conform căruia femeia trebuie să fie submisivă bărbatului, într-un cuplu?
În primul rând, nu e un mit, citește Noul Testament, citește Epistolele. Apoi, te rog să nu fii submisivă, ci, pur și simplu, să-l asculți pe soțul tău, să-ți tai voia în fața voii lui Dumnezeu ca să fii iubită și bucuroasă.

254. Inima sau mintea?

Photo by Nathan Dumlao on Unsplash

Atunci când inima ne îndreaptă spre o cale, iar mintea ne îndreaptă spre alta, ce ar fi bine să ascultăm - inima sau mintea?
Pe Domnul! Că și inima, și mintea sunt bolnăvioare, da? Inima, când e curată, trebuie neapărat ascultată. Așa că, pune mâna și curățește-ți inima! Până atunci, îl ascultăm pe Domnul. Sunt însă intuiții ale inimii pe care merită să le ascultăm, dar cu rugăciune. Că nu știi ce zace în inimă!

253. „Doamne, mie dă-mi puterea, mie dă-mi harul!”

Atunci când soția se străduiește să nu se supere, să fie bună, să fie atentă cu soțul, dar celălalt nu observă strădania, ce este indicat să facem? Continuăm fără să așteptăm să fim observați sau încercăm să ne evidențiem eforturile?

Photo by rawpixel on Unsplash

Da, nu vă evidențiați eforturile, ci faceți eforturi pentru Hristos. Când facem efort pândind să vedem dacă celălalt răspunde la efortul nostru, asta se numește schimb, reciprocitate. Fă-o pentru Hristos! „Doamne, nu vreau nicio răsplată!” Ce răsplată mai mare e decât că eu rămân bună când el e rău? Eu iubesc când el nu mă iubește. Doamne, ce să vreau mai mult? Tu faci minuni cu mine, că, altfel, aproape oricine iubește când e iubit, dar tocmai aici e: „Doamne, mie dă-mi puterea, mie dă-mi harul!”, și te va ajuta. Și gândurile te vor ajuta. Sigur că asta presupune și ceartă, puteți să vă certați, pentru că uneori nu putem spune anumite lucruri decât când ne certăm, dar aveți grijă, în timp ce vă certați, să ziceți „Doamne, ajută-mă! Doamne, miluiește!” Și nu vă jigniți! Puteți să discutați: „Când tu trântești ușa, eu tresar și mi-e frică.”. „Când tu vorbești urât, mă doare și eu nu mai vreau lucrul ăsta.”Când îi spui cu rugăciunea în gând, în inimă, te rogi să continui să-l iubești, dar în același timp îi și comunici celuilalt ce dorești și ce aștepți. În mod sănătos, nu neapărat cu ceartă. Aceste tensiuni apar. Au apărut și între apostoli. Să nu fim noi mai sfinți decât Sfinții Apostoli, nu? Curaj!