269. Scopul omului, rostul lui în această viață este să devină ca Dumnezeu

Când oamenii trăiesc departe de Dumnezeu, fără să facă voia Lui și să înțeleagă rostul omului în această viață, consideră că rău este tot ceea ce nu le place și bine ceea ce le place. Aici, oamenii se deosebesc între ei, în sensul că unii au plăceri mai grosolane, mai răufăcătoare, alții plăceri mai subtile, mai „nevinovate”. Dar și unii, și alții își centrează energiile vieții pe căutarea plăcerii și fuga de durere. Unii oameni, adică cei pe care îi numim răi, sunt lipsiți de scrupule în aceste mișcări ale vieții și astfel obțin plăceri pe care cei buni nu îndrăznesc să le obțină cu acel preț. Oamenii pe care îi numești tu buni doresc și se străduiesc să obțină plăcerile și să fugă de durere fără să facă rău sau prea mult rău celorlalți. Aici, în această modalitate de existență, în acest mod de viețuire, Dumnezeu nu intervine pentru că l-a făcut pe om liber între a alege binele adevărat care înseamnă voia lui Dumnezeu pentru a ajunge să iubească așa cum El ne iubește sau răul care este orice activitate făcută fără voia lui Dumnezeu, fără harul Lui. Scopul omului, rostul lui în această viață este să devină ca Dumnezeu, adică bun, milostiv și gata să sufere orice nedreptate și orice durere așa cum a suferit El făcându-Se om. Nu putem birui răul fără să suferim consecințele răului făcut de cei din jur sau chiar de noi înșine. Numai trăind această suferință cu Dumnezeu desființăm răul. Răspunzând, însă, răului cu rău, răzbunare, resentimente, judecare, bârfire, cârtire, etc. noi înșine devenim răi, ne contaminăm cu răutate. Mai mult decât atât, orbim, nu vedem realitatea, nu vedem că fericirea celor răi nu este fericire, că a avea bani, carieră, realizări exterioare dobândite prin răutate nu înseamnă a fi fericit. Dimpotrivă, acolo e un adevărat iad pe care, bineînțeles, cel în cauză nu are niciun interes să-l afișeze. În plus, oamenii care fac rău mult își astupă suferința inevitabilă răutății cu plăcerea de a face rău. Această plăcere este un drog foarte puternic. Așa cum un alcoolic suferă că își pierde slujba, că își distruge familia, sănătatea, dar plăcerea de a consuma alcool îl „ajută” să nu mai simtă această durere. De ce îngăduie Dumnezeu toate astea? Pentru că l-a făcut pe om liber. Roagă-te să te ajute Dumnezeu să înveți această mare taină.  Dumnezeu nu este autorul răului, Dumnezeu nu dorește ceva rău nimănui, Dumnezeu iubește și vrea să străbatem cu iubirea Lui această vale a plângerii pentru a intra cu adevărat în viața fericită, viață fericită care nu începe după moarte, ci acum, aici. (MS)

268. Divorț

Divorțul nu este niciodată Voia Domnului, este numai voia omului. Dumnezeu i-a dăruit omului o atât de mare libertate, încât acesta poate să desfacă ce a unit Dumnezeu. De ce îngăduie Dumnezeu divorțul? Repet: datorită libertății pe care i-a acordat-o omului. De ce îngăduie Dumnezeu în Ortodoxie o nouă căsătorie? Pentru că Dumezeu nu-l părăsește pe păcătos, ci îl ajută ca, alegând între desfrâul libertin și o nouă unire binecuvântată de Dumnezeu, să se mântuiască.
Când celălalt își jertfește copilul și familia de dragul fericirii, să te raportezi cu durere și cu rugăciune. Rugăciunea pentru cel pierdut în păcat și pocăință pentru păcatele personale care poate l-au împins pe celălalt la păcatul lui, sunt căi dumnezeiești de vindecare. (MS)

267. Vindecarea homosexualității

Homosexualitatea este o boală vindecabilă. Nu, eu nu am abilitatea de a vindeca homosexualitatea, dar, pentru că Dumnezeu m-a ajutat să simt în inima mea durerea celor care suferă de această boală și care nu și-au anesteziat durerea cu plăcerea păcatului, m-am rugat lui Dumnezeu să mă facă slujitoarea și acestui fel de durere.
Primul pas spre vindecare este acceptarea faptului că tulburările psiho-somatice numite homosexualitate sunt simptomele unei boli și nu manifestări firești. De mult folos este și descoperirea cauzelor îmbolnăvirii, dar vindecarea adevărată vine numai prin lucrarea harului în noi. Mântuitorul S-a întrupat ca să ne vindece. Așa cum pe mine mă poate vindeca de răutate, egoism, așa pe oricine poate vindeca de orice boală.
Apoi, pasul următor este să descoperim prin rugăciune și pocăință că noi, că omul, persoana umană, nu e totuna cu bolille sale. Dacă cineva spune: sunt homosexual, șansele sale de vindecare sunt mici pentru că se identifică cu boala. Dar dacă acceptă că suferă de această tulburare sau că are această orientare fără a se identifica cu ea, va intra în etapa următoare de vindecare, care constă în descoperirea libertății ipostasului, persoanei de a spune nu pornirilor sau manifestărilor firii.
Apoi, această dimensiune sănătoasă a omului, persoana în sensul duhovnicesc al cuvântului, va putea intra în relație personală, directă cu Persoana Mântuitorului, Cel Care ne vindecă. De aici încolo harul, energia necreată a lui Dumnezeu, primit prin Sfintele Taine, va fi „metabolizat” de rugăciune, în special de Rugăciunea lui Iisus și toate se vor schimba.
O mare importanță în tratament o are iertarea, atât cea dăruită celor care ne-au rănit de-a lungul timpului, cât și cea primită de la Dumnezeu pentru cele ale noastre. (MS)

266. Una dintre cele mai mărețe lucrări

Această neputință de a face ceva cu și pentru altcineva, oferită în întregime lui Dumnezeu și trăită cu răbdare este una dintre cele mai mărețe lucrări ale omului pe acest pământ. (MS)

265. Mintea noastră are o casă a ei

Este Dumnezeu. Ea e acasă atunci când e unită cu Dumnezeu prin harul Lui. Atunci gândurile care se nasc din ea vor fi în armonie cu mintea și pline de prezența bunătății lui Dumnezeu. Dar mintea noastră e liberă, adică tu ești liberă și îți poți duce mintea în toate direcțiile, ea fiind contaminată atunci de fel de fel de informații de la cele diavolești până la cele dobitocești și gândurile vor fi la fel. Dar, în adâncul ei, mintea te va mustra pentru că adâncul ei este conștiința - și slavă Domnului că în tine încă lucrează. (MS)

264. Iertarea, bunăvoința de a ierta ne deschid inima către mila lui Dumnezeu

Lucrarea în timpul săptămânii înseamnă rugăciune pentru cele descoperite și practicarea rugăciunii și a binecuvântării cât mai des posibil.
Comportamentele care te-au rănit și cu care tu te-ai rănit și ai rănit și pe ceilalți sunt de cele mai multe ori neintenționate. În orice caz, imposibil de controlat cu voința. De fiecare dată credem că dacă ne-am controla mai mult am reuși să evităm răul, dar nu-i adevărat. Mintea conștientă și voința noastră nu au puterea să controleze aceste porniri care vin din adâncul rănit al inimii. Iertarea, bunăvoința de a ierta ne deschid inima către mila lui Dumnezeu, iar rugăciunea deasă și conștientă ne aduce harul vindecător, care pătrunde în acea beznă a adâncului și ne luminează, ne vindecă. Vindecându-se acel adânc, cele de deasupra, adică cuvintele și comportamentul se schimbă și ele. (MS)

263. Universul e trupul lărgit al omului

Cred că omul, fiecare om, inima fiecărui om e centrul universului și că universul e trupul lărgit al omului... Adică în acest fel ne învață cei învățați de Duhul Sfânt.
Dar, cel mai important lucru pentru noi este să devenim conștienți că fiecare gând, cuvânt și gest al nostru influențează întregul univers și se „întipărește” în „carnea” lui care este și a nosatră!
Să medităm cu frică și cutremur la această măreție și responsabilitate a noastră! (MS)

262. Ce înseamnă să trăiești pentru Cineva

Când suferim, suferim pentru că trăim pentru câte ceva. Or, orice ceva este epuizabil. Numai când trăim pentru Alt-Cineva, Dumnezeu, devenim noi înșine cineva, după chipul Său și cei din jurul nostru încetează de a mai fi „obiectele dorințelor noastre”, devenind și ei, fiecare în parte cineva. (MS)

261. Bunătatea care este sau se lucrează prin mine este darul lui Dumnezeu

Eu sunt uimită că mă vedeți bună, dar de multe ori nu am încotro și accept că atitudinea mea sau cuvintele mele au un efect bun în viața voastră. Apoi, recitind întrebarea și rugându-mă Măicuței Domnului, am primit un răspuns: bunătatea care este sau se lucrează prin mine este darul lui Dumnezeu și rodul strădaniei mele de a fi mereu aproape de El și de a-L chema în fiecare firicel de viață pe care o trăiesc. Ei, și dacă eu, ținând în mintea mea, în inima mea Numele Domnului și prezența pe care mi-o oferă prin această chemare, am suferit o asemenea schimbare în bine a firii, cum ar putea să fie cea care L-a ținut întreg în ființa sa, cea care I-a dat naștere, care I-a oferit trupul său. (MS)

260. Să fii atent acum la durerea din inima ta și să-L chemi pe Domnul acolo

Fiecare lovitură are două aspecte: unul dureros și născător de plângere de milă și indignare în fața nedreptății lui Dumnezeu și celălalt o ocazie de trezire, de ieșire din carapacea deprinderilor somnambulești. Să fii atent acum la durerea din inima ta și să-L chemi pe Domnul acolo. Așa vei afla că nașterea ta din nou nu s-a terminat. Și să nu uiți că nimic din ce ai dobândit până acum pe Cale nu ai pierdut. (MS)

259. Cum se trăiește durerea sufletească?

Să trăiești durerea ca pe o durere de naștere, te naști prin această durere. Deci, să nu stai pe masa de operație, ci pe cea de naștere. Această naștere s-o trăiești nu ca mama care naște, ci ca pruncul care se naște, că și pe el îl doare. (MS)

258. Care e menirea ta, tinere?

Să trăiești cu Hristos, în Hristos, oriunde ai fi și orice ai face. Pentru asta e nevoie de o conectare serioasă și responsabilă la mila lui Dumnezeu, care coboară în adâncul nostru bolnav și ne vindecă. Important este să fim atenți, chiar să pândim cumva momentele în care slăbiciunea noastră și răutățile care țâșnesc din ea ne amenință sau chiar ne atacă. Atunci, în acele momente, să ne îndurăm să-L chemăm pe Domnul ca să vindece acele stări, pentru că din ele țâșnesc comportamentele distructive pentru noi și pentru cei din jur.
Și, la fel de important este să-I mulțumim lui Dumnezeu, să fim recunoscători. Să-I mulțumim pentru tot ce e frumos și bun, răspândind și în jur această stare de conectare la bunătatea lui Dumnezeu. (MS)

257. Ce lipsește din familie?

Ce lipsește cel mai adesea din familie?
Dumnezeu! Nu e Dumnezeu! O fi o icoană, pe perete, dar nu e Dumnezeu! Aduceți-L acolo! Veniți la biserică și luați-L acasă! Așa veți pune început bun!

256. Despre fericire

Ce faci atunci când nimic pare că nu-ți aduce fericire?
Să te pocăiești, maică! Să te întorci la Dumnezeu! Să te uiți la viața ta și s-o schimbi, s-o dai lui Dumnezeu să ți-o schimbe!

255. Femeia submisivă?

Photo by João Silas on Unsplash

Este adevărat mitul conform căruia femeia trebuie să fie submisivă bărbatului, într-un cuplu?
În primul rând, nu e un mit, citește Noul Testament, citește Epistolele. Apoi, te rog să nu fii submisivă, ci, pur și simplu, să-l asculți pe soțul tău, să-ți tai voia în fața voii lui Dumnezeu ca să fii iubită și bucuroasă.

254. Inima sau mintea?

Photo by Nathan Dumlao on Unsplash

Atunci când inima ne îndreaptă spre o cale, iar mintea ne îndreaptă spre alta, ce ar fi bine să ascultăm - inima sau mintea?
Pe Domnul! Că și inima, și mintea sunt bolnăvioare, da? Inima, când e curată, trebuie neapărat ascultată. Așa că, pune mâna și curățește-ți inima! Până atunci, îl ascultăm pe Domnul. Sunt însă intuiții ale inimii pe care merită să le ascultăm, dar cu rugăciune. Că nu știi ce zace în inimă!

253. „Doamne, mie dă-mi puterea, mie dă-mi harul!”

Atunci când soția se străduiește să nu se supere, să fie bună, să fie atentă cu soțul, dar celălalt nu observă strădania, ce este indicat să facem? Continuăm fără să așteptăm să fim observați sau încercăm să ne evidențiem eforturile?

Photo by rawpixel on Unsplash

Da, nu vă evidențiați eforturile, ci faceți eforturi pentru Hristos. Când facem efort pândind să vedem dacă celălalt răspunde la efortul nostru, asta se numește schimb, reciprocitate. Fă-o pentru Hristos! „Doamne, nu vreau nicio răsplată!” Ce răsplată mai mare e decât că eu rămân bună când el e rău? Eu iubesc când el nu mă iubește. Doamne, ce să vreau mai mult? Tu faci minuni cu mine, că, altfel, aproape oricine iubește când e iubit, dar tocmai aici e: „Doamne, mie dă-mi puterea, mie dă-mi harul!”, și te va ajuta. Și gândurile te vor ajuta. Sigur că asta presupune și ceartă, puteți să vă certați, pentru că uneori nu putem spune anumite lucruri decât când ne certăm, dar aveți grijă, în timp ce vă certați, să ziceți „Doamne, ajută-mă! Doamne, miluiește!” Și nu vă jigniți! Puteți să discutați: „Când tu trântești ușa, eu tresar și mi-e frică.”. „Când tu vorbești urât, mă doare și eu nu mai vreau lucrul ăsta.”Când îi spui cu rugăciunea în gând, în inimă, te rogi să continui să-l iubești, dar în același timp îi și comunici celuilalt ce dorești și ce aștepți. În mod sănătos, nu neapărat cu ceartă. Aceste tensiuni apar. Au apărut și între apostoli. Să nu fim noi mai sfinți decât Sfinții Apostoli, nu? Curaj!

252. Asta-i voia lui Dumnezeu! Vrea să fie cu tine!

Cum să-mi dau seama dacă ce fac acum e voia lui Dumnezeu și aceasta e calea mea prin care pot fi de ajutor celorlalți, de exemplu, facultatea la care studiez?

Photo by Samuel Giacomelli on Unsplash

Nuuu... Dumnezeu nu se ocupă cu chestii din astea: „Doamne, ce facultate vrei să fac?” Mai vine câte unul și mă întreabă: „Ce vrea Dumnezeu - să mă călugăresc sau să mă însor?” Dumnezeu nu vrea așa ceva. A face voia lui Dumnezeu înseamnă ca orice ai face, să faci poruncile Lui: să ierți, să iubești, să nu judeci, să te spovedești, să te împărtășești. Ești la facultatea asta? Pocăiește-te, spovedește-te, împărtășește-te, nu păcătui, nu naviga pe internet 😊 - asta-i voia lui Dumnezeu! Vrea să fie cu tine! Te duci la altă facultate? Ia-L din nou cu tine! Zicea un părinte că Dumnezeu e ca GPS-ul: „ai greșit drumul? Reconfigurăm!” Vezi că ești pe autostrada greșită? Nu deznădăjdui! Ascultă-ți GPS-ul care-ți spune: „Reconfigurăm și ne întoarcem!” 😊 Asta este!

251. Fă voia lui Dumnezeu acolo unde ești

Photo by Miguelangel Miquelena on Unsplash

Cum să găsim un serviciu pentru noi care să fie în voia lui Dumnezeu?
Nu există! Ci fă voia lui Dumnezeu acolo unde ești: nu judeca, roagă-te pentru cei care îți fac rău, binecuvintează-i, nu primi gânduri rele, lucrează pentru angajatorul tău ca pentru Dumnezeu, renunță total la voința ta și atunci Dumnezeu, văzând că ți-ai făcut tema, îți va găsi El un alt loc de muncă. Dar până atunci, stai acolo unde ești! Degeaba plecăm dintr-un loc într-altul, copii. Tot ce ni se întâmplă este înlăuntrul nostru și noi mergem cu noi înșine oriunde ne-am duce. Desigur, nu te angaja sau nu rămâne într-un loc în care ești obligat să păcătuiești!

250. Nu vedem decât ce cunoaștem

Photo by Vince Fleming on Unsplash

Cum să ne raportăm la persoanele ipocrite? Cum să ne ferim de ipocrizie?
Dumnezeu nu lucrează cu cei ipocriți, ci doar cu ipocrizia mea. Zice „Siluana, harul este pentru ipocrizia ta!” Nu mi-a dat niciodată har pentru ipocrizia celuilalt. M-am rugat pentru celălalt, să-l scape Dumnezeu, dar mie nu mi-a dat să fac ceva pentru el, ci pentru ipocrizia mea. Deci, copilul meu, când vezi ceva la cineva, ține minte vorba acelui psiholog, pe care eu tot o amintesc: când vezi ceva la cineva și îndrepți un deget arătând înspre acela, alte trei degete către cine sunt îndreptate? Către tine! Da? Acela-i ipocrit? Eu sunt de trei ori mai ipocrit decât celălalt! „Doamne, vindecă sufletul meu!” Așa pot să-mi văd ipocrizia, altminteri nu vedem... Nu vedem decât ce cunoaștem. Și... să-ți fie milă! Sentimentul care vindecă este mila! Ce greu trebuie să-i fie unui ipocrit! Asta știm din experiență!