240. Luand durerea cuiva il lipsesti de darul care vine prin ea

Luând durerea cuiva îl lipsești de darul care vine prin ea. Dacă asta ar fi fost „soluția” la suferința umană, Domnul Însuși ar fi ridicat-o de la noi când Și-a făcut-o și a Sa. Domnul face din durerea pe care singuri ne-am provocat-o împotrivindu-ne nașterii celei fără de durere, vas al mângâierii Sale.
Doamne, ajută-ne să nu prăpădim în zadar nici o picătură de durere! Învață-ne s-o punem în potirul milostivirii Tale ca s-o prefaci în bucuria Ta cea sfântă după care tânjim în adâncul inimilor noastre! (MS)

225. Lucrarea sfinţirii noastre este o bucurie a duhului

Iubirea dintre Fiul lui Dumnezeu şi Tatăl este o naştere, o veşnică naştere.
Când lucrăm la asemănarea noastră cu Dumnezeu, trăim de fapt această stare de permanentă naştere de sus. Nu mai trăim „după capul nostru”, nici după impulsurile şi legile bio-psiho-sociale, ci şi cu, în şi prin Dumnezeu. Atunci viaţa noastră bio-psiho-socială se sfinţeşte, se înduhovniceşte.
Lucrarea sfinţirii noastre este o bucurie a duhului nostru, o plăcere şi o desfătare a acestuia. Dar simţirile noastre sunt, la început, doar cele ale trupului şi psihismului.(MS)